De fiecare dată când Radu îmi propune o temă de conferință mă pune pe gânduri. Și când mi-a zis că ar vrea să vorbească la Craiova despre pedeapsă în societatea românească, inclusiv despre pedeapsa capitală, am șovăit. “Ce-ți veni?” a fost prima mea reacție. De unde până unde să vorbim despre pedepse? Pedepsele există și gata, ce-ar mai fi de spus despre ele? Sunt parte din viață, le primim din copilărie, le dăm când suntem adulți, statul le folosește pentru civilizarea societății și păstrarea unei balanțe în viețile noastre. Ce-ar fi de discutat? Viața e plină de pedepse fizice, morale, penale și sunt atât de adâncite în noi încât nu pare mult de spus.
Dar pe măsură ce au trecut zilele, am meditat la subiect. Radu mi-a plantat o sămânță în minte care a început să crească. Trebuie să recunosc că este pentru prima oară când mă aplec cu atenție asupra ideii de pedeapsă. Cu excepția unor cazuri care țin de educația copilului, în care am citit și am încercat să înțeleg ce i se întâmplă când este pedepsit. Și cum trebuie pedepsit, dacă trebuie pedepsit. De noi și de școală. Cu siguranță de asta se ocupă mulți experți în parenting și probabil că subiectul face deliciul conferințelor de specialitate.
În ce ne privește, nu suntem specialiști în chestiune. Dar suntem buni în comunicare, în legarea ideilor și în discutarea lor cu un public larg. Și de aceea vă invităm la o dezbatere pe această temă.
Eu stau să mă întreb cum se face că în ciuda pedepselor pe care societatea noastră le aplică în diverse maniere suntem slabi și toleranți la respectarea legii.
Suntem chiar intoleranți cu greșeala. În România greșeala este intens criticată și nu se scapă fără pedeapsă. Și totuși această țară este cea cu cea mai mare corupție din Uniunea Europeană, cea cu cele mai multe accidente din Europa, cu cei mai mulți cetățeni prinși băuți la volan. Și cea care a țipat cel mai tare când DNA ne-a luat corupții pe capete. Ne plac scurtăturile și majoritatea dintre noi caută o înlesnire.
Culmea asta se întâmplă în țara în care lumea visează la Vlad Țepeș, care să vină să facă ordine. Suntem țara lui “nu se mai poate așa”, iar poliția și statul nu fac niciodată destul ca să fie ordine. Unii dintre conaționalii noștri visează la un om providențial care să-i stârpească pe hoți și să aplice pedepse exemplare.
Probabil că ni se trage de la cărțile de istorie unde, se zice, pedepsele aplicate în lumea noastră medievală au făcut ca de la fântână, în timpul lui Țepeș, să se bea apă cu pocalul de aur de care nu se atingea nimeni. Nu știu dacă mitul poate fi probat, dar am reținut cu toții foarte bine că Țepeș era nemilos cu răufăcătorii. Nu știm dacă asta a dus la scăderea ratei de infracționalitate, dar cu siguranță trasul în țeapă era exemplar.
O să fiți surprinși să aflați, la conferință, că de fapt pedepsele lui Țepeș nu sunt cele mai rele.
Nu erau cele mai grele sau mai aprige din Europa. Trasul în țeapă era importat de la nemții brașoveni. Țepeș nu fierbea oameni de vii și nici nu le dădea foc. Și nu tăia membre decât rareori. Trasul în țeapă era folosit și de vărul Ștefan cel Mare cu asupră de măsură. Iar Mihai Viteazul avea o chestie cu tăiatul mâinilor și picioarelor. Sașii și secuii mai practicau trasul pe roată, așezarea pe un tron înroșit în foc și obligarea la canibalism a celor pedepsiți. Erau mult mai creativi decât Țepeș, dar renumele l-a căpătat el.
Te-ai gândi că un popor care a trecut prin asta ar fi unul cu mare respect pentru lege. Iată că dimpotrivă. Nu a ajutat mult nici pedeapsa capitală. Ceaușescu a folosit-o de 120 de ori, dar deși se știa că există, totul se întâmpla într-un mare secret. Execuțiile erau departe de văzul lumii, plutonul de execuție secret, comunicările către familie ca inexistente.
Nici frica proceselor publice comuniste nu a funcționat. În ciuda pedepsirii cu tribunale ale poporului, din CAP-urile românești se fura organizat de către tot satul.
Iar după 90, odată cu disoluția satului, pedepsele au fost când și când aplicate, rușinea a dispărut, facerea de rău a devenit chiar factor înnobilator, iar mulți dintre români cred că legea se aplică selectiv. Nu pentru toată lumea și mai ales nu pentru ei. Nu e o țară guvernată de frică și de respect. Iar multele palme părintești date pe aici nu funcționează. Cât despre parentingul modern, chiar ne spune că nu pedeapsa este calea.
Așadar, ce-o fi cu noi?
Avem pedepse și nu prea, avem legi și nu prea, avem o nevoie mare de respectare a legii și o țară care cam scârție la capitolul acesta. Să facem pedepsele mai dure sau mai ușoare? Cum o să învățăm să ne respectăm mai mult?
Asta-i dilema de o vom discuta la Craiova. Și poate vom căpăta și un răspuns de la cei din sală. Dacă ați ajuns până la acest rând, aici este linkul pentru bilete.
Apropo de Craiova, las aici un lucru interesant pe care să-l discutăm. Într-un studiu făcut în toate facultățile de drept din țară, studenții de la Craiova vor în cea mai mare măsură aplicarea pedepsei cu moartea. De ce oare?
Mulțumim partenerilor noștri de la Dedeman că vor să aibă bătăi de cap și ei.
Foto: Shutterstock Pavel Zharov
3 răspunsuri
SCRIMĂ ȘI PEDEAPSĂ
O temă foarte interesantă pentru orașul Craiova, unde funcționează omerta oltenească și unde toate instituțiile statului, administrația locală sunt „partners in crime” — colaborează perfect și se susțin reciproc pentru încălcarea legii.
Ultimul scandal de pe prima pagină a Gazetei de Sud: Piața Veche — fb.com/PiataVecheCraiova
În inima orașului, un proiect abracadabrant pentru o sală de scrimă „ca în Dubai” (buget de 100 de milioane de euro) este demarat fără consultare publică, acordat fără licitație și înaintează ca un juggernaut, încălcând lege după lege fără nicio ezitare – avize nelegale, voturi nelegale în consilul local.
În ciuda opoziției societății civile și a miilor de semnatari ai petiției pentru protejarea Pieței – campaniamea.declic.ro/p/veche — absolut toate instituțiile abilitate au doar o singură grijă: să nu deranjeze caracatița.
Poate contractul nu vă permite să abordați genul ăsta de subiecte fierbinți la conferință, dar puteți vota demersul de salvare a unicei piețe istorice a orașului la Gala CERE — https://galacere.ro/grupul-civic-piata-veche-craiova-impreuna-salvam-piata-veche-a-craiovei/
Ah, da, Craiova, unde visurile cu săli de scrimă maiestuoase concurează doar cu „respectarea” legilor locale. E clar că omerta oltenească e un model de urmat pentru orice administrație, iar legile par a fi mai degrabă sugestii. Dar hei, măcar avem săli „ca în Dubai”, căci în Craiova, granița dintre legalitate și creativitate e… flexibilă. Mai rămâne să vedem dacă și Vlad Țepeș ar fi de acord cu o astfel de viziune „ingenioasă” asupra ordinii și pedepsei.
Super idee! Cred că nu înăsprirea pedepselor e soluția, ci respectarea lor. Abia aștept luna noiembrie când vin în România, poate reușesc să prind bilete undeva. Poate publicați programul întâlnirilor viitoare. Mult succes.