de Olivia Popa
Brâncuși revine în fața publicului prin ochii cercetătoarei Doina Lemny, care propune acum, la Art Safari, „Brâncuși și muzele sale”, o coborâre în intimitatea atelierului și în poveștile femeilor care l-au inspirat. Invitată la Vorbitorincii, alături de Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea, Doina Lemny a separat documentul de legendă și iubirea de fascinație și a spus povestea unor fotografii nemaipomenite!
Patruzeci și una de mărturii și o fotografie buclucașă
Puțină lume știe că Brâncuși nu a fost doar unul dintre marii sculptori ai secolului XX, ci și un fotograf pasionat, care își folosea aparatul pentru a-și pune în lumină lucrările. O parte rară a acestei povești a ieșit la iveală abia recent, la Cluj-Napoca: 41 de fotografii originale, unele înfățișând sculpturi care nu mai există. Dăruite Otiliei Marchiș-Bölöni, imaginile au trecut prin mâinile moștenitorilor săi, au ajuns la medicul orădean Nicolae Maior și, de acolo, în colecția Universității de Artă și Design.
Au rămas aproape 60 de ani într-un dosar, ferite și de lumină, și de privirile cercetătorilor. Doina Lemny a încercat două decenii să ajungă la ele. Ocazia a venit odată cu invitația noului rector de a susține o conferință. Schimbul propus de cercetătoare a fost simplu și greu de refuzat: conferința, contra accesului la fotografii.
„Eu nu am nicio pretenție că am descoperit sau n-am descoperit. Eu am pretenția să spun că vreau să le pun în valoare, să se știe că noi avem în țară cea mai valoroasă colecție de fotografii originale Brâncuși”, explică Doina Lemny.
O fotografie, dar nu a lui Brâncuși ci cu Brâncuși, este și sursa unei povești care face deliciul unui jurnalism îndoielnic: așa-zisa iubire cu Maria Tănase. Doina Lemny amintește că avocatul Petre Pandrea este cel care a susținut primul că artista ar fi ajuns la Paris în 1937 și s-ar fi iubit cu Brâncuși. Dar fotografia pe care se bazează este făcută în contextul Expoziției Universale de la New York, din 1939. Verificările în arhive și discuțiile cu biografii Mariei Tănase confirmă această versiune. Iar Doina Lemny punctează: în colecția de aproximativ 200 de discuri a sculptorului nu există niciun disc al cântăreței!
Brâncuși și chipurile care deveneau sculptură
Atelierul lui Brâncuși de la Paris este o sursă de multe povești, unele devenite legende, altele opere de artă. Doina Lemny este expert internaţional în Brâncuşi, autoare a mai multor volume despre acesta şi curatoare a unor expoziţii de artă modernă, iar atelierul lui Brâncuși este locul în care ea a început să îl descopere pe artist, prin opera lui. Acum ea povestește că acela nu era doar locul în care se nășteau lucrările. Era un spațiu al întâlnirilor și al conversațiilor, în care artistul observă, iar femeile care îi treceau pragul, nu pozau în sensul clasic al cuvântului.
„El nu lucra în prezența niciunui model și a nimănui”, explică Doina Lemny.
Așa s-a întâmplat cu pictorița maghiară Margit Pogány. Venită în atelier pentru a-i poza, sculptorul nu a lăsat-o să se așeze, i-a cerut doar să se plimbe. Imaginea aceea avea să devină „Mademoiselle Pogány”, una dintre lucrările sale emblematice. În cazul baroanei Renée-Irana Frachon, întâlnirea a condus la „Muza adormită”. Femeile nu erau copiate în piatră ori bronz, imaginea lor, trecută prin filtrul artistului, era transpusă.
Indiferent ce cuvinte au fost folosite pentru a-l descrie pe bărbatul Brâncuși, femeile care i-au trecut pragul nici nu au devenit toate sculpturi, nici toate iubite, spune Doina Lemny.
De la Rodin la „Picasso al sculpturii”
Mult înainte ca muzeele și marile expoziții să-i consacre numele, o femeie a fost cea care a intuit că Brâncuși era „cineva cu totul special” și i-a deschis drumul spre lumea artistică a Parisului. Otilia Cosmuță (Otilia Marchiș-Bölöni), jurnalistă și una dintre primele sale prietene adevărate, l-a introdus în cercurile literare și artistice ale orașului, iar împreună cu Maria Bengescu i-a înlesnit, în 1907, întâlnirea cu Auguste Rodin. Doina Lemny subliniază că în jurul lui Brâncuși s-au aflat mereu femei cu o identitate artistică și intelectuală proprie, precum poeta Mina Loy, Nancy Cunard, Marina Șaliapin sau Florence Meyer.
„Toate aceste femei l-au hrănit mental, artistic, dar asta nu înseamnă că ele au fost neapărat traduse în piatră sau în fotografie sau în film.”, spune Doina Lemny.
În interpretarea Doinei Lemny, după epoca lui Rodin, sculptorul deschide drumul modernității și ajunge să fie numit „un Picasso al sculpturii”.
Cum a învățat Doina Lemny să îl descifreze pe Brâncuși
Drumul Doinei Lemny începe la Muzeul de Artă din Iași. După plecarea în Franța, în 1990, predă limbi străine și lucrează ca documentaristă la Muzeul Cărții de Joc. Ajunge apoi la Centre Pompidou în perioada pregătirii retrospectivei din 1995 și a reconstituirii atelierului Brâncuși. Documentarea pentru expoziție devine și subiect de doctorat, iar apropierea de sculpturi, fotografii, cărți și obiecte se transformă într-o cercetare de peste trei decenii.
„Eu nu-mi permit să fac supoziții”, spune Doina Lemny.
Doina Lemny, istoric de artă şi curator, este comisar Art Safari al Anului Constantin Brâncuşi în România, pentru expoziţia „Brâncuşi şi muzele sale„, coordonată de Maria Munteanu. Discuția integrală de la Vorbitorinci, cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea, este disponibilă pe canalul de youtube.
