Scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu descrie, la Vorbitorincii cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea, viața din 1989 și schimbările pe care le-a adus căderea regimului Ceaușescu. „Ne-am maturizat laolaltă cu părinții noștri”, spune el referindu-se la perioada de tranziție a României de la comunism la democrație.
Scriitorul susține că pentru multe familii sfârșitul comunismului nu a însemnat doar schimbări politice, ci și transformări personale.
„Și eu, și mama treceam prin aceleași rituri de trecere după 1990. Cu mutarea școlilor, apoi facultate și așa mai departe, ni s-au despărțit drumurile și am început să gândim diferit. Dar eram amândoi copii în 1990. Și asta, cred că, pentru generația mea, e un fenomen comun. Fiindcă și ei erau cumva neajutorați”, spune Bogdan-Alexandru Stănescu.
Generațiile care au trăit în comunism au fost nevoite să se adapteze rapid la schimbările aduse de privatizarea întreprinderilor de stat. Astfel, primele lor temeri au fost legate de găsirea unui loc de muncă.
„Îi vedeam că erau foarte nesiguri. Nu mai erau părinții ăia dinainte de 1989, care cel mult păstrau tăcerea sau îți mai dădeau una după ceafă dacă ziceai ceva de Ceaușescu, că nu era bine. După 1990 aveau altă fragilitate. Îi simțeai că sunt foarte speriați. Era o altă frică. Nu mai era frica de regim, dar era frica de foamete”, susține scriitorul.
Anii ’90 au fost marcați de o atmosferă tensionată, iar un cuvânt care i-ar putea descrie perfect ar fi „violența”, susține Bogdan-Alexandru Stănescu. Deși termenul „haos” ar putea părea potrivit, el consideră că este mult prea abstract pentru a surprinde realitatea din acea perioadă.
„O violență cotidiană pe care, ca adolescent, o resimțeam mult mai acut decât acum. Era violență între cei de aceeași generație, era violența adulților față de adulți. Gândiți-vă la Mineriade, tot ce ne hrănea nouă imaginarul. Adulții care se băteau la televizor în fața noastră, se omorau, se violau. Să vezi acele documentare care se desfășurau în direct la televizor cu minerii veniți să planteze panseluțe la Universitate. Aș merge chiar de la procesul soților Ceaușescu, fiindcă e un eveniment care nouă ne-a marcat copilăria, cumva. A fost primul documentar”, spune scriitorul.
Bogdan-Alexandru Stănescu, despre copilăria înainte și după comunism
Bogdan-Alexandru Stănescu a copilărit în cartierul bucureștean Berceni, „într-un bloc muncitoresc” în care locuiau membrii familiilor angajaților Regiei Autonome de Transport București, fosta Întreprindere de Transport București.
Perioada de dinainte de Revoluția din 1989 a fost marcată de multe neajunsuri, cea mai comună problemă fiind probabil raționalizarea alimentelor și cozile interminabile la alimentară.
„Era un microcosmos acolo. În spatele blocului era șantier. A fost șantier 10-20 de ani. Era celebra alimentară lângă bloc, care era goală dar plină cu gume cu aromă de banană care se sfărmau în gură”, spune Stănescu.
Lipsurile din comunism și tranziția către democrație au avut un impact mai mare asupra adulților, susține scriitorul.
„Când vorbim despre impactul acelor ani ’90 asupra noastră, mi-e mai curând milă de generația părinților mei. Pentru că ei într-adevăr veneau de la programul ăla de la 8.00 la 16.00 și unde exista o stabilitate în mizerie. S-au trezit în capitalismul sălbatic, s-au desființat urzinele, s-au făcut bucăți.
Ai mei lucrau la IMGB, de exemplu. Au venit canadienii, au băgat în șomaj (n.r. oamenii), s-au împărțit platformele industriale în 10 firme și așa mai departe. Și da, cred că lor le-a fost foarte greu. Pentru noi era adolescență, deja începuse viață”, afirmă Bogdan-Alexandru Stănescu la Vorbitorincii.
În perioada imediat următoare prăbușirii regimului comunist, noile realități sociale și politice erau încă greu de înțeles pentru mulți. Bogdan-Alexandru Stănescu își amintește de un moment de după 1989, când, în mijlocul acestei tranziții, a avut o dispută cu mama sa.
„Trecuseră deja zile bune, se instaurase un soi de calm și ne-am certat în legătură cu ceva ce îmi doream eu foarte mult de la magazin și i-am zis că-i democrație acum. Și m-a plesnit de nu m-am văzut. (n.r. Mi-a zis) taci din gură că nu se știe niciodată. Săraca femeie a înțeles bine că nu se știe niciodată”, spune scriitorul.
Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor, eseist, traducător, editor, doctor în filologie. El este autorul romanului „Copilăria lui Kaspar Hauser”, pentru care a primit mai multe premii pentru proză între care Premiul Festivalului primului roman de la Chambéry, Franța (2018), și a fost nominalizat pe lista scurtă a Premiului European pentru Literatură (2019).
În 2022 a publicat romanul Abraxas (Polirom), iar la sfârșitul anului 2024 Soarele negru, ambele primite cu cu mult entuziasm de public, fiind bestsellere ale editurii Trei la târgurile de carte. În anul 2025, romanul Abraxas urmează să apară în Franța, în traducerea lui Nicolas Cavailles, la prestigioasa editură Gallimard, în colecția „Du Monde Entier”, dar și în Polonia, Bulgaria, Macedonia de Nord și Serbia.
Scriitorul a mai publicat, de asemenea, „Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul” (poeme, Cartea Românească, 2012, nominalizat la premiile revistei Observator cultural și Radio România Cultural), „Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelștam” (eseu, ART, 2013), „anaBASis” (poezie, Cartea Românească, 2014, nominalizat la premiile Radio România Cultural), „Adorabilii etrusci” (poeme, Charmides, 2021). A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch, Paul Auster, Daniel Mendelsohn, Louise Glück și Philip Roth.
Urmărește podcastul Vorbitorincii cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea:
Pe aceeași temă, puteți citi și:
