Gelu Duminică, sociolog, profesor asociat și expert în politici sociale, se surprinde și astăzi ținând ambele mâini pe bară, în mijloacele de transport în comun. Așa l-a învățat mama lui că trebuie să stea într-un autobuz aglomerat, ca să se vadă că el nu fură. Au trecut decenii, dar gestul a rămas. „Atât de tare mi-a intrat în cap povestea asta!”, mărturisește el. Invitat la Vorbitorincii, podcastul realizat de Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea, Gelu Duminică analizează această moștenire, încercând să o explice nu doar din perspectivă personal-emoțională, ci și sociologică.
Frica se învață înaintea întâlnirii
„Dacă nu ești cuminte, vine țiganul și te fură” este titlul unui volum semnat de Gelu Duminică și totodată bau-bau-ul preferat al multor familii și asta nu doar de acum 50 de ani. Iar copilul căruia i se spune asta în mod repetat, primește, odată cu avertismentul, o imagine despre oameni pe care încă nu îi cunoaște. Iar când îi va întâlni, frica va fi deja acolo, spune sociologul.
„El vede doar o anumită tipologie. Gordon Allport vorbește despre frames (frame of reference), cadre (de referință), și el își reprezintă realitatea prin cadre. Mitul peșterii lui Platon, umbrele…”
În timp, astfel ni se organizează lumea: remarcăm doar anumite lucruri, pe altele le ignorăm și găsim confirmări pentru ceea ce credeam deja. Nici oamenii educați nu sunt scutiți, iar despre prejudecățile inconștiente, Gelu Duminică spune că toți le avem, inclusiv el. În ceea ce privește limitele, însă, unii și le acceptă și încearcă să le depășească, alții doar trăiesc cu ele, concluzionează sociologul.
Când gluma ține loc de explicație
Din familie, lecția continuă în grupul apropiat, apoi în societate. Gelu Duminică își amintește personajele rome din filmele copilăriei: măscărici, figuri caricaturale, destinatari ai insultelor, batjocurii și loviturilor. În aceleași povești, eroul era înalt, blond, cu ochi albaștri.
Pe stadion, scandările discriminatorii primesc în ziua de azi o justificare comodă: umorul galeriei. Familiaritatea ajunge astfel să le țină loc de apărare. Dacă s-au auzit mereu, de ce ar deranja acum? Pentru Gelu Duminică, această obișnuință merită întreruptă. La fel și ideea că simpla apropiere de cineva dizolvă automat prejudecata:
„Da, cunoașterea directă este o condiție obligatorie cu siguranță. Însă dacă tu nu reușești să te raportezi cu respect la celălalt, ca fiind egalul tău, cunoașterea directă nu e suficientă.”
Prejudecata primește aprobarea celor mari
Una dintre amintirile personale relatate de Gelu Duminică la Vorbitorincii a fost din clasa a doua, când colegii pionieri l-au ales stegar. Acasă, deja părinții calculau cum să facă rost de bani pentru a-i cumpăra cămășile albe necesare festivităților. Dar totul s-a stins înainte de mica investiție, pentru că alți părinții interveniseră: steagul României nu putea fi ținut de un rom.
Copilul de atunci a păstrat amintirea lacrimilor mamei, pentru că încă nu avea vocabularul discriminării, spune sociologul de azi. Adulții aveau însă puterea de a o opri. Învățătoarea lui nu a făcut-o.
Iar astfel, argumentația a luat din nou exemplul din fotbal. Când instituțiile tolerează abaterile sau aplică arbitrar regulile, explică el, problema devine sistemică. Responsabilitatea este a celor însărcinați cu respectarea legii, iar presa are, la rândul ei, de stabilit câtă vizibilitate oferă discursurilor discriminatorii, subliniază sociologul.
„Democrația nu înseamnă doar puterea votului, cum zice toată lumea, nu. Democrație înseamnă și instituții funcționale și instituții care aplică legea”.
Gelu Duminică și oboseala de a dovedi
În viața celui vizat de o formă de discriminare, toate acestea se adună în gesturi mărunte, dar repetate. Pentru Gelu Duminică mâinile rămân la vedere, dușul devine obsesiv, iar comportamentul este supravegheat puternic din interior, ca să nu ofere cuiva prilejul unei generalizări.
„E foarte greu să trebuiască să dovedești. Noi pornim cu povestea asta de a dovedi că nu sunt cum crezi tu că sunt. Ceea ce e foarte obositor”.
La FILIT, la Iași, o întrebare provocatoare din public îi cere să răspundă pentru faptele unor presupuşi romi. El spune că a mulțumit pentru întrebare pentru că era ocazia să vorbească și cu oameni care nu îi împărtășeau perspectiva. Gelu Duminică este de părere că schimbarea presupune să poți ajunge și la cei care poartă prejudecata, uneori fără să o recunoască în propriile reacții de fiecare zi.
Ce rămâne pentru fiica lui
Discuția despre cum ne dorim să arate societatea în viitor, capătă o imagine concretă.
„Marea întrebare este ce facem noi, dragilor, ca în România fetei mele, ea să fie tratată în funcție de ceea ce face ea. Pentru că responsabilitatea este individuală. Nu cred că ai voștri copii trebuie să fie judecați pentru ce faceți voi. Nu e drept. Dar de ce a mea trebuie să fie judecată pentru ce face unul într-un colț de țară pe care nici măcar nu-l cunoaște?”
Schimbarea începe, în argumentația sa, cu recunoașterea propriilor prejudecăți, cu dialogul și cu instituții care își îndeplinesc rolul.
Dialogul integral de la Vorbitorincii este disponibil pe canalul de YouTube Vorbitorincii.
