de Adriana Crăciun
Călin Georgescu este mai degrabă un „antreprenor politic” decât un politician autentic, consideră politologul Cristian Preda. Profesor de științe politice la Universitatea din București, Preda spune la podcastul Vorbitorincii că un om politic ar trebui să aibă cel puțin o schiță clară a viziunii sale și a modului în care intenționează să acționeze, lucru pe care nu l-a regăsit la Georgescu.
Cristian Preda spune că a citit o parte dintre cărțile lui Georgescu, înainte ca acesta să devină un presonaj vizibil în spațiul public, motiv pentru care ideile promovate de el nu l-au luat prin surprindere.
„Ceea ce am reținut atunci era admirația pentru Putin, că era prezentat ca un adevărat model de bărbat politic, care vrea pacea și care nu produce niciodată un război. Era deja în vremea în care Ucraina fusese cotropită, pierduse deja Crimeea și trupele astea rusești erau în Donețk și Lugansk. Iar Călin Georgescu scria de atunci că Ucraina e un stat fictiv și că nu e război acolo, că Putin vrea bine, să fie bine”, a spus Cristian Preda.
A doua idee, desprinsă dintr-o carte a lui Georgescu, viza așa-numita „industrie a calului”, pe care acesta o considera o soluție salvatoare pentru România.
„Ce am mai reținut de asemenea din cartea Cumpăna României, cred, era povestea asta pe care, pe urmă, am și făcut-o publică cu industria calului. Adică raționamentul era că, la fiecare două minute, undeva în lume are loc o cursă hipică și noi, în România, avem cai de rasă pe care îi putem folosi masiv în industria hipică, drept pentru care salvarea noastră ca națiune este să ne adunăm forțele și să lucrăm pentru – citez – industria calului”, a mai adăugat politologul.
Cristian Preda consideră astfel de abordări nu doar că sunt superficiale, ci și un semn clar de impostură. În plus, el compară ascensiunea lui Călin Georgescu cu cea a Vioricăi Dăncilă, amintind că, înainte de a deveni o figură proeminentă, notorietatea acestuia era la fel de redusă.
Politologul a criticat discursul lui Georgescu din spațiul public, considerând că acesta nu are fundament real. El citează opinia fostului premier Mihai-Răzvan Ungureanu, care a afirmat că, în anumite cazuri, problema nu este una politică, ci de natură psihiatrică, o constatare pe care, spune Preda, mulți evită să o exprime direct.
„Îmi amintesc că la începutul anilor ’90, când s-a pus prima dată problema asta că nu cumva ar trebui să recurgem la un control psihiatric înainte de a le da unora voie să candideze, atunci Ion Vianu, regretatul psihiatru, a spus: nu, nu mergeți pe acest tărâm, lăsați democrația să meargă”, a afirmat politologul.
Cristian Preda a mai povestit la Vorbitorincii cum a ajuns să afle de Călin Georgescu. El a menționat că, în perioada în care era consilier al președintelui Traian Băsescu, observase că numele lui Georgescu apărea frecvent în contextul destabilizării guvernului Boc.
„L-am întrebat pe președintele Băsescu: dar cine este acest Călin Georgescu? A zis: un sărman mason”, fără a oferi atunci mai multe detalii, a afirmat Cristian Preda.
Cristian Preda: „Cel care ne-a luat votul este, de fapt, Călin Georgescu”
Întrebat de Cătălin Striblea dacă există vreo justificare pentru afirmațiile unor cetățeni care susțin că le-a fost luat dreptul de a vota în contextul anulării alegerilor prezidențiale din 2024, Cristian Preda a adus în discuție problema integrității procesului electoral.
„Cel care ne-a luat votul este, de fapt, Călin Georgescu. Eu aș vrea să ne întoarcem pe terenul faptelor. A existat fraudă electorală. Fraudă electorală este tot ceea ce debalanseaza alegerea liberă. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că, în momentul în care pornește procesul, fiecare dintre cetățeni trebuie să aibă accesul la vot, să nu-i împiedici să se ducă, și fiecare opțiune să conteze la fel. Să nu fie votul tău mai important decât votul meu”, a spus politologul.
Analizând evenimentele din noiembrie 2024, Cristian Preda explică cum sprijinul extern, care inițial era direcționat către Diana Șoșoacă, a fost redirecționat ulterior către Călin Georgescu, după eliminarea acesteia din competiția pentru funcția de președinte al României.
„Într-un prim moment, o schemă de sprijin venită din exterior urma să o sprijine pe Diana Șoșoacă, care frecventa Ambasada Rusiei, care avea această opoziție clară la tot ce înseamnă Europa, și o admirație pentru Moscova, pentru Kremlin. După eliminarea ei, sprijinul extern a fost redirijat către Călin Georgescu. Ce a însemnat această redirijare? Asta a însemnat că sume de bani băgate într-un mijloc care, într-adevăr, a fost inedit pentru mediul nostru, l-au sprijinit într-un mod inechitabil pe el”, a spus Preda.
Cristian Preda spune că în timpul campaniei electorale, aplicația TikTok a jucat un rol crucial care nu a fost anticipat. El subliniază că, deși mulți nu știau, inclusiv el, că există 9 milioane de utilizatori de TikTok în România, această platformă a devenit un instrument cheie în promovarea lui Georgescu.
Paradoxal, campania pe TikTok desfășurată de Călin Georgescu nu a fost discutată în mod deschis pe alte platforme precum Facebook sau la televizor, spune Cristian Preda. „El a fost, cumva, ținut, în mod paradoxal, într-un soi de suspendare în raport cu percepția publică”, conform politologului.
Preda spune că ce s-a întâmplat, însă, a fost că, deși alți candidați au investit sume semnificative pentru a-și promova campania pe TikTok, Georgescu a beneficiat de o expunere mult mai mare.
O altă chestiune importantă este legată de transparența cheltuielilor de campanie. Politologul spune că există reglementări clare privind limitele cheltuielilor pentru candidați și obligativitatea declarării fiecărei cheltuieli, indiferent de mărimea acesteia. Fiecare detaliu al campaniei, de la transportul cu trenul sau avionul, până la mesele oferite, trebuie înregistrat și declarat.
În cazul alegerilor prezidențiale, există o limită stabilită pentru cheltuieli, care în 2024 era de aproximativ 14,7 milioane de euro, echivalentul a 20.000 de salarii minime brute, ținând cont că salariul minim brut valabil la 1 ianuarie 2024 era de 3.700 lei.
„Asta înseamnă că niciunul dintre candidații la președinție nu putea să cheltuiască anul trecut mai mult de 14,7 milioane de euro. În momentul în care tu, candidat, spui am cheltuit 0 lei, refuzi de fapt verificarea acestor cheltuieli care sunt angajate”, a explicat Cristian Preda.
Urmăriți un episod din Vorbitorincii cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea: