Muzicianul Răzvan Popovici, fondatorul festivalului SoNoRo, a povestit la Vorbitorincii cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea cum s-a apucat de violă. Instrumentul muzical, pentru care spune că îți trebuie o „personalitate un pic cameleonică” pentru a-l stăpâni, nu a fost prima sa opțiune. „Eram cu fotbalul. Eram absolut obsedat”, a afirmat violistul.
Răzvan Popovici vine dintr-o familie de muzicieni. Părinții săi au fost profesori la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, așa că el și sora lui au crescut cu muzică. Tatăl său, Mugurel Popovici, i-a devenit la un moment dat și profesor.
„El a scos generații de violiști. Cu mine era cumva sever, dar a făcut o greșeală pentru că el ne-a obșinuit pe noi ca întotdeauna să discutăm, să facem polemici. Adică nu ne spunea: faceți așa, ci: faceți așa pentru că. Când cântam fals sau nu cântam ritmic, încercam să negociez cu el că nu e chiar fals. E fălsuț. Fălsuț există doar în România. Am învățat foarte multe lucruri de la el, dar nu au funcționat cu adevărat pentru că nu-l ascultam”, a spus violistul la Vorbitorincii.
Răzvan Popovici a povestit și despre cum a început să studieze viola, la 13 ani. Deși spune că era pasionat de fotbal, a ajuns atunci să studieze prima dată vioara cu profesoara Mihaela Tomescu.
„Nu o să uit niciodată. Aveam 13 ani și cântam. […] Citeam acolo la prima vedere niște mici studii tehnice. Și s-a enervat groaznic (n.r. Mihaela Tomescu), m-a luat de mână, mi-a împachetat vioara, m-a dus afară și pe același coridor, cred că la sala 66, era sala lui tata. A deschis tata și zice: Bună, Mihaela, ce mai faci? (n.r. Mihaela Tomescu) a zis: Mugurel, ți-l dau, nu pot face nimic cu el. Și în ziua aia am trecut pe violă”, a povestit muzicianul.
Acum e de părere că se găsesc rar violiști cu adevărat extraordinari „pentru că trebuie să ai și o personalitate un pic cameleonică, să fii flexibil, să ieși în prim-plan, apoi iar să te retragi”.
Răzvan Popovici este în prezent și profesor de violă la Conservatorul Regal din Anvers, Belgia. El a studiat în Austria, Germania, Paris.
„Am fost la Mozarteum, la Salzburg, după aceea am fost la Paris, după am ajuns în Sudul Germaniei, la Freiburg, unde am terminat masterul și diploma de solist. Am stat 5 ani la Londra, m-am mutat la Berlin”, a spus el în discuția cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea.
Despre viața la Londra crede că „e foarte legată de supraviețuire”.
„E foarte complicat pentru cei care locuiesc acolo, dar altfel e complicat pentru muzicienii din domeniul muzicii clasice pentru că nu sunt văzuți ca un prim eșantion al societății, ci sunt un pic altă castă. Nu aș spune servants (n.r. servitori), dar îmi aduc aminte când am cântat la Windsor Castle o dată, după care m-am decis să plec de la Londra. Ne-au pus într-o cameră cu herghelegiii și șoferii. Acolo era nivelul muzicianului”, a afirmat el.
Popovici susține că alte țări europene precum Germania, Elveția, Austria sau Franța își apreciază mai mult muzicienii. Sunt „o parte importantă pentru societate”, a afirmat el.
Violistul Răzvan Popovici, despre plecarea din România: Tata a cerut azil politic. Noi eram aici
Violistul și familia sa au plecat din România în perioada ’88-’90. Mai întâi a plecat tatăl său, care a ajuns în München. „E o poveste lungă. A cerut azil politic. A plecat din România ca turist și noi eram aici. Am rămas blocați până în martie ’90, când am putut pleca”, a spus el la podcastul Vorbitorincii.
Rămași în România, Răzvan Popovici, mama și sora sa s-au confruntat cu diverse probleme, povestește el în dialogul cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea.
„Mama a zburat din școală, noi am avut un pic probleme. […] O mai sunau pe mama noaptea, îi mai spuneau: tovarășa, ia mai spuneți dumneavoastră ce prieteni mai aveți. Dacă nu răspundeți, trimitem mașina să vă aducă aici”, a spus violistul.
În ’90 au reușit să ajungă în Germania. Au locuit în Traunstein, Bavaria, „nu departe de Salzburg, spre granița Austriei”.
Apoi, în Freiburg, Răzvan Popovici și-a întâlnit mentorul, un profesor care acum are 84 de ani.
„Când am piese noi i le cânt, ne vedem sau i le cânt online. E foarte sănătos să fii criticat și la o vârstă înaintată pentru că mai am prieteni care sunt foarte buni dar cântă la fel de bine ca acum 10 ani pentru că nu acceptă critica”, a spus violistul.
Foto: Shutterstock
