de Adriana Crăciun
PSD decide luni seară dacă îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan, într-un moment de tensiune în coaliție. Până acum, președintele Nicușor Dan a evitat să se poziționeze public, asumându-și mai degrabă un rol de mediator. Jurnalistul Sebastian Zachmann a analizat la Vorbitorincii Leaders situația și a declarat că nu crede că șeful statului își dorește plecarea premierului, „în acest context foarte, foarte complicat și foarte fragil”.
„Mintea de matematician a președintelui Nicușor Dan gândește în felul următor: o parte a electoratului nicușorist se intersectează cu electoratul lui Ilie Bolojan. Au fost mulți oameni care l-au votat pe Nicușor Dan pentru că știau că la Palatul Victoria va veni Ilie Bolojan, că vom avea un tandem reformist de fapt, Nicușor Dan-Bolojan. Un mesaj pe care l-a înțeles pe deplin Nicușor Dan și l-a instalat premier pe Bolojan după prezidențiale”, a punctat Zachmann la Leaders.
Jurnalistul a mai explicat că, în același timp, în relația dintre președinte și premier apare adesea o competiție politică, deoarece un premier cu rezultate poate deveni un posibil rival pentru un nou mandat prezidențial.
„În mintea oricărui președinte, tot timpul încolțește această idee că un premier cu rezultate devine un rival pentru al doilea mandat prezidențial. Aici mută Ilie Bolojan foarte deștept. Nu vreau să mă laud, dar a făcut-o la mine în emisiune la Europa FM. L-am întrebat dacă se gândește să candideze în 2030 și a spus foarte clar: nu vreau să candidez, dimpotrivă, îl susțin pe Nicușor Dan pentru al doilea mandat”, a declarat Zachmann.
În schimb, dacă va accepta demiterea lui Bolojan, Nicușor Dan va fi într-o poziție dificilă față de propriul electorat.
„Publicul său, electoratul hardcore, […] îi va spune așa: domnule Nicușor Dan, Ilie Bolojan putea să candideze la prezidențiale din postura de președinte interimar și avea prima șansă în fața tuturor, deci și în fața lui Nicușor Dan. N-a făcut-o, s-a ținut de cuvânt, a spus la începutul mandatului nu candidez, n-a candidat. A spus că te susține în turul doi, te-a susținut în turul doi”, a adăugat Sebastian Zachmann.
„Acum, dacă îți spune că nu candidează în 2030, de ce nu l-ai crede pe Ilie Bolojan și ai crede în planul lui Sorin Grindeanu? Cum îi explică președintele Nicușor Dan votantului său dur, care și-a pus speranțe în el, că între Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan l-a ales pe Sorin Grindeanu. Pentru că asta e alegerea, în definitiv”, a mai spus el.
Zachmann: „Nu e un moment bun pentru Sorin Grindeanu să pună condiții”
Jurnalistul Sebastian Zachmann consideră că situația are mai degrabă o miză politică decât una personală. El spune că președintele Dan are nevoie, în egală măsură cu Ilie Bolojan, de o coaliție de guvernare funcțională, care să lase AUR în opoziție și care „nu se poate întrupa fără PSD”.
„Oricât de mult îl iubește sau nu Nicușor Dan pe Ilie Bolojan, în aceeași propoziție trebuie să intre și interesul PSD. Ori interesul mare al Partidului Social Democrat este să scape de Ilie Bolojan în acest moment. Și PSD nu e singur în povestea asta. Alături de PSD este și UDMR, este și o parte din PNL și până deunăzi era și o parte a interesului prezidențial care nu-și dorea nici pe departe să crească un Ilie Bolojan la Palatul Victoria”, a spus Sebastian Zachmann la Leaders.
Jurnalistul spune că premierul Bolojan își construiește în ultima perioadă o strategie politică bine calculată.
„Joacă foarte, foarte abil în ultima vreme. A dat niște mesaje foarte clare Bolojan. Primul, că nu demisionează. Asta ce înseamnă? Puteți să puneți presiune oricât vreți pe mine, dacă vreți să mă dați jos, puneți moțiune de cenzură. Hai să vedem PSD, îți dai jos încă o dată propriul guvern? Pentru că PSD nu e deloc într-o situație fericită”, a spus el.
Partidul Social Democrat nu mai are în prezent forța politică din perioada Liviu Dragnea, consideră Zachmann.
„Nu mai e PSD-ul din vremea lui Dragnea. Nu vorbesc peiorativ, PSD-ul din vremea lui Dragnea era la 45% în Parlament. Sigur, liderul său avea mari probleme de imagine, dar armata parlamentară era una foarte consistentă. Acum PSD are 23% în Parlament, are sub 20% în sondajele de opinie și liderul său, Sorin Grindeanu, are 12%. Unde mai pui că e legat de piciorul său și scandalul Nordis, de celălalt picior e legată și povestea asta cu cutiile de pantofi, cu fostul său șșef de cabinet care lua jumătate de milion de euro șpagă și o depozita în cutiile de pantofi. Nu e un moment bun pentru Sorin Grindeanu să pună condiții sau să vină acum la guvernare”, a spus Zachmann.
Urmăriți podcastul Vorbitorincii Leaders.
