Dacă ar exista cu adevărat în Munții Apuseni, unde a fost filmat lungmetrajul, imaginarul sat Cătane ar fi putut fi cel mai frumos loc din România. Poate chiar cel mai frumos loc din lume. Peisajele te vor face să te freci la ochi de uimire la aproape fiecare cadru și să te gândești cum de nu-ți știi țara.
Dar un lucru este sigur. Modul în care directorul de imagine al filmului Cătane, George Dăscălescu, îl pune pe peliculă merită un premiu. Felul în care arată această producție atinge perfecțiunea. Încadraturile, lumina, culorile, căldura, toate îmi par mie perfecte. Mai ales că filmul este proiectat, neuzual în România, pe tot ecranul.
Regia și scenariul filmului îi aparțin Ioanei Mischie. Este debutul său pe care l-a căutat și muncit vreme de 12 ani. Din teza de absolvire a construit această poveste care are rădăcini adânci în realitate. Un sat întreg are certificate de handicap și așteaptă banii de la stat ca să supraviețuiască sau trăiasca. Înșelăciunea este dovedită, dar asta dă posibilitatea unei secvențe admirabile în care luminile și umbrele se joacă cu actorii. ”Dar ce altceva ne mai dă nouă statul în acest colț de lume pe care l-a uitat?”
În scenariul ultrapremiat peste hotare și în România, se vor întâlni cele două curente de gândire care concurează aici: statul este dator să ne salveze și ce să facă statul pentru tine dacă tu îl furi mereu. O dilemă națională din care suntem incapabili să ieșim. Dar măcar să o privim în față.
În curând vom publica pe site și un interviu cu Ioana Mischie care să aducă mai multe detalii despre cum a construit această bucățică de viață. Și, mai ales, despre cum oscilează între realitate, poveste fantastică, naivitate, olecuță de kitsch și artă. Sunt curios dacă și tu o să rămâi cu ideea că țara asta este condamnată să fie extraordinar de frumoasă și bună, dar totodată să fie și locuită.
