Istoricul Cosmin Popa a explicat într-un nou episod din Historicul cum a ajuns România în criza din anii ‘80. Potrivit lui, este vorba despre „o lungă perioadă de decontare a unui șir de greșeli strategice” comise de Nicolae Ceaușescu în anii ‘70, erori care au fost rezultatul viziunii liderului comunist cu privire la dezvoltarea României.
Efectele acestor greșeli au fost alimentate de contextul economic internațional de la acea vreme: în prim-plan se află criza energetică declanșată în 1973, care, cu variații, s-a prelungit până în 1982, și criza datoriilor suverane din 1981–1983.
Dar, pentru a înțelege cu adevărat criza din anii ‘80 în România, este nevoie să privim nu doar contextul internațional dificil, ci și deciziile luate de Nicolae Ceaușescu încă din anii ‘70, mai spune istoricul Cosmin Popa.
El subliniază că „remediile” propuse de liderul comunist în fața crizei au fost, paradoxal, mai nocive decât criza însăși. Punctul de cotitură apare în 1971, an care ar trebui înțeles mai degrabă prin prisma „deciziilor economice pe care le-a luat Ceaușescu”, conform lui Cosmin Popa.
Una dintre aceste măsuri, cu impact asupra economiei României, a fost schimbarea politicii economice. După ce începuse cu o liberalizare a structurii economice, promovând descentralizarea și liberalizarea comerțului exterior pentru a permite vânzarea pe piețele externe, Ceaușescu a revenit la o politică de „centralizare maximă a economiei”.
„Înființează un departament care distribuia resursele în toată industria, un minister, pe lângă acel celebru Comitet de Stat al Planificării, care distribuia resursa. Că e vorba despre materii prime, că e vorba despre metal, scule, piese de schimb, tehnologie, acel minister le distribuia.
Mai ia câteva măsuri traduse prin câteva legi prin care spune: de acum, bugetul de stat nu mai finanțează în orb întreprinderile de stat. Întreprinderile de stat, dacă sunt eficiente să-și plătească bine oamenii, să-și retehnologizeze baza. Dacă nu sunt eficiente, să sufere, să ia niște credite de repornire a activității”, a explicat Cosmin Popa.
Nicolae Ceaușescu și „jucăria” creditelor internaționale
În 1971-1972, Ceaușescu descoperă „jucăria” creditelor internaționale, potrivit lui Cosmin Popa. România aderă la instituții financiare occidentale precum Fondul Monetar Internațional, Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare și la Acordul de tarife și de liber schimb.
Acest lucru a făcut „ca o economie comunistă planificată cu niște obligații sociale să plonjeze direct într-o realitate economică de tip capitalist. Adică să intre în concurență cu marile economii ale lumii, primind, în schimb, prin aderarea la aceste organizații internaționale deschidere către Vest, acces în parțial la tehnologie și, sigur, la bani internaționali, dobânzi mai mici și așa mai departe”, a spus istoricul în noul episod din Historincul.
În viziunea liderilor comuniști români, industrializarea nu era doar un proiect de modernizare a țării, ci și o modalitate de a asigura o bază de putere pentru regim.
„Nicolae Ceaușescu, încă de la venirea sa la putere, a pus accentul pe această industrializare. Nu se făceau studii foarte amănunțite. România trebuia să producă din ce în ce mai mult, să-și lărgească, și aveam această direcție de dezvoltare, industria chimică, industria grea constructoare de mașini, metalurgia și, sigur, industria petrolieră, care intră în industria chimică”, conform lui Cosmin Popa.
Numai că toate aceste industrii pe care România le-a dezvoltat începând cu anii ‘70 cu bani internaționali aveau nevoie de două lucruri fundamentale.
Pe de-o parte, de resurse, pe care, cu excepția petrolului, România nu le avea, și, pe de altă parte, de tehnologie, pe care, la fel, țara noastră nu o putea produce la nivelul care i-ar fi asigurat capacitatea de a concura cu marile economii occidentale.
Începând cu anul 1973, Nicolae Ceaușescu a luat decizia reducerii consumului intern, cu scopul de a continua această investiție în industrie. „Era vorba nu doar de consumul intern al populației, era vorba nu doar despre investițiile în ceea ce el numea investițiile social-culturale, deci grădinițe, școli, terenuri de sport, drumuri, și așa mai departe. Era vorba și despre consumul industriei, adică începe să controleze din ce în ce mai ferm importurile, importurile de resurse, importurile de tehnologie. Ceea ce a fost o presiune suplimentară pe această industrie românească”, conform lui Cosmin Popa.
Iată ce mai puteți afla din Historincul. Anii ‘80: Partidul, Ceaușescu și corupția
- Cum a ajuns România în criza din anii ‘80
- Criza datoriilor suverane
- Ceaușescu, petrolul și țările arabe
- Anii ‘80, foamea de bani
- Activități conexe în învățământ
- Normă per gospodar
- Comuniști capitaliști
- Criza pentru populație
- Corupție la nivel înalt dată pe silent
- Scandalul Ciolacov
- Fraudă la examenul pentru ASE
- Pacepa și potopul după el
Urmăriți un nou episod din seria Historincul.
