Cristian Chivu, cel mai important transfer românesc după Hagi și Popescu
Numirea lui Cristian Chivu ca antrenor principal al lui Inter Milano reprezintă, fără exagerare, cel mai important transfer al unui român în fotbalul internațional, de la mutările istorice ale lui Gheorghe Hagi la Real Madrid și Gică Popescu la FC Barcelona și chiar… Cristian Chivu, himself, la Inter.
Dacă Hagi și Popescu au redefinit statutul fotbalistului român în anii ’90, Chivu rescrie acum, în 2025, statutul antrenorului român de top, într-un fotbal italian mult mai competitiv și corporatizat decât în urmă cu două decenii.
O continuare firească a unui drum început
Acum o lună, într-un articol publicat pe platforma vorbitorincii.ro, subliniam că „Chivu merită aplauzele”. Scriam atunci ca am convingerea că nu va retrograda cu Parma și că are potențialul să devină un antrenor mai mare decât a fost ca jucător. Prima predicție s-a împlinit. Rămâne ca următorii ani să confirme – sau nu – și cea de-a doua. Eu zic că va fi un DA.
Chivu vs. Lucescu: două povești diferite la Inter
Paralela cu Mircea Lucescu e firească. În 1999, Lucescu a fost numit interimar la Inter, într-un mandat de doar câteva luni. Chivu vine în schimb cu un mandat plin, de doi ani, după ce a crescut antrenand juniorii interisti și dupa ce a confirmat în Serie A.
Desigur, Chivu este încă departe de anvergura lui Lucescu, care rămâne, fără dubii, cel mai mare antrenor român din toate timpurile. Dar tocmai această diferență face ca reușita lui să fie și mai remarcabilă – pentru că vine pe merit, fără moștenire, fără fast, doar cu muncă și caracter.
Parma, primul test trecut cu brio
Chivu a demonstrat deja că poate livra rezultate. În primul său sezon în Serie A, la cârma Parmei, a reușit să salveze echipa de la retrogradare, într-o luptă pe muchie de cuțit. Și a făcut-o cu resurse modeste, având la dispoziție o garnitură în care singurele nume românești erau Valentin Mihăilă și Dennis Man, departe de tripleta legendară Hagi–Sabău–Răducioiu, care a evoluat sub Lucescu la Brescia (echipă care, în ciuda numelor, a retrogradat).
Un mandat extrem de dificil
Dacă pare o poveste frumoasă, trebuie spus clar: mandatul lui Chivu la Inter va fi extrem de dificil, poate chiar ingrat.
1. Inter vine după o perioadă fastă cu Simone Inzaghi, în care a disputat două finale de Champions League (2023 și 2025) și a câștigat trei titluri consecutive în Serie A (2023, 2024, 2025). Stacheta este imens de sus, iar orice rezultat sub acest nivel va fi văzut ca un regres.
2. Inzaghi lasă un lot uzat, la capăt de ciclu. Actuala echipă are nevoie de întinerire, reformatare și reconstrucție. Chivu are în față o misiune similară cu cea a lui Xavi la FC Barcelona să crească o generație nouă, poate chiar să promoveze talente juvenile, așa cum a fost cazul lui Yamal. Dar timpul e scurt, iar Inter nu e un club care așteaptă, la fel ca și altele de anvergura sa. Xavi a reușit să facă o echipă, dar nu s-a putut salva pe sine. Și Xavi, ca să evidențiez si mai mult asemănările, provenea tot din pepiniera proprie de legende și era un antrenor tot la început de drum.
3. Autoritatea și competența lui Chivu vor fi puse rapid sub semnul întrebării, dacă rezultatele nu apar imediat sau dacă nu au cadență. Presiunea vine din partea vestiarului, a presei și a publicului, iar lipsa de experiență la cel mai înalt nivel poate cântări greu. În mod ideal, Inter și Chivu s-ar fi întâlnit peste 1-2 ani, după ce acesta ar fi confirmat și într-un proiect de reconstrucție la Parma. Dar în viață, șansa rar vine când ești pregătit perfect. Nu mereu îți apare fata visurilor în cel mai bun moment.
Popovici și Chivu – un posibil tandem al mândriei naționale
Chivu n-a fost ales de nostalgie. A fost crescut în sistemul Inter, a înțeles clubul, valorile, filosofia. A urcat pas cu pas: juniori, Primavera, Parma. Acum e sus, unde niciun alt român n-a ajuns ca antrenor plin, în Serie A, la o echipă de titlu.
Cristian Chivu are acum ocazia rară de a deveni, alături de David Popovici, parte dintr-un duo formidabil care redefinește imaginea sportului românesc. Cei doi nu impresionează doar prin rezultate. Îi unește un profil rar: inteligență, seriozitate, echilibru și un respect profund pentru ceea ce fac.
Chivu și Popovici par să reamintească o lecție esențială: că performanța adevărată se construiește trainic în tăcere, cu disciplină, și că marile caractere pot ajunge să inspire și să servească drept exemplu pentru o națiune întreagă.
O națiune obosită de false modele, o natiune care are nevoie de valoare, nu de vrăjeală, de muncă serioasă, nu de intâmplari norocoase, de profesionalism, nu de scoala vietii.
*surse foto: Instagram Inter Milano și Cristian Chivu
Un răspuns
„Desigur, Chivu este încă departe de anvergura lui Lucescu, care rămâne, fără dubii, cel mai mare antrenor român din toate timpurile” – nu-l omiteti pe Stefan Kovacs! Era tot roman si tot antrenor, ba chiar la o echipa grea, grea de tot a vremurilor: Ajax Amsterdam. Si a luat doua Cupe ale Campionilor, cu Crujff si baietii ailalti care au inventat fotbalul total! Dupa, a fost cativa ani directorul tehnic al Federatiei Franceze, pe care a restructurat-o si se spune despre el ca a fost cel care a pus bazele generatiei lui Platini, castigatoare a CE in 84. Un pic mai mult decat Lucescu, parca!
„Autoritatea și competența lui Chivu vor fi puse rapid sub semnul întrebării, dacă rezultatele nu apar imediat sau dacă nu au cadență. Presiunea vine din partea vestiarului” – Chivu a intrat in vestiarul Interului nu ca un nou-name, ci din postura de castigator al Cupei Campionilor, Campionatului si Cupei Italiei. Cu Inter! Si de om care era sa-si dea viata la propriu, pe teren, pentru Inter! Iar multi dintre actualii jucatori ai lui Inter erau copii si, cu siguranta, se uitau la TV atunci cand Cristi ridica trofeele deasupra capului. Nu mai zic ca unii, probabil, i-au fost deja elevi. Asa ca, in mod cert, lipsa autoritatii sale in vestiar e greu sa fie adusa in discutie, chiar si in eventualitatea unor rezultate slabe.
Cu siguranta, numirea lui la Inter n-a fost doar o chestie sentimentala a conducatorilor de acolo. L-au avut in curte, si ca antrenor, stiau perfect ce si cum lucreaza si i-au aruncat pe masa sansa sa inceapa un proiect, nu sa fie „manta” de vreme rea pentru cateva etape.
Ca va avea sau nu performante, asta e greu de spus. Dar, cu siguranta, cariera lui in antrenorat a primit, de pe acum, viza pentru cercurile elitiste ale acestei meserii.