Cenaclul VISCERAL este un grup informal de artişti, care din ianuarie 2023 și-au îndreptat atenția spre modurile în care pot contribui în comunitatea de poeți contemporani, iar astăzi au ales să vorbească despre libertate.
Radu Vancu spunea pe o rețea socială: ”Tinerii scriitori din Cenaclul Visceral din București – îndrăgostiți de poezie până peste urechi & încercând să folosească literatura pentru a construi o lume mai bună (…) au făcut zilele astea încă un lucru admirabil: au folosit literatura ca să reacționeze direct la tensiunea politică enormă a zilelor pe care le trăim – și au făcut o broșură (un zine, cum spun ei) cu texte foarte personale despre comunism, despre fascismul românesc, despre cum personalul e politic & politicul e personal, intense & adevărate ca literatura reală dintotdeauna.”
E o încântare să răsfoiești acest adevărat manifest al tinerilor talentați, curajoși și cât se poate de implicați de la Visceral.
Am extras mai jos câteva texte de o sensibilitate cumva abrazivă, care te pun în fața unui amalgam de emoții legate de întrebările ce îi bântuie: Care este trecutul meu? Ce mă definește? Ce este libertatea? Dar care va fi viitorul?
e personal, nu doar politic
Tata era mic la revoluţie şi e uşor să îţi creezi o patrie imaginară din parizer cu zgârci sticle de lapte uniforme acele case pentru toată lumea concediile la cap aurora ştii şi tu e greu să-ți înfrunți copilăria tata ştie şi despre cozile lungi despre magazinele goale despre casetele ascultate pe ascuns despre bătăi şi arestări despre mătuşa care a murit după un avort clandestin despre frigul care te cocoşează şi îţi ţine privirea în pământ despre faptul că nimeni nu putea să zică nici pâs dar degeaba tată eu nu pot să te urăsc niciodată pentru că alegi un trecut fabricat pentru că preferi o mândrie comună în locul unei mizerii comune pentru că alegi un trecut care nu a existat în locul unuia dureros dar încearcă să mă înţelegi nu pot să fiu de acord te rog îmi e dor de tine şi sper că eşti bine nu am mai vorbit de mult spuneai că românii sunt români că nu au ce căuta între noi nici romi nici ucrainieni nici persoane queer eu spun nu şi văd în tine această orbitoare absenţă a iubirii pe care nu vrei să o vindeci ăsta e un lucru pe care nu l-ai învăţat cum nici faptul că lucrurile pot coexista fără să se ucidă între ele nu ai învăţat cum nu trebuie să fie un noi şi un celălalt inamic rău mi-ai spus că m-am prostit de la atâta carte ţi-am arătat poze de la pogrom ţi-am citit din jurnalul lui sebastian mi-ai închis telefonul ca să te uiţi la antena3 de când ai auzit că am ieşit la protest eu încă te iubesc nu am mai vorbit mi-ai spus că sunt o spălată pe creier că sunt o re-educată că habar n-am ce spun dar uite cum de nu mi s-a spălat şi iubirea cum de încă e acolo cum
de nu o poţi vedea au murit oameni şi peste trupurile lor alţii scuipă cu o nostalgie strategică eu cred că şi tu mă iubeşti şi tu suferi dacă vezi asta sună-mă poate într-o zi nu prea târziu nu-ţi va mai fi ruşine să mă iubeşti sper că oasele tale nu-şi vor aminti frigul dar vor crede în căldură.îmi.e.dor.de.tine.
într-o lume din care nu mai înțelegi nimic, nu ești singur
m-am trezit într-o garsonieră goală
este frig și niciodată nu mi-a fost mai frică
deschid știri deschid instagram
niciodată nu mi-a fost mai frică
democrația țării este în pericol de a fi deturnată de extrema dreaptă care în mod deschis îi numește eroi pe legionari, este posibilă o nouă conducere autoritară, fascistă
ocup toate spațiile posibile din camera mea
din piața universități din toată țara și de peste graniță
transform frica mea în cele mai frumoase flori agățate de pancarte
m-am trezit într-o garsonieră goală și micul dejun
se arde prea tare în semn de protest
îmi pare rău că suferiți
că nu vă puteți permite visele
promovate de politica neoliberală
vă înțelegem, și noi trăim cu voi aceeași tragedie
noi căutăm alte vise
și voi căutați alte alte vise
scopul ultranaționalist
va înghiți tot
va adânci suferința
după 1989, negarea Holocaustului în România a fost inclusă în discursul mai multor partide politice, în același timp devenind un fenomen difuz, adoptat de grupări cu caracter divers: naționalist, xenofob,
conspiraționist, autoritar, antidemocrat sau nostalgic după dreapta radicală interbelică.
this machine destroys fascism
un poem despre frică
un poem despre iubire
nu ne lăsăm înghețați
transformăm frica și teroarea în protest
nu există nimic mai frumos și mai pașnic decât solidaritatea
compasiunea depășește ura
compasiunea noastră
dragostea noastră
împreună putem transforma orice spațiu cucerit de ură
într-o lume din care nu mai înțelegem nimic, suntem împreună
copiii noștri
scutur fărămiturile de nachos de pe blugi și mai iau o gură de cola
la revoluție s-a murit pentru brânza artificială
în care înmoi degetul mic la cinema
mă uit la filme cu oameni care țipă și mor sper să îl văd pe tata
în fața televizorului sau într-o cadă cu lumina stinsă
cum își îndeasă bucăți de ziar în urechi
să nu mai audă gloanțele de afară
durerile astea nu sunt ale mele și totuși le simt
nu știu nimic despre coada la pâine la zahăr
aici s-au construit cafenele cu scaune colorate
sub blocuri cu pielea crestată de gloanțe
taximetristul îmi spune că mama lui a dispărut într-o seară
când lua pe sub mână o jumătate de pui i-a mai văzut doar
căciula de blană într-un morman de zăpadă dimineața
nu pot să nu mă gândesc la ea ca la un ibric cu ceai cald
din care n-a băut nimeni
în inima noastră e un copil care se joacă cu șerpi de nisip
lângă o fabrică de frigidere tot ce mi-a dat mama încape
în mâinile astea două un glob de frică atârnat în brad de crăciun
să nu vorbesc cu nimeni să nu ies la proteste să nu mă audă
cum toc ceapă în bucătărie și plâng pentru necunoscuți
să-mi văd de treaba mea să nu dezgrop trecutul ăsta e un
trecut care nu îți aparține dar de ce nu te cred când spui asta
încă avem scânduri rupte în casă de când au venit să-l ridice
pe bunicu el a murit cu teama că într-o zi se vor întoarce
bătrânii din reportajele tv își numără pensia în fața camerei
imigranți plătiți 5 lei/oră dau jos reclame mari cu superbet
& pun în locul lor altele mai mici
suntem un mozaic de piese fiecare din alt puzzle o bucată de
glonte a rămas undeva în fiecare o să-l dăm înjumătățit mai departe
până când se va face foarte foarte mic atunci copiii noștri vor fi
copiii noștri & cuvântul ăsta
un cub de zahăr topit pe limbă
nu un cerc lipsă într-o bucată de pânză întinsă peste morți
destul cât să le vezi pistoalele din mâini dar nu și fețele
copiii voștri
toate literele de pe pancarte formează alfabetul rezistenței
pe care un copil îl urmărea cu degetul acum 35 de ani
pielea fiecărei litere urma să fie pielea clădirilor împușcate pielea
drapelului acoperit de zăpadă pielea umedă a unui glonț
copilul locuiește la mine sub pat și nu crește mare
pielea lui e pielea rece a fotografiei de la știri
cu un strigăt înghețat în timp
pielea a doi obraji care se apropie speriați
pielea rugoasă a corupției
pielea oamenilor care au plecat spre mai bine și nu și-au mai văzut familia
o cârpă mare din piele care unește tot ce ne dezbină
sub ea copiii voștri își amintesc de voi
și strigă pentru voi
uniți prin tot ce ne dezbină
uniți cu gândul la un viitor mai bun suntem la fel
și eu și tu care ai plecat în vest
că vrei mai bine că vrei altceva dar ascultă-mă
ești copilul unei geci însângerate ascultă pielea
prin care trece lumina unui aprozar cu rafturile goale
și la radio într-un colț europa liberă
ascultă-mă
uniți prin tot ce ne dezbină
vreau să vii acasă într-o românie liberă
vreau să te întâmpin într-o românie liberă
știu că îți e frică
și mie
îmi e frică să recunosc că îmi e frică
îmi e frică să plec din țară
îmi e frică să aprind televizorul
și îmi e frică de speranță
copiii voștri sunt liberi
dar până când
cineva care urăşte nu va aduce binele
imaginează-ţi cum poate cineva
să te lovească din senin
să îţi astupe gura
să îţi nege existenţa
să îţi dorească moartea
să nu ai voie.
într-o zi să se decidă că e vina ta
pentru toate neajunsurile şi că nu eşti om.
imaginează-ţi cum poate apoi să spună că
vrea binele
cineva care urăşte nu va aduce binele
pentru tot ce n-am trăit
ne-au rămas cicatricile altora
vino mai aproape
mută căldura corpului peste ele
citeşte-le
într-o zi s-au auzit urlete în stradă
unii au ieşit
alţii şi-au tras draperiile
şi au dat tare televizorul
pentru opresiune au rămas
simboluri
umeraşe cartuşe lagăre
nimic din toate astea nu trebuie
să se mai repete
noi
pentru libertate am rămas.
A fost odată o țară frumoasă și mănoasă, sub care răutatea clocotea cu flăcări mici și neîncetate.
Avea țara asta grâne galbene și înalte, copaci roditori și înalți, case colorate și înalte, munți prietenoși și, firește, înalți; dar toate scădeau pe zi ce trecea, fiindcă răutatea fierbea la foc mic, toate se muiau și se blegeau și se amestecau unele cu altele – încât țara începea să semene tot mai mult cu fasolea scăzută, sau cu spanacul fiert, sau cu salata de vinete.
Cineva a văzut frumusețea și a desenat-o. Altcineva a văzut desenele, a știut că ele sunt frumusețe, a înțeles că sufletul există, la fel de reale precum copiii de pe holurile școlii. Nu e nevoie de mai mult pentru ca răutatea să-și domolească flăcările. (din Radu Vancu, Regele Piticuț)
Lăsa-ţi-mă dreq să scriu odată poezia aia apolitică
de care tot aud că e
bună, că nu mai pot cu astea mă urc pe pereţi
La început era tot simplu, eram
îndrăgostit şi pe ea o chema
suficient de frumos cât să scriu
cum ştiam despre ea poezii
cu ritm, figuri de stil şi alte alea
căutam să mă fac auzit
şi-am tot scris, am tot scris
evident că n-am reuşit
ceva mai mult decât maculatură
E greu să încapi în forme preluate dar
asta o dregi mai uşor acum am iubită şi ştiu
de dactili, de pioni de alţi draci
dar nu mai am cinşpe ani
Am douăşdoi şi hai scrie
dar nu te da trubadur
scrie fix versul ăla ritmat sau nu
care o să rezolve tot. Dacă nimereşti
ceva să se-audă copii tăi vor fi liberi
dacă nu, nu. Deci scrie cum vrei tu.
Diferenţa dintre vot şi poem
e că n-ai ROAEP
să dai refresh să vezi
dacă a mers.
Nu suntem împotriva oamenilor, suntem împotriva sistemului; criza de sistem aduce cu sine neîncredere în democrație.
Partidele și personalitățile politice dictatoriale profită de polarizare, profită de nuanțele prin care privim spectrul politic, profită de elitismul limbajului nostru.
Acum ne trebuie UNITATE, unitate cu tot ce vine la pachet, implicit, DIVERSITATE și EGALITATE.
Dacă ne uităm în istorie, așa a căzut întotdeauna democrația: în momente de criză, criză reală, ne gândim la principiile care ne despart, în loc sa ne gândim la ce ne unește: iubirea pentru democrație.
Putem face cu toții compromisuri, dacă nu din dorință, măcar din teama ca istoria să nu se repete.
Puteți cumpăra de aici antologia lor anterioară, Vederi-Antologie Visceral
