Maestrul Răzvan Mazilu și ucenicul vrăjit: ”De Profundis” la Teatrul Stela Popescu

Există un moment în De Profundis când Răzvan Mazilu/Oscar Wilde îl urmărește cu pași mici, furișați și cu mâinile ridicate ca pe o pradă pe Tudor Cucu-Dumitrescu/Lord Alfred Douglas – Bosie. Maestrul încearcă să prindă în mreje pe viitorul amant, atunci doar un inocent. Iar trupu-i i se transformă într-o umbră care se înalță, se lătește îl cuprinde cumva, iar fața i se umbrește a meșteșug și viclenie.

Ceea ce v-am povestit este doar un detaliu, durează trei secunde, destul însă cât să vezi măiestria celui mai bun, probabil, dansator contemporan pe care România îl are. Răzvan Mazilu este plastic, mobil, precis și sensibil în ceea ce face. Unul dintre puținii oameni pe care-i știu că poate spune cu cea mai mare ușurință o poveste din mișcare. De altfel, în De Profundis, unde semnează regia, coregrafia, coloana sonoră și costumele, Răzvan are adunate trei replici cu totul. Răspunsurile sale la monologurile lui Tudor sunt toate prin dans.

Este peste tot. Pe masă, pe scaune, într-un decor mobil, un fel de bagaj în spatele tânărului lord, dansează singur, dansează împreună, respiră deodată cu colegul său, se desparte de el și punctează doar din trup fiecare cuvânt al acestuia, ca un dirijor al întregului spațiu. Este fascinant și – sunt aproape sigur – creează senzația pe care Wilde o lăsa asupra muritorilor de rând atunci când steaua sa era cel mai sus.

Povestea se spune ușor, coerent și tragic. Ultima mare iubire a lui Wilde, cea care-i aduce căderea din înaltul societății engleze, îl transformă în paria, dar îi dă și posibilitatea de a scrie o operă unică. De Profundis este eseul iubirii împlinite, al trădării, al suferinței, al viciului, și, foarte probabil, al speranței. Pentru că lasă ceva loc de reparații.

Eseul De Profundis și răspunsul literar al tânărului lord Alfred Douglas (Boise), Oscar Wilde și eu însumi sunt montate într-un spectacol unic al Teatrului Stela Popescu. Este un dialog plin de emoții între text și dans. Tudor Cucu Dumitrescu e nuanțat și te pune pe gânduri. Își construiește abil personajul și nu te lasă să-l pui într-un singur loc. Nu știi dacă Boise este victimă, călău sau doar un tânăr speriat, dar foarte îndrăgostit. Contribuie și o scenografie de excepție a Oanei Micu, dar și luminile pline de umbre ale lui Costi Baciu.

Totul se petrece în Camera Oglinzilor din Palatului Regal, acum Muzeul Național de Artă al României. Iar senzația pe care am avut-o pentru minute bune a fost că mă aflu într-un cavou al iubirii, dar nu unul care te-ngroapă, ci unul din care se iese către lumină.

Nu sunt specialist în teatru, spun ce-am văzut și ce-am simțit. Dar cred că cele 4-5 chemări la rampă, la final, vorbesc de la sine. Știu că biletele la teatrele din București sunt rare, dar De Profundis merită pus pe lista voastră. Bilete pot fi luate de pe site-ul Teatrului Stela Popescu.

*sursă foto copertă: site-ul Teatrul Stela Popescu