Cum se explică deficitul bugetar de 9,2% din PIB raportat de Eurostat pentru trimestrul al doilea din 2026, în condițiile în care România a făcut eforturi pentru reducerea acestuia? Analistul financiar Cristian Tudorescu a explicat, la Smart Money, care sunt diferențele dintre metodele de calcul al deficitului bugetar și de ce ar trebui să avem grijă la scoaterea din context a unor informații.
România a încheiat anul 2025 cu un deficit de 7,8% din PIB, față de 9,2% în 2024, potrivit datelor publicate pe 21 octombrie de Oficiul de statistică al Uniunii Europene – Eurostat și comunicate de Ministerul Finanțelor. Totodată, Eurostat a raportat un deficit de 9,2% din PIB în trimestrul al doilea din 2026. Ce înseamnă acest lucru?
Conform lui Cristian Tudorescu, această contradicție vine din faptul că deficitul bugetar se măsoară prin două metode. „Una este metoda cash, alta este metoda pe angajamente. Ambele sunt metode corecte, practicate la nivel atât local, cât și internațional”, a spus acesta.
Analistul a punctat că valoarea de 9,2% din PIB, aferentă trimestrului al doilea din 2026, a fost interpretată greșit și s-a creat impresia că toate măsurile de reducere a deficitului nu au avut efectele așteptate.
Potrivit lui, prima metodă, cea cash, ia în calcul încasările și plățile efectiv realizate de la bugetul de stat.
„Aici, așa cum mai spuneam, suntem undeva pe la 3 și ceva la sută la sfârșitul primelor opt sau nouă luni. Deja au apărut niște date preliminare și pe septembrie și probabil pe întregul an ne putem duce undeva în zona de 5% până în 6%, eventual, depinde ce cheltuieli mai apar pe parcurs. Practic, asta arată plățile efective”, a spus Cristian Tudorescu.
Analistul spune că suspiciunea că unele plăți ar fi fost amânate de guvern „pentru a se încadra în acest deficit” ar putea fi adevărată. El a dat și un exemplu în acest sens: întârzierile la plata subvențiilor europene către fermieri, care, potrivit informațiilor sale, ar ajunge la beneficiari cu 6-8 luni întârziere, „ceea ce înseamnă dificultăți suplimentare”.
„Pe lângă toate chestiunile legate de secetă, prețurile culturilor agricole, iată că nici statul nu-i sprijină suficient pe niște bani care se cuvin fermierilor, doar sunt transferați de la Uniunea Europeană și ar trebui apoi să ajungă la fermieri. Extrapolând acest tip de exemple, poate și încasări întârziate la niște lucrări de infrastructură, iată că avem o parte din acel răspuns sau acea idee că unele plăți sunt amânate. Însă totalul arieratelor, deci totalul acestor plăți, nu a crescut față de începutul anului și acum vin la a doua metodă, înseamnă că acel 9,2% nu se referă sau nu ține doar de aceste plăți amânate”, a explicat Cristian Tudorescu.
Dar la ce se referă mai exact? Potrivit lui, această a doua metodă folosită de Eurostat se numește contabilitatea de angajament. „Acel 9,2% s-a referit strict la trimestrul al doilea, adică venituri și cheltuieli și angajamente aferente trimestrului al doilea raportate la PIB-ul trimestrului al doilea. Nu este un PIB pe întregul an de zile”, a spus el.
„Deci există o oscilație, o volatilitate de la trimestru la trimestru, astfel încât 9,2%, acela scos din context, n-ar trebui considerat pe întregul an”, a mai adăugat Tudorescu.
Revenind la angajamente, Cristian Tudorescu spune că în cel de-al doilea trimestru al anului 2026 s-au primit mai multe facturi aferente proiectelor finanțate prin PNRR.
În contextul termenului-limită de 31 august (n.r. pentru îndeplinirea reformelor și investițiilor asumate prin PNRR), unele proiecte au fost accelerate, iar facturile au fost înregistrate ca obligații sau angajamente încă din trimestrul al doilea. „Datorită acestui angajament suplimentar, să zicem, sau a accelerării cheltuielilor, ele apar pe această metodă”, a precizat specialistul.
Un alt element menționat de Cristian Tudorescu este obligația României de a plăti către compania farmaceutică Pfizer 600 de milioane de euro.
„A fost o întreagă negociere a eșalonării. Se înregistrează ca obligație, chiar dacă plata poate să fie ceva mai târziu. Deci, pe această metodă ai aceste oscilații procentuale”, a spus el.
Smart Money. Deficit mai mare pe metoda Eurostat / Guvern nou, idei vechi
Iată ce mai puteți afla din noul episod Smart Money:
- Deficitul bugetar pe metoda EUROSTAT
- Guvern nou, idei vechi
- (P) Rezultatele companiilor americane și influențele pe burse**
- Vestea bună: Construcțiile +15% pe primele 8 luni
- Vestea rea: Inflația a urcat la 6,6%
- Secțiunea Q&A. Așteptăm și întrebările tale. Se vor mări impozitele pe clădiri și locuințe în 2027?; Poate fi scăzută taxarea pe muncă?; Bonus. Recomand cartea ”Psihologia banilor: Lecții nemuritoare despre avuție, lăcomie și fericire”, de Morgan Housel.
Urmăriți Smart Money, program de știri economice și educație financiară lansat de Vorbitorincii.

