Foarte faină seria de filme din inima naționalei de fotbal a României.
Și totuși au fost destul de mulți cei care s-au întrebat dacă acești jucători merită cu adevărat un astfel de omagiu cinematografic, având în vedere performanțele lor relative modeste.
M-au pus pe gânduri reacțiile acestea – or avea oare dreptate oamenii aceștia? Ne-om entuziasma prea repede și prea ușor? Și de la ce ni s-ar putea trage aceasta?
Interesant, uitându-mă pe profilele din social media am remarcat la mulți dintre ei pasiunea pentru filmele istorice românești. Și am realizat că există o paralelă între toate aceste filme și cele despre fotbalul nostru.
Privind în urmă la istoria noastră începând cu acum 2500 de ani, evident că nu jucam la “Campionatele Europene sau Mondiale” ale vremii. Nu ne calificam, nu jucam. Nici nu aveam echipă.
Dar, treptat, au existat mici momente când am strălucit pe terenul istoriei. Punctual. În timpul vreunei generații de aur.
Acum 2000 de ani, strămoșii noștri își găsiseră alura sub conducerea lui Burebista și Decebal, reușind să „joace” la un nivel înalt, chiar împotriva „Campionilor Mondiali” ai vremii. Fiecare câte 5 ani.
Fast forward 100 de ani, iar „jucătorii” noștri erau solicitați să joace pe „terenurile” întregii Europe – parte din echipa campionilor mondiali.
Din păcate, Retragerea Aureliană de acum 1750 de ani a marcat o retragere abruptă și nu ne-am mai “calificat” o bună bucată de vreme.
Vreo 1000 de ani.
A urmat o perioadă în care, din când în când, apăreau figuri marcante care reușeau să readucă “echipa” pe radar. Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș au reprezentat mici suișuri în istoria noastră, oferind victorii punctuale, iar cu Mihai Viteazul a mai venit o victorie, chiar dacă punctuală și ea.
Către sfârșitul anilor 1800, România a început să „reconstruiască echipa”, atrăgând talent și expertiză internațională. “Antrenor” german. Jucători ca Eminescu și Poenaru și-au pus amprenta pe teren cultural și științific, la fel cum au făcut mai târziu generații de aur ca Brâncuși, Henri Coandă și Racoviță, cu performanțe impresionante în arena mondială a inovațiilor și operei de artă.
Fie că este vorba de fotbal sau de istorie, momentele noastre de glorie, deși adesea isolate și punctuale, sunt parte integrantă a identității noastre naționale și merită celebrate pentru ceea ce reprezintă ele la nivel simbolic și inspirațional.
Provocarea pentru generația noastră și generațiile viitoare este să transformăm aceste momente de strălucire într-o constantă, să învățăm din ele și să construim pe baza lor o tradiție de excelență și inovație. Fie că vorbim despre fotbal, cultură, știință sau alte domenii, să ne clădim viitorul cu ambiția de a aduce contribuții relevante și durabile pe scena internațională.
Să nu ne mulțumim doar cu momente sporadice de succes, ci să lucrăm împreună pentru a transforma aceste etape într-un șir neîntrerupt de realizări remarcabile.
TIMELINE
Cu 2500 de ani în urmă: nimic.
Cu 2400 de ani în urmă: nimic.
Cu 2300 de ani: nimic.
Cu 2200 de ani: nimic.
Cu 2100 de ani: nimic.
Cu 2000 de ani am avut doua generații care s-au mișcat mai bine, Burebista a câștigat niște meciuri bune, Decebal a jucat cu Campionii Mondiali ai vremii. Cinci ani plus 5 ani. Vreo 10 în total.
Cu 1900 de ani în urmă aveam jucători la campionii mondiali, jucau pe terenurile din toată Europa.
La fel cu 1800 de ani în urmă.
Cu 1750 de ani în urmă a venit Retragerea Aureliană și s-a oprit colaborarea, nu am mai fost implicați în meciurile tari.
Cu 1700 de ani în urmă nu ne-am mai calificat, nici nu mai aveam echipă.
Nici cu 1600 de ani în urmă nu ne-am mai calificat, nici nu mai aveam echipă.
Nici cu 1500 de ani în urmă nu ne-am mai calificat, nici nu mai aveam echipă.
Nici cu 1400 de ani în urmă nu ne-am mai calificat, nici nu mai aveam echipă.
Nici cu 1300 de ani în urmă nu ne-am mai calificat, nici nu mai aveam echipă.
Nici cu 1200 de ani în urmă nu ne-am mai calificat, nici nu mai aveam echipă.
Nici cu 1100 de ani în urmă nu ne-am mai calificat, nici nu mai aveam echipă.
Nici cu 1000 de ani în urmă nu ne-am mai calificat, nici nu mai aveam echipă.
Nici cu 900 de ani în urmă nu ne-am mai calificat, nici nu mai aveam echipă.
Nici cu 800 de ani în urmă nu ne-am mai calificat, dar deja aveam echipă.
Cu vreo 700 de ani în urmă, am avut un scurt moment cu Mircea cel Bătrân, am jucat iar și am obținut și o victorie. În rest nu ne-am calificat.
Cu 600 de ani în urmă am avut Generația de Aur cu Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș, am obținut câteva victorii punctuale – dublate de înfrângeri pe măsură. Dar am bătut în 100 de ani de vreo 2-3 ori Campionii Mondiali. Vreo 10-15 ani din 100 am fost acolo, între cei tari.
Cu 500 de ani în urmă nu ne-am mai calificat. La nici un fel de ”fotbal”.
Cu 400 de ani în urmă am avut 5 ani cu Mihai Viteazul meciuri faine, o victorie cu Campionii Mondiali. În rest, fără calificări.
Cu 300 de ani în urmă nu ne-am calificat. La ”fotbal” sau oriunde.
Cu 200 de ani în urmă ne-am refăcut echipă bună, am adus antrenor german și am obținut o victorie importantă jucând în Bulgaria. Am avut și un Eminescu, și un Poenaru.
Cu 100 de ani în urmă am avut echipă foarte bună, victorii tari, înfrângeri interesante. Jucători foarte, foarte buni – inclusiv un Brâncuși, un Henri Coandă, un Racoviță.
___________
*Pe site găsiți mai multe articole semnate Lorand Balint.
