De câte ori ajung în Timișoara, trec, inevitabil, pe la Memorialul Revoluției. Și, de fiecare dată, descopăr ceva ce nu știam. Sau poate că auzisem în zilele acelea din decembrie 1989 și ianuarie 1990, dar mi-am reprimat grozăviile acelea într-un sertar uitat al memoriei. ei bine, din când în când, sertarul acela trebuie deschis. Adevărurile acelea trebuie scoase la lumină și așezate pe consola din fața oglinzii. Ca să te uiți în ea și să vezi cum te împaci cu ele. Să vezi dacă mai poți întoarce privirea. Și, mai ales, pentru a nu le uita.
Memorialul nu e un loc pe care îl bifezi o singură dată și mergi mai departe. Documentele, fotografiile, mărturiile și obiectele păstrate aici schimbă felul în care înțelegi Revoluția din decembrie 1989 și prețul libertății pe care o trăim astăzi. Vârsta, starea, îți modifică mereu modul în care percepi lucrurile.
Și, cumva, din nou m-am trezit cu un nod în gât. De ce? iată: în decembrie 1989, Timișoara a devenit primul oraș care s-a ridicat împotriva regimului comunist, iar represiunea a fost extrem de sângeroasă, precum se știe. În paralel cu violențele din stradă, autoritățile au încercat să ascundă urmele crimelor.
Două dintre cele mai tulburătoare episoade sunt „Operațiunea Trandafirul” și descoperirea ulterioară a gropii comune din Cimitirul Eroilor. Auzisem despre ele, dar nu în amănunt. Domnul Gino Rado, sufletul Memorialului, era acolo și ne-a povestit ce se ascunde dincolo de fotografiile expuse.
Operațiunea Trandafirul
În zilele de 16–18 decembrie 1989, primele victime ale represiunii au fost duse la morga Spitalului Județean din Timișoara. În noaptea de 18 spre 19 decembrie, la ordinul conducerii regimului comunist, a fost declanșată o operațiune secretă menită să ascundă amploarea masacrului.
43 de cadavre au fost ridicate din morgă și trecute în documentele oficiale drept „necunoscuți”, deși multe dintre victime aveau asupra lor acte de identitate sau puteau fi recunoscute. Trupurile au fost așezate în lăzi de lemn, încărcate într-o mașină frigorifică a întreprinderii APROLACT și transportate, sub escortă, la București.
În dimineața zilei de 19 decembrie, toate cele 43 de trupuri au fost incinerate la Crematoriul Cenușa. Cenușa nu a fost predată familiilor, ci, potrivit anchetelor și hotărârilor judecătorești ulterioare, a fost aruncată într-o gură de canalizare din zona Popești-Leordeni, într-o încercare de a șterge orice urmă a crimelor. Familiile urmau să fie induse în eroare, autoritățile pregătind explicații potrivit cărora cei dispăruți ar fi părăsit ilegal România.
Groapa comună din Cimitirul Eroilor
După căderea regimului Ceaușescu, rudele victimelor au început o căutare disperată a celor dispăruți. În acest context, la începutul anului 1990, procurorii militari au deschis o groapă comună din Cimitirul Eroilor din Timișoara. Aici au fost descoperite 10 cadavre ale unor revoluționari împușcați în zilele de 17–19 decembrie 1989. Ei nu făceau parte din lotul celor 43 de victime transportate la București în cadrul Operațiunii Trandafirul. Trupurile rămăseseră la Timișoara și fuseseră înhumate în grabă, în lăzi de lemn simple, înfășurate în cearșafuri de spital.
Deshumarea s-a desfășurat în prezența procurorilor, a medicilor legiști și a familiilor care își căutau rudele. Victimele purtau încă hainele în care fuseseră împușcate, iar în buzunarele unora au fost găsite acte de identitate, legitimații de serviciu și carnete de student. Unul dintre cele mai dramatice momente a fost acela în care un tată și-a recunoscut fiul după haine și după semnele particulare. Identificarea a fost confirmată atunci când anchetatorii au găsit în buzunarul hainei legitimația rămasă intactă. Pentru multe familii, acesta a fost momentul în care speranța s-a transformat în certitudine.
Fotografiile realizate în timpul deshumării, alături de documentele oficiale ale anchetei, pot fi văzute astăzi la Memorialul Revoluției din Timișoara, unde sunt păstrate ca dovezi ale represiunii și ale eforturilor de identificare a victimelor.
Aceste două episoade, deși diferite, ilustrează drama Revoluției de la Timișoara. Primul vorbește despre încercarea regimului comunist de a șterge urmele crimelor prin incinerarea victimelor. Al doilea arată lupta familiilor și a anchetatorilor de a reda nume, identitate și demnitate celor care au murit pentru libertate.
Cred că Memorialul Revoluției este unul dintre locurile în care fiecare român ar trebui să ajungă măcar o dată. Iar dacă avem copii, ar trebui să îi ducem și pe ei. Nu pentru a-i impresiona cu imagini dure, ci pentru ca istoria să capete chipuri, nume și povești reale.
Manualele pot spune ce s-a întâmplat. Memorialul îți arată cine au fost oamenii care au plătit cu viața și îți spune povestea lor.
