Mihai Leu nu lăsa la vedere forța care i-a condus viața. Puterea aceea teribilă a sportivilor campioni, care îi duce cu un pas mai sus decât ceilalți. Aceeași forță care a învins cancerul mai bine de un deceniu. Mihai a părut mai curând un om blând, dar când începea să vorbească îi ghiceai latura aceea care nu ceda niciodată.
Când a câștigat primul titlu mondial, a boxat cu un tendon rupt. Știa de câteva săptămâni că are o problemă la acel mușchi. Au mai știut antrenorul lui și medicul care i-a spus că nu poate duce 12 reprize pentru titlul de campion. Nu a vrut să audă. S-a pregătit șase săptămâni la intensitate uriașă. ”Santiago Samaniego, adversarul meu, câștiga de obicei prin KO. Până la mine pierduse în carieră o singură partidă, în 12 reprize. Așa că tactica a fost să lupt 12 reprize.”
Tendonul s-a rupt în repriza a treia.
”Nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Nici eu, nici antrenorul. Am văzut mai târziu, pe video, cum îmi cade bicepsul de la mâna stângă, mâna mea puternică. Din momentul acela a început să-mi dea pumni. Și în repriza a treia, și a patra și a cincea. Nu am știut atunci, dar soția s-a dus la antrenor și i-a spus să arunce prosopul. I-am spus și eu la finalul reprizei a șasea că ăsta mă omoară. Și că să terminăm. Dar Fritz m-a pus în scaun și mi-a zis printre altele că sunt milioane de români care se uită acum la mine. Pentru mine a contat asta, mi-am revenit și am început să-i dau eu.”
Lupta a fost strânsă, iar la final Mihai de abia mai pășea și din cauza recidivei unei accidentări la picior. ”Soția a știut prima. La box, delegatul ia voturile arbitrului și le pune pe masă în colțul câștigătorului înainte de a se anunța rezultatul. Anna a venit la mine ;i mi-a spus <Amore, ești campion mondial>.”
Povestea vieții și a luptelor lui Mihai o găsiți în linkul de mai jos. Am stat îndelung de vorbă în interviul pe care le-am făcut la Digi FM. A fost un om deschis și am rămas într-o relație de amiciție și m-am bucurat de fiecare dată când l-am văzut. M-a ”dat” cu mașina de curse, m-a chemat la raliuri, am colaborat în câteva ocazii. Am apucat să stăm de vorbă despre construcția unei afaceri în sport, despre cum se călesc sportivii, despre detaliile, dar și lucrurile mari din viața sportivilor.
Mihai Leu ne lasă câteva lecții
Mihai Leu a fost unul dintre acei sportivi rari care știu să construiască o a doua carieră, (povestește Boți aici mai bine ca mine), dar și un de care societatea noastră avea nevoie.
De el mă leagă una dintre amintirile mele cele mai prețioase, daruri pe care ți le dă viața pentru câteva minute. Să fi trecut vreo cinci ani de atunci, Într-o după-amiază, prietenul Boți m-a invitat la una dintre lungile discuții despre alcătuirea sportului și societății noastre. Finalul plimbării ne-a dus la o masă laolaltă cu Mihai Leu, Mihai Covaliu și Alexandru Dedu. Un campion mondial, un campion olimpic și un triplu câștigător de Liga Campionilor. Trei personaje din istoria sportului românesc și mondial. Toți trei, oameni cu o forță interioară remarcabilă. Să-i văd la un loc, să-i cunosc la maturitatea vieții personale și profesionale, în moment de vârf al gândirii lor, a fost un privilegiu.
Îmi pare tare rău de plecarea lui Mihai. În altă lume, viața lui, cu fuga din comunism, titlurile mondiale, cele de campion de raliu, bătălia cu boala, ar fi fost subiectul unui film extraordinar. Pentru noi rămâne povestea pe care o poate spune fiecare mai departe. Cu aceste cuvinte: Mihai Leu a fost un mare campion, un învingător și un om bun.
Foto: Sabin Cîrstoveanu pentru Inquam
