Pauzele de hidratare și explicația oficială
Una dintre cele mai interesante decizii luate de FIFA la acest Campionat Mondial ține de apă. La fiecare meci, în jurul minutelor 22 și 67, arbitrul oprește jocul pentru câteva minute. Oficial, sunt pauze de hidratare. Explicația pare simplă: este vară, temperaturile sunt ridicate, iar sănătatea jucătorilor trebuie protejată.
Numai că aceasta nu este explicația completă.
FIFA a decis ca pauzele să existe la toate meciurile. Inclusiv pe stadioane acoperite unde există aer condiționat. Inclusiv atunci când temperatura este perfect suportabilă. De ce? Răspunsul oficial este unul extrem de interesant: pentru ca toate echipele să joace în aceleași condiții.
La prima vedere pare o formulare birocratică. În realitate, ascunde o recunoaștere foarte importantă din partea FIFA: această pauză de hidratare influențează jocul. Altfel nu ar exista niciun motiv să fie obligatorie pentru toată lumea. Dacă ar însemna doar câteva înghițituri de apă, unele meciuri ar putea avea pauză, iar altele nu.
De ce hidratarea schimbă ritmul
Faptul că FIFA vorbește despre „condiții egale” înseamnă că acceptă un lucru esențial: Forma în care se joacă un meci influențează rezultatul.
O pauză schimbă ritmul. Le oferă jucătorilor câteva minute în plus pentru recuperare. Îi permite antrenorului să reorganizeze echipa. Reduce presiunea unei formații aflate în dificultate. Poate întrerupe elanul adversarului. Schimbă dinamica jocului. Iar dacă toate acestea pot influența rezultatul, atunci toate echipele trebuie să beneficieze de aceeași structură a meciului.
În faza grupelor, unde fiecare echipă este în competiție directă atât cu adversarul din
teren, cât și cu celelalte două echipe din grupă, argumentul este foarte solid. Nu contează doar cine câștigă. Contează și diferența de goluri. Contează câte goluri marchezi. Contează toate criteriile de departajare.
O echipă care joacă la prânz, în 37 de grade, și beneficiază de două pauze suplimentare nu poate fi comparată perfect cu o echipă care joacă seara, fără aceleași întreruperi. Aici logica FIFA este impecabilă. Competiția trebuie standardizată. Toate meciurile trebuie să aibă aceeași structură.
Condiții egale pentru toate echipele
Numai că, odată terminată faza grupelor, apare o întrebare. În optimi, sferturi sau semifinale, cele două echipe joacă pe același stadion, la aceeași oră și în aceleași condiții. Nu mai există comparații cu alte meciuri. Nu mai există golaveraj. Nu mai există nevoia ca toate partidele să fie identice. Există doar două echipe care încearcă să fie mai bune una decât cealaltă. Dacă argumentul principal este egalitatea competițională, de ce rămân pauzele obligatorii și în fazele eliminatorii?
În acel moment, justificarea nu mai poate fi despre comparabilitatea meciurilor. Dacă temperatura este cu adevărat periculoasă, meciul poate fi întrerupt. Dacă nu este, jocul își poate urma cursul firesc. Aceasta ar păstra pauza de hidratare exact acolo unde îi este locul: ca măsură excepțională pentru protejarea sănătății jucătorilor.
Transformarea ei într-un element permanent al fiecărui meci creează însă un precedent.
Fotbalul acceptă, pentru prima dată, că structura unui meci poate fi modificată în mod regulat.

*Lorand Balint este Managing Director la Publicis Sport and Entertainment Romania. Găsiți și alte articole semnate de el pe Vorbitorincii aici.
**sursă foto: www.shutterstock.ro

