De ce Războiul Sfânt?! Pentru că în urma a 110 plângeri înainte către MRFF (Military Religious Freedom Foundation) de soldați americani staționați în diverse baze militare din Orientul Mijlociu, a fost semnalat faptul că unii ofițeri din armată l-au prezentat pe Președintele Trump ca fiind reprezentantul lui Dumnezeu pe Pământ, în timp ce războiul cu Iranul este destinat să facă parte dintr-un plan divin care ar presupune pregătirea reîntorcerii lui Isus Hristos din Ceruri. Mai mult decât atât, una dintre declarații unui ofițer ar fi fost extrem de șocantă: Președintele Trump a fost uns de Isus Christos pentru a aprinde semnalul de foc în Iran în scopul pornirii Armageddon-ului și pentru a marca venirea Acestuia pe Pământ.
Înainte de a trece mai departe, se impune să semnalăm sursa de unde a fost culeasă această informație, respectiv The New Republic.

De ce ar vrea Trump un conflict cu Iranul
Revenind la subiectul principal, din punctul de vedere al SUA, nu ar fi fost necesară o intervenție în Iran, dat fiind faptul că din informațiile furnizate până în prezent, statul persan nu reprezenta un pericol iminent. Singurele motivații pentru acest război sunt legate de dorința lui Trump de a-și arăta mușchii, respectiv de a-și mulțumi aliații principali din această zonă: Israel, dar mai ales Arabia Saudită.
La toate acestea, trebuie adăugat și faptul că Trump simte nevoia de a-și promova, încă o dată, politica de “peace through strength”. Totodată, nu există o strategie de ieșire care să poată susține punctul de vedere pe care Trump l-a înaintat, și anume, faptul că această țară ar dispune de capacități de îmbogățire a uraniului, care să permită crearea unei bombe atomice. Discuția aceasta există de aproximativ 30 ani, cu accentuarea ideii că în cel mai scurt timp, Iranul va ajunge să dețină această armă supremă. Comunitatea de “intelligence”, însă, nu pare să fi confirmat vreodată acest aspect.
Petrolul: pârghiile lui Trump și rolul OPEC
Din punct de vedere energetic se observă o creștere a prețului petrolului cu mai bine de 10% în ultimele zile. Trump nu își dorește inflație, în contextul unui dolar mai slab, respectiv a creșterii prețului țițeiului. Președintele american, încă mizează pe faptul că are relații foarte bune la nivelul OPEC, dominat de Arabia Saudită și de deciziile lui MBS – Mohammed bin Salman Al Saud, ( n.r. – născut la 31 august 1985, cunoscut și sub numele de MbS, este Prințul Moștenitor, conducător de facto al Regatului Arabiei Saudite și, totdată, prim-ministru). Relațiile de bussiness și banii investiți de Arabia Saudită în familia Trump, încă din primul mandat, sunt bine cunoscute. Mai mult decât atât, Trump ar fi fost în stare să invadeze Qatarul în 2017, doar ca să îi facă pe plac lui MBS, fără să știe că la acea vreme, în această țară, SUA avea cea mai mare bază militară din Orientul Mijlociu.
Să nu uităm faptul că “OPEC+” a crescut producția de petrol imediat după “Liberation Day”, în 3 aprilie 2025, pe fondul declarațiilor lui Trump, legate de faptul că în situația în care petrolul nu crește, nu există inflație. Mai mult decât atât, tot Trump, la vizita lui în Arabia Saudită, a declarat următoarele: “Ce n-aș face eu pentru prințul moștenitor al Coroanei?!!!”. În acest context, chiar dacă există unele limite fizice impuse de distrugerea unor capacități de producție, respectiv de constrângerile determinate de transportul țițeiului, este greu de crezut că prețul petrolului se va stabiliza peste 80$/bbl, în următoarele luni. Acest lucru va presupune o creștere a costului combustibililor la pompă, într-o marjă de aproximativ 5%, dacă dolarul rămâne relativ stabil, și nu va câștiga teren.
În baza celor expuse, cel mai probabil, Arabia Saudită a susținut mai mult decât Israel acest atac, pe fondul tensiunilor eterne legate de diferențele religoase dintre sunniți și shiți, în contextul luptei pentru piața exportului de petrol, chiar dacă Iranul nu produce decât jumătate din cantitatea statului arab. Relațiile bune ale lui Trump cu Emiratele Arabe Unite, Qatar sau restul țărilor arabe din regiune, va duce automat la creșterea producției OPEC, intervenindu-se astfel la temperarea prețului petrolului.
Deși analiza anterioră se bazează strict pe un istoric recent al reacțiilor președintelui american, dominat de interesul dânsului de a rămâne relevant politic și de a îndeplini o parte din promisiunile pe care le-a făcut propriului electorat, trebuie menționat faptul că această ecuație nu i-a în considerare factori complecși, valorile prezentate mai sus putând să reflecte, însă cu ușurință realitatea.
Mai mult decât atât, campionul devizei “There is no such thing as bad publicity”, nu este deloc un fan al “bad publicity”. Președintele american este extrem de receptiv la presa mainstream care descrie economia americană de azi ca fiind într-o “affordability crisis”, un cuvânt care nu este deloc pe placul dânsului. În urma susținerii celui mai lung discurs al unui șef de stat american din 1790 încoace, în congresul țării, cu ocazia “speech”-ului anual pentru “State of the Union”, Donald a menționat și prețul mic la care a ajuns benzina, și anume 1,85$/galon (în realitate era pe la 2,05$/galon, dar și minciuna este vorbă, iar dacă Trump nu ar fi exagerat, nu ar mai fi fost el). În cadrul autoevăluării personale a geniului de la Mar-a-Lago, principalul responsabil pentru scăderea inflației este însuși Împăratul Pământului, chiar dacă acest indicator economic a avut exact aceeași valoare la data preluării celui de al doilea mandat (aproximativ 3%).
Revenind la benzină, probabil cel mai important produs energetic din SUA, la data prezentării acestei opinii, prețul acestui produs a crescut la aproximativ 2,5 $/galon, ceea ce afectează în mod direct inflația. Cu toate acestea, este puțin probabil ca prețul țițeiului să crească mult, deoarece Trump nu este dispus să lase să se întâmple acest lucru. Una din pârghii este OPEC, motivele fiind expuse mai sus, cealaltă fiind posibilitatea de a utiliza rezerva federală de petrol și produse petroliere pe care SUA o deține. Chiar dacă nu ne place să recunoaștem, Trump are un merit destul de important în menținerea nivelul redus al cotațiilor petrolului, din nefericire, nu din altruism sau pentru interesul SUA, ci în interesul personal.
Gazele naturale și Strâmtoarea Ormuz
O altă latură a energiei sunt gazele naturale, iar în această situație, lucrurile nu sunt în favoarea președintelui american. În cazul petrolului există pârghii pentru menținerea constantă a prețurilor, dar în cazul gazelor naturale lucrurile stau complet diferit. La gaze naturale nu avem un OPEC, iar cei mari producători de gaze naturale lichefiate (LNG) din lume sunt SUA, Qatar și Australia. Nu am amintit Rusia pentru acestei țări îi sunt impuse o serie de sancțiuni. Qatarul este cel mai mare exportator de LNG din lume, urmat la mică distanța de SUA, respectiv Australia.
Blocarea Strâmtorii Ormuz și creșterea riscului de navigație în zonă a determinat o mărire semnificativă a tarifelor de transport. Deși Iran a anunțat că va ataca nave care vor încerca să traverseze această strâmtoare, este greu de crezut că au capacitatea militară necesară să facă acest lucru, în detrimentul neglijării propriei apărării sau a posibilității de a ataca alte ținte cu o valoare strategică mult mai mare. Mai mult decât atât, este la fel de greu de crezut că SUA, prin prezența lor în Golful Persic, nu vor apăra această rută comercială importantă, cum este la fel de greu de crezut că statele arabe din zonă, producătoare de hidrocaburi, nu vor face nimic în protejarea propriilor interese. Așadar, amenințările iranienilor provoacă o creștere a costurilor de transport și de asigurare pe baza riscului mai ridicat, dar, cel mai probabil, nu se va ajunge la o ștrangulare a circulației vaselor în acea zonă.
Cu toate acestea, cantitățile de LNG care vin din Qatar pot să înregistreze o scădere semnificativă care deja se observă în piață. Prețul gazelor naturale în principalul hub european TTF a crescut cu aproximativ 60% la cca 55 EUR/MWh pentru cotația futures aferentă lunii aprilie 2026, în timp ce principalul marker asiatic JKM LNG a crescut cu peste 30% pentru aceeași luna ajungând la 13,4 $/MMBTU (cca 40 EUR/MWh).
Și SUA simte impactul războiul atunci când vine vorba de gaze naturale cu o creștere de cca 7% a prețului acestora, cotația principalului hub HENRY HUB este de peste 3,05 $/MMBTU (aproximativ 9 EUR/MWh). Pentru americani această creștere, chiar și ușoară este o veste proastă, deoarece nu demult coborâseră de la 4 $/MMBTU la sub 3 $/MMBTU, ca urmare a gerului care a lovit America de Nord în iarna aceasta, pe fondul consumului extrem de ridicat generat de centrele de stocare a datelor și de centrele de calcul dedicate inteligenței artificiale.
Energia, inteligența artificială și inflația
Aproximativ 40% din consumul de energie electrică al SUA este asigurat de termocentrale care utilizează gaze naturale. Deși Trump nu ar trebui să își facă foarte mari griji din prisma consumului de gaze naturale care asigură necesarul de căldură, pentru că următoarea perioadă va fi caracterizată de temperaturi mai ridicate pe fondul venirii verii, creșterea prețului la energie electrică nu îl va ajuta să mențină în frâu inflația. Discuțiile legată de prețurile pentru energie electrică, dominate de necesarul de energie uriaș pe care îl determină dezvoltarea inteligenței artificiale, sunt încă de anul trecut. Totodată problemele legate de lipsa capacității de producție și de transport generate de acești consumatori energo-intensivi, sunt din ce în ce mai numeroase. Afirmația anterioară necesită a fi completată de faptul că impactul acestor aspecte tehnice generează prețuri mult mai mari, populația americană fiind, în primul rând, afectată de aceste schimbări.
Cu siguranță, Trump se bucură, pe de o parte, deoarece Europa va suferi pe fondul creșterii prețului la gaze naturale, și implicit la energie electrică. Cel mai probabil Trump va interveni să reducă și prețul gazelor naturale și va încerca să o facă într-o manieră în care să nu aducă aceeași reducere Europei. Totodată știm că scăderea prețului gazelor naturale în SUA i-ar ajuta semnificativ pe cei mai geniali oameni din lume, apropiați lui: Elon Musk, Sam Altman, Jeff Bezos, Larry Ellison etc.
Marea majoritate a investitorilor în AI din SUA operează capacități de calcul și stocare a datelor în zone destul de izolate, necesarul de energie electrică fiind asigurat prin intermediul gazelor naturale. Deși este greu de crezut că are pârghiile necesare pentru o reducere la nivel mondial al prețului LNG, să sperăm că o va face în interesul SUA, astfel ajutând indirect și celelalte națiuni. Avionul de 400 mil. $ primit de la Guvernul Qatarului pentru uzul personal, respectiv facilitatea de a putea transfera, într-un cont qatarez special, toți banii obținuți din vânzarea țițeiului din Venezuela ca urmare a sechestrării unor vase petroliere, ar trebuie să cântărească semnificativ în decizia lui Trump de apăra interesele celui mai mare exportator de LNG din lume.
În încheiere, dacă lucrurile evoluează așa, este posibil ca prețul actual al gazelor naturale, în România, să depășească semnificativ valoarea plafonată pe care Ministerul Energiei dorește să o impună (310 RON/MWh). Acest scenariu va duce la o creștere a prețurilor pentru energia electrică față de tarifele din prezent. Este greu de spus dacă valorile cotațiilor la energie electrică vor crește peste cifrele înregistrate anul trecut, dar în prezent există și unele vești bune care ar trebui să permită menținerea tarifelor în aceeași plajă:
- Hidraulicitatea mai mare ca și anul trecut;
- Scăderea energiei absorbite din rețea pe fondul instalării de sisteme fotovoltaice care asigură autoconsumul;
- Sezonul de primăvară presupune consumuri mai mici și prețuri mai mici.
Destabilizarea unei țări ca și Iran și a unei regiuni așa cum este Orientul Mijlociu nu este întotdeuana o idee bună. Totuși, nu este prima dată când se întâmplă acest lucru, iar dacă luăm în calcul modalitatea în care americanii au acționat în Venezuela (chiar dacă Iranul nu este Venezuela), există posibilitatea ca acest conflict să se aplaneze mai repede decât am crede.
P.S. Apropo! Mai știe cineva ceva de dosarele Epstein de când cu acest război?…
*Radu Bindiu este auditor energetic în industrie și îl puteți citi pe Vorbitorincii.
**sursă foto copertă: www.shutterstock.com


Un răspuns
Petrolul este deja sub 90 $… se pare ca Trump duce modelul „Enron” la un alt nivel.