de Adriana Crăciun
Radu Drăgușin a fost primul invitat al lui Cătălin Striblea la The Other Side of Glory, un proiect BRD – Locker Room și Vorbitorincii. Interviul a fost realizat înainte ca internaționalul român să ajungă la Fiorentina, în Serie A. Drăgușin vorbește despre parcursul său, despre accidentarea care l-a ținut 11 luni departe de teren și despre drumul dificil al recuperării, dar și despre lucrurile care stau în spatele performanței.
The Other Side of Glory își propune ca pe parcursul a 10 episoade să arate ceea ce se vede mai rar când vorbim despre performanța în sport: munca din spate, momentele grele, deciziile importante și oamenii care te susțin pe parcurs.
„Nu m-am gândit niciodată că acest lucru mi se poate întâmpla. Veneam după o perioadă în care cred că am jucat 25 de meciuri la Tottenham consecutive, o perioadă foarte încărcată, cu multe meciuri, Europa League, Premier League, cupe, ce am mai avut noi”, povestește Radu Drăgușin în primul episod din seria The Other Side of Glory.
Drăgușin a ajuns la Tottenham în ianuarie 2024, de la Genoa. Un an mai târziu, fundașul român avea să treacă printr-una dintre cele mai dificile perioade ale carierei sale, când, în ianuarie 2025, în meciul cu Elfsborg, s-a accidentat și a fost diagnosticat cu ruptură de ligamente încrucișate.
Accidentarea l-a ținut 11 luni departe de teren, timp în care a trecut prin operație și un lung proces de recuperare, atât fizic, cât și mental.
„Nu știam la ce să mă aștept. […] Simțeam o presiune în genunchi, dar nu simțeam durere. […] M-am pus pe gazon, am chemat staff-ul medical, m-au controlat. […] M-am mișcat puțin, am făcut câteva sărituri, am intrat înapoi în joc. La primul sprint, imediat după ce am intrat în teren să mă duc la locul meu, am simțit că nu mai pot să joc meciul ăla. În capul meu era: hai să nu risc ceva, pentru că nu m-am gândit niciodată că se poate întâmpla așa ceva”, a rememorat Radu Drăgușin momentul accidentării.
După ce a aflat diagnosticul, sportivul a avut nevoie de câteva zile pentru a procesa vestea. „M-am trezit dimineață după o noapte îngândurată. De ce mie? Ce s-a întâmplat? Ce am făcut? Am reluat faza, m-am uitat pe internet de 1.000 de ori la faza aia. Cum e posibil așa ceva?”, a spus el.

Chiar și după diagnosticul grav, Drăgușin nu a vrut să stea departe de echipă. S-a întors rapid la teren, unde rutina zilnică și timpul petrecut alături de colegi l-au ajutat să treacă mai ușor peste perioada dificilă.
„Aveam programul meu de sală făcut special pentru tipul ăsta de accidentare. Eram cu băieții, mâncam cu ei, petreceam timp cu ei. Vreo 10 zile înainte de operație cam așa a fost. Pe 30 ianuarie m-am accidentat, pe 12 februarie m-am operat și adevărata recuperare începe după operație”, a povestit internaționalul român.
Deși teama nu a lipsit complet, Radu Drăgușin spune că respectarea etapelor de recuperare i-a dat încredere înainte de revenirea pe teren.
„Frica nu vreau să spun că a fost inexistentă, dar datorită recuperării și datorită faptului că eram atât de încrezător că eu am făcut fiecare lucru pe care trebuia să-l fac, n-am sărit etape, nu m-am grăbit, am avut meciuri de verificare cu juniori, am avut trei meciuri de verificare înainte să joc la echipa mare, la prima echipă, mi-a dat o liniște și, în dueluri, la pase, la contraste n-aveam frică”, a spus el.
Radu Drăgușin, primul invitat la interviurile The Other Side of Glory
Iată mai puteți afla din primul episod al The Other Side of Glory:
- Șah cu Radu Drăgușin
- Șahul în lumea fotbaliștilor
- Modelul Cristiano Ronaldo
- Standardele la o echipă de top
- Ce înseamnă să dai totul și încă ceva?
- Munca bate talentul
- Maturizarea a început odată cu plecarea de acasă
- Cum a dat Radu bacul în România
- Sfaturi de la Bonucci și Chiellini
- Discursul uimitor al lui De Zerbi și aprecierile la adresa lui Radu
- Lupta pentru evitarea retrogradării
- Ce simte un om în timpul eșecului repetat
- Momentul accidentării și verdictul medicilor
- După operație, am învățat să merg din nou
- Întâlnirea cu antrenorul Mircea Lucescu
- Naționala are viitor
- Investiții financiare
- Ce mai citește Radu Drăgușin
Urmăriți interviul integral pe canalul Vorbitorincii, la secțiunea The Other Side of Glory:

