Palatul Béhague, sediul Ambasadei României la Paris de aproape 90 de ani

Radu Paraschivescu şi Cătălin Striblea au avut privilegiul de a explora secretele Palatului Béhague într-un podcast special Vorbitorincii, ghidaţi de Excelenţa Sa Ioana Bivolaru, Ambasadoarea României la Paris.

Palatul Béhague, unul dintre cele mai frumoase palate din Paris

Unele clădiri își dezvăluie frumusețea dintr-o privire. Altele te obligă să le descoperi pas cu pas, încăpere cu încăpere, poveste cu poveste. Palatul Béhague face parte fără îndoială din a doua categorie.

La câțiva pași de agitația bulevardelor pariziene, ascuns în spatele unei fațade care păstrează eleganța Belle Époque, Palatul Béhague este de aproape nouă decenii casa diplomației românești în Franța. Scriitorul Henri de Régnier îl descria drept „unul dintre cele mai frumoase palate ale orașului nostru”, iar această reputație nu s-a estompat odată cu trecerea timpului.

Povestea clădirii începe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când Victoire-Félice de Béhague i-a încredințat arhitectului Gabriele-Hippolyte Alexandre Destailleur misiunea de a ridica aici o reședință demnă de colecțiile de artă pe care urma să le adăpostească. Începând cu 1893 Walter-André Destailleur, fiul primului arhitect, a coordonat transformarea vechiului Grand Hôtel, din care s-au păstrat însă unele dintre cele mai valoroase elemente, între care impresionanta scară din lemn și celebra Bibliotecă Ovală. În perioada Belle Époque, reşedinţa a strălucit şi la propriu, şi la figurat, fiind cunoscută acum drept Palatul Béhague.

„Martine de Béhague este considerată ultima estetă din perioada Belle Époque şi aici a fost unul dintre cele mai faimoase saloane literare din acea vreme. Au fost aici, în acea perioadă Proust, Rodin, Mallarmé şi Paul Valéry, dar şi capete încoronate. Şi astăzi este considerat unul dintre cele mai frumoase palate private din Paris”, aminteşte Ambasadoarea României la Paris, Ioana Bivolaru.

Cum a ajuns Palatul Béhague în proprietatea României

Povestea Bibliotecii Ovale este în sine o legendă, pentru că rămâne strâns legată de celebrul poet şi eseist francez Paul Valéry, fost coleg de şcoală cu Gheorghe Tătărăscu, cel de-al 36-lea premier al României, în perioada 1934-1937. Iar din această legătură de prietenie începe povestea românească a Palatului Béhague, povesteşte Ambasadoarea României la Paris, Ioana Bivolaru.

„Este proprietatea României din 1939. La vremea respectivă, Tătărăscu ştia că voia să schimbe sediul Legaţiei României şi află de la Paul Valéry, secretarul particular al contesei de Béhague, despre decesul acesteia şi intenţia familiei de a înstrăina proprietatea. Astfel, Tătărăscu îi propune lui Carol al II-lea, (Regele României, n.r.) să cumpere palatul. În doar două luni, actele au fost definitivate şi statul român a devenit proprietar.”

Palatul Béhague după 1989: de la Alexandru Paleologu la restaurarea de astăzi

Primul ambasador care a locuit aici a fost chiar Gheorghe Tătărescu. De atunci, palatul nu a fost doar un sediu diplomatic, ci și un martor discret al relațiilor româno-franceze, un loc în care istoria, arhitectura și cultura s-au întâlnit sub același acoperiș.

Cea mai trisă perioadă a Palatului Béhague putem spune că a fost cea care a corespuns comunismului din România, când diaspora culturală se afla la porţile sale, acolo unde scriitorul Matei Vişniec îşi aminteşte că manifestau inclusiv Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Cel care a redeschis porţile românilor pribegi şi culturii la Palatul Béhague a fost Alexandru Paleologu, primul ambasador român la Paris după 1989.

Din 2003, palatul devine patromoniu francez, deşi este în continuare în proprietatea statului român. Asta înseamnă că orice intervenţie trebuie făcută sub stricta supraveghere a unui arhitect de patrimoniu. Iar acest lucru se întâmplă chiar acum, pentru că Palatul Béhague traversează o perioadă de restaurări sub supravegherea arhitectului Ștefan Mănciulescu, român la Paris din 1984!

Sala Bizantină și cele mai spectaculoase încăperi ale Palatului Béhague

„E un ansablu foarte neobişnuit. Clădirea e puţin tradiţionalistă, însa Sala Bizantină este poate cea mai modernă. Existau nişte pistoane care ridicau o scenă, erau mai multe configuraţii ale sălii. Există un ascensor, o scenă foarte improtantă, o cupolă de lumini ce a rămas printre puţinele din lume,” povesteşte arhitectul Ștefan Mănciulescu.

Practic, contesa Martine de Béhague a construit în interiorul palatului un teatru privat extravagant, care a devenit faimos în întreaga Europă. Pentru a crea efecte vizuale și scenice revoluționare, ea l-a adus pe celebrul designer și croitor Mariano Fortuny. Teatrul era o bijuterie a tehnologiei și a artei, iar scriitorul Marcel Proust l-a numit pe Fortuny „fiul genial al Veneției”.

Ca de obicei, Vorbitorincii au intrat într-un palat şi au ieșit cu o poveste. Una în care România și Parisul locuiesc sub același acoperiș de aproape nouă decenii. Pentru că dincolo de marmură, tapiserii și saloane fastuoase, Palatul Béhague rămâne o colecție de povești. Iar după ce îi treci pragul, înțelegi că adevărata lui bogăție nu stă în aurul ornamentelor, ci în oamenii, ideile și întâlnirile pe care le-a adăpostit timp de mai bine de un secol.

Repere importante ale Palatului Béhague:

• Biblioteca Ovală, una dintre cele mai valoroase încăperi ale palatului;
• Salonul Bleu, păstrează una dintre cele două tapiserii flamande din secolul al XVIII-lea aflate în palat;
• Marea Scară de Onoare, din marmură policromă și fier forjat, inspirată de scara reginei de la Versailles;
• Salonul de Aur, fostul salon de recepție al Martinei de Béarn;
• Sala de mese, decorată cu marmură policromă inspirată de Versailles;
• Sala Bizantină, fost teatru și sală de concerte privată cu 600 de locuri, concepută după modelul bazilicilor și bisericilor bizantine; adăpostește una dintre rarele orgi laice pariziene păstrate de la începutul secolului XX;

Întreaga poveste a Palatului Béhague şi a Vorbitorincilor la Festival du Livre de Paris 2026 este disponibilă aici: