Invitat la podcastul Vorbitorincii, Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, a povestit cum a apărut Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (SEAS), de la un proiect început inițial în pandemie până la un festival care astăzi, ajuns la a cincea ediție, atrage mii de spectatori și îi determină pe unii turiști să își planifice vacanțele în funcție de programul spectacolelor.
„Când am venit, exista un festival, se numea Miturile Cetății. Era un festival de zece zile, pe format tradițional, dar care încerca să fie o continuare a unui festival înființat la finalul anilor ‘70 de Silviu Purcărete, Serile de Teatru Antic. […] A venit pandemia, care ne-a forțat să găsim soluții, să ieșim în exterior, să jucăm mai rar, cu public mai rarefiat, cu distanțare și toate poveștile de atunci. Astfel, am venit cu ideea: hai să facem o poveste întinsă pe toată perioada verii”, a spus Șimșensohn.
Prima ediție a purtat numele Be Safe, inspirat din Best Summer Art Fest. După ridicarea restricțiilor legate de pandemie, organizatorii au considerat că numele nu mai era potrivit. În căutarea unei noi identități, echipa a luat în calcul inclusiv o variantă amuzantă: Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Constanța – FIASCO.
În cele din urmă, organizatorii au ales denumirea Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (SEAS).
„Festivalul a crescut de la an la an pentru că dintr-o dată a devenit o alternativă pe tot ce înseamnă Constanța, o alternativă culturală pentru turiști și pentru localnici la celebrele spectacolașe care mai fac o treabă, mai un teatru de vară, mai un cântecel, mai o poezie. Dintr-o dată a devenit o alternativă serioasă”, a explicat Erwin Șimșensohn.
În doar câțiva ani, proiectul s-a transformat dintr-o inițiativă locală într-un eveniment care aduce la Constanța teatre din întreaga țară, concerte de operă, jazz, operetă și spectacole pentru copii.
„Unul dintre obiectivele noastre declarate a fost să contribuim la dezvoltarea turismului și să facem din Constanța și un obiectiv cultural pe perioada verii, nu doar de plajă și mare. Să venim cu o alternativă culturală, să ai o variantă chiar reală, valoroasă, din punct de vedere cultural”, potrivit directorului Teatrului de Stat Constanța.
Succesul proiectului, spune acesta, s-a văzut inclusiv în mesajele primite de organizatori de la oameni din toată țara.
„La a doua, a treia ediție aveam mail-uri de la oameni din Baia Mare, Satu Mare, Oradea în care ne întrebau: când aveți programul, că noi vrem să ne programăm concediile și vrem să le programăm în funcție de programul stagiunii voastre”, a spus Șimșensohn.
SEAS 2026: Ediția a cincea aduce concerte la răsărit, spectacole în sate și teatru accesibil persoanelor cu dizabilități
Ajunsă la a cincea ediție, SEAS se desfășoară pe parcursul a zece săptămâni și reunește spectacole ale teatrelor din Sibiu, Oradea, Târgu Mureș, Botoșani, Piatra Neamț și Chișinău, alături de concerte susținute de operele din București, Cluj și Iași, precum și un spectacol de flamenco adus din Barcelona.
Potrivit lui Erwin Șimșensohn, unul dintre cele mai cunoscute momente ale festivalului a devenit concertul Corului Madrigal organizat pe plajă, la răsăritul soarelui, care va avea loc și la ediția din 2026.
„Avem un concert în fiecare an pe 15 august, la ora 5:00 dimineața, pe plajă. Este senzațional. Am avut undeva între 3.000 – 4.000 de oameni pe plajă, la ora 5:00, veniți să asculte 20-25 de minute de concert. Este gratuit”, a spus Șimșensohn la Vorbitorincii.
Pe 12 și 13 august, Corul Madrigal va susține și două concerte la Delfinariul din Constanța, în cadrul conceptului Madrigal Ultrasunete. „Corul cântă în jurul bazinului cu delfini și avem o coregrafie a delfinilor pe fundalul sonor. […] Este primul an în care am introdus două, pentru că în anii trecuți a fost sold out foarte repede”, spus Directorul Teatrului de stat Constanța.
În 2026, organizatorii au în vedere și două noi direcții în ceea ce privește SEAS. Astfel, prin proiectul SEAS Itinerant, organizatorii vor merge în șase sate din județul Constanța, unde vor prezenta spectacole de teatru în colaborare cu Asociația Culturală Georgiana Rusu.
„Mă interesează conceptul de acces la cultură în spațiile defavorizate. Și sunt spații care nu au posibilitatea de a vedea spectacole. Oamenii mai greu pleacă din sat să vină la oraș să aibă acces la un spectacol de teatru, la un concert”, a explicat Erwin Șimșensohn.
O altă direcție importantă este accesibilizarea spectacolelor pentru persoanele cu dizabilități, motiv pentru care unele spectacole vor beneficia de traducere în limbajul semnelor, iar pentru spectatorii nevăzători vor fi introduse sisteme de audio-descriere.
Aceștia vor primi căști prin care un narator descrie în timp real ceea ce se întâmplă pe scenă între replicile actorilor, explicând mișcările personajelor și acțiunea vizuală.
În plus, organizatorii pregătesc caiete program ale spectacolului în alfabetul Braille și tururi tactile ce vor avea loc înaintea reprezentațiilor. Participanții nevăzători vor putea urca pe scenă înainte de începerea spectacolului pentru a explora decorul prin atingere și a-și construi o imagine mentală a spațiului.
„Odată ce intră în sală și naratorul le spune „a intrat pe ușa din dreapta”, ei au deja un reper foarte clar pentru că au făcut acel tur tactil și știu cum e ușa. Acesta este un mecanism de accesibilizare pentru nevăzători”, a spus Șimșensohn.
Provocarea cea mai mare rămâne însă adaptarea spectacolelor pentru persoanele neurodivergente.
„Dacă pentru cei fără auz și pentru nevăzători poți să accesibilizezi împreună cu publicul tipic, în aceeași reprezentație, pentru neurodivergenți e mult mai complicat. Trebuie să adaptezi spectacolul în întregime. Este ceea ce se numește relaxed performances”, conform lui Erwin Șimșensohn.
Anul acesta, în parteneriat cu British Council, în cadrul SEAS va fi organizată și o conferință dedicată acestor forme de accesibilizare, urmată de un program de training pentru artiști și personalul tehnic din teatre, în încercarea de a transforma aceste practici într-un standard și în România.
Calendarul SEAS 2026 poate fi accesat AICI.
Urmăriți podcastul Vorbitorincii.

