Trebuie să muncești mult și deștept ca să nu sfârșești cu 1.500 de spectatori la Trofeul Carpați

În jur de 1.500 de oameni pe zi au fost la Cluj, în tribună, la Trofeul Carpați 2024. Puțini, foarte puțini. Acum 10 ani, cu câteva săptămâni înainte ca evenimentul să se țină tot la Cluj, Marius Huțu m-a întrebat pentru Prosport: Trofeul Carpați este o competiție amicală. Reușiți să umpleți o sală de 6.500 de locuri?

Întrebarea venea într-un context foarte clar. Pe de o parte, niciodată până la acel moment Sala Polivalentă din Cluj-Napoca nu fusese sold-out, niciun eveniment nu adusese oamenii la sală și, pe de altă parte, rezultatele naționalei României înainte de Trofeul Carpați 2015 nu erau cele mai bune:

• Locul 9 la Campionatul European, Ungaria 2014;
• Locul 10 la Campionatul Mondial, Serbia 2013;
• Ratarea calificării la Jocurile Olimpice de la Londra 2012;
• Locul 10 – Campionat European,  Serbia 2012;
• Locul 13 – Campionat Mondial Brazilia 2011.

Totuși, eram optimist pentru că știam proiectele la care munceam pentru a aduce oamenii masiv în tribune.

Astfel, am luat decizia de a fi foarte agresivi, derulând acțiuni pe patru piloni de comunicare – fiecare gândit pentru a maximiza impactul în rândul câte unui segment țintă: fanii dedicați ai handbalului, fanii latenți, fanii de succes și cei de eveniment.

Pentru fiecare în parte am derulat campanii gândite să fie cât mai relevante și mai de impact.

Am avut:

• Conferință de marketing Sportiv targetând comunitatea de business, profesioniștii din companiile din Cluj.
• Proiect Tineri Reporteri targetând studenții universităților din Cluj.
• Meci de handbal între echipe de handbal amatori din Cluj și Zalău.
• Campanie de afișe și panouri în Cluj scoțând în evidență super jucătoarele care urmau să fie prezente la turneu.
• Campanie de radio targetând părinții ai căror copii nu văzuseră până atunci un meci de handbal.
• Realizarea unor tricouri de voluntari unice, cu design hipsteresc care a fost gândit pentru tinerii din Cluj care știam că nu sunt mari fani handbal.
• Campanie de PR în jurul noului antrenor al Naționalei.
• Producerea unui tricolor uriaș și oferirea acestuia fanilor Naționalei.
• Lansarea unei mascote a handbalului – un Dac.
• Lansare imn – reinterpretare a melodiei Cu căciulile pe frunte.
• Lovitură de începere dată de Daci din Școala lui Gerula la a căror fermă am și fost în vizită împreună cu căpitanul Naționalei.

Multe, foarte multe acțiuni cu o investiție spre zero a federației pentru că le-am adus la viață cu sprijinul partenerilor.

Trofeul Carpați. Fanii dedicați ai handbalului

La momentul în care am început noi comunicarea, cei mai mulți oameni din acest grup deja știau ce și cum este cu turneul, cine vine și cine nu. Pentru ei, întrebarea cheie era cine va fi noul antrenor al echipei naționale, ce va aduce diferit, cum va aborda jocul echipei. Preocupări de specialiști. Pentru ei interviurile cu liderii handbalului erau mai importante decât un vizual sau slogan.

În același timp era important să simtă că handbalul se mișcă, că se întâmplă lucruri și că sunt bune. De departe, era și este grupul cu cel mai mare risc de reacție negativă, pentru că au un foarte puternic simț al proprietății, al teritoriului.

Nu toți sunt pregătiți pentru deschiderea către publicul care înțelege – poate – mai puțin fenomenul, care este mai puțin pasionat de performanța pură – ori noi urma să derulăm campanii diferite de ceea ce se făcuse până atunci, campanii care erau mai puțin despre sport.

Era foarte important să avem și o comunicare care să-i asigure pe fanii dedicați că handbalul va fi și mai departe despre performanță și tocmai de aceea majoritatea punctelor de contact le-a fost rezervată, inclusiv mesh-ul de pe Casa de Cultură a Studenților din centrul Clujului.

Focusul a fost pe câte o jucătoare reprezentativă a fiecărei echipe participante: Linnea Torstenson, Alexandra Do Nascimento, Susann Müller și Cristina Neagu.

Tot pentru a comunica cu fanii dedicați, am organizat și un meci de handbal amatori între două echipe din Zalău și din Cluj-Napoca. În Sala Polivalentă, pe terenul oficial, cu arbitrii profesioniști ai F.R.H.

Cu o săptămână înainte de Trofeul Carpați am primit un mesaj de la Angela Pop, Manolo de România, cum am descris-o după ce ne-am intersectat prima oară în sala de la Debrecen, cu ocazia Campionatului European de Handbal Feminin 2014, unul dintre oamenii de bază ai nucleului galeriei României.

Angela îmi povestea despre steagurile de mari dimensiuni pe care le au la multe meciuri fanii adversarelor noastre și mă întreba dacă nu putem găsi o soluție să aibă și România. Așa că am vorbit cu colegii de la BRD și la Trofeul Carpați au oferit cadou galeriei un steag de 30m cu 20m.

Trofeul Carpați. Fanii latenți

Succesele handbalului românesc în anii ’60, ’70, ’80 au făcut ca handbalul să fie foarte iubit în România. În plus, obligativitatea de a-l practica în școală a făcut ca mulți români să aibă câteva amintiri personale legate de acest sport.

Și totuși, cum aduci oamenii în sală?

Din nefericire, a urmat o perioadă în care handbalul nu a mai fost atât de prezent în viața oamenilor. Cei mai mulți s-au îndepărtat de fenomen, chiar dacă în interiorul lor pasiunea continuă să existe.

Procesul nu a fost de pe o zi pe alta, ceea ce ne-a determinat să estimăm, fără a avea cercetări care să susțină ipoteza, că cei mai mulți dintre ei au copii sau nepoți. Le-a plăcut foarte mult handbalul la un moment dat, a trecut destul timp cât să devină fani latenți, așadar, rezultă că este foarte probabil să aibă peste 35 de ani.

Un articol despre o cercetare de marketing realizată în Australia mi-a arătat că bărbații cu copii cu vârsta între 6 și 13 ani merg mai des decât restul populației să asiste din tribună la evenimente sportive. Motivul? Își doresc să trăiască alături de copiii lor emoțiile pe care le-au avut când ei erau copii și au mers în tribună cu părinții. Știu cât de puternice pot fi astfel de momente, pentru că încă sunt vii în interiorul lor.

Într-un fel este contraintuitiv, pentru că bărbaților burlaci sau empty nesters (ai căror copii adulți au părăsit casa părintească) le este mai ușor să meargă la meciuri.

Dar, de fapt, este de super bun-simț.

Și eu, și bărbații din jurul meu am avut exact același comportament. Și așa, de multe ori, au ajuns pentru prima oară în tribune și mamele copiilor.

Orice tată știe de nevoia de a-i împărtăși copilului bucuria unui meci. Știți foarte bine că vă doriți ca și el să trăiască toate bucuriile pe care le-ați trăit voi prin sport. Faptul că de prea multe ori tribunele sunt goale și familiile stau deoparte nu echivalează cu o lipsă a nevoii de a merge la arenă.

Pornind de aici, brieful către Tibi și Pocs, doi dintre creativii cu care am lucrat pe proiect, a fost să găsim o soluție creativă pentru a-i trage de urechi pe părinții care nu și-au dus până în acel moment copiii să vadă un meci de handbal din tribună. Copilul tău a văzut un meci de handbal? Aceasta era ideea pe care voiam să o comunicăm.

Campania urma să se deruleze la radio, din două motive simple: pentru că știam că avem nevoie de timp pentru a construi în interiorul părinților și a dramatiza gândul, dar și pentru că am primit difuzări gratuite de la Radio Cluj.

Foarte fain unghiul găsit de cei doi – o construcție simplă, deloc agresivă, dar care atrage atenția părinților asupra faptului că, poate, copiii lor nu au fost încă niciodată la un meci de handbal.

Pentru cei mai mulți copii, „aeriană” este un cuvânt care descrie persoanele visătoare. Altora li s-a explicat în tribună că este o pasă între doi jucători de handbal, folosită pentru a deruta portarul. Sunt Ada Nechita și te aștept la Trofeul Carpați alături de copilul tău. Oferă-i ocazia să descopere lumea handbalului pe 20 și 21 martie în noua Sală Polivalentă din Cluj-Napoca unde ne veți vedea jucând în compania Braziliei, campioană mondială en titre, Suediei și Germaniei. Hai, România!

Pentru cei mai mulți copii, 7 metri este distanța pe care o parcurgi în 7 pași de elefant pe terenul de joacă. Altora cineva le-a explicat că este linia de la care se bat aruncările libere pe terenul de handbal. Sunt Mica Brădeanu și te aștept la Trofeul Carpați alături de copilul tău. Oferă-i ocazia să descopere lumea handbalului pe 20 și 21 martie în noua Sală Polivalentă din Cluj-Napoca unde ne veți vedea jucând în compania Braziliei, campioană mondială en titre, Suediei și Germaniei. Hai, România!

Trofeul Carpați. Fanii de eveniment

Aș fi vrut să vedeți tribuna oficială a Trofeului Carpați din 2015. Fac aici o nedreptate miilor de oameni din sală. Dar notabilitățile unui oraș sunt cele care dau cel mai bine tonul și-ți arată viața comunității. Ele vor fi întotdeauna prezente atunci când se întâmplă ceva bun în locul în care trăiesc. Iar asta s-a petrecut și la Cluj, unde cei mai cunoscuți sau mai importanți oameni ai orașului au umplut tribuna oficială. Iar cererile de invitații curgeau, doar că nu le mai puteam da curs.

Fenomenul este similar însă și în rândul marelui public. O mare parte dintre spectatori vor fi atrași de existența unui eveniment în proximitatea lor. Provocarea cea mai mare cu acest grup este să reușești să intri în conversațiile lor, să te observe că exiști. Handbalul nu este pe radarul lor, nici nu iau în calcul să vină la vreun meci. Vor trece relaxați pe lângă materialele despre handbal, își vor vedea de treabă.

Cum nu este un public esențial pentru noi, care să merite investiții semnificative din resursele foarte limitate ale handbalului, am căutat să intrăm cu handbalul în conversațiile existente și nu ne-am chinuit să-i facem să vorbească despre handbal.

Clujul este un oraș viu, cu foarte mulți tineri activi, care își doresc să trăiască experiențe faine, așa că ne-am hotărât să creăm și noi oportunitatea unei astfel de experiențe.

La Campionatul European de Handbal Feminin 2014 interacționasem cu două tinere care făceau parte din echipa de Tineri Reporteri a E.H.F. Chiar le luasem un interviu împreună cu Cătălin Striblea pentru pagina de Facebook a F.R.H. și ni s-a părut foarte tare ceea ce făceau.

L-am întrebat pe Cătălin dacă s-ar implica pe perioada Trofeului Carpați într-un program Tineri Reporteri F.R.H. prin care să oferim oportunitatea pentru doi tineri de a trăi experiența de jurnalist sportiv. Urmau să primească și acces în spatele scenei la echipe, la oficiali.

A îmbrățișat proiectul, iar BRD ne-a oferit o ținută specială, două telefoane iPhone și, mai ales, spațiu pe gsp.ro unde materialele generate urmau să apară. Ala am început promovarea proiectului în mediul studențesc din Cluj-Napoca și pe internet.

I-am determinat pe mulți dintre tineri să vorbească despre Trofeul Carpați, dar fără să vorbească neapărat despre handbal, ci despre experiența pe care ar putea-o trăi și C.V.-ul propriu îmbogățit cu încă o activitate relevantă.

Dar am avut și o mică scăpare în gândirea proiectului, care m-a costat niște bombăneli din partea colegilor din juriul de selecție. Am introdus 5 probe urmate de interviu în limba engleză pe Skype cu finaliștii.

Când a venit avalanșa de aplicații, să aliniez agendele lui Mircea Tomescu, Director de Comunicare BRD Groupe Société Générale, Cătălin Striblea, Jurnalist, Matei Psatta, Digital Strategic Planner Ileo și a mea a fost o treabă tare complexă.

Simplitatea în execuție trebuie să fie mantra în astfel de proiecte. Nu a fost, dar ne-am descurcat și am avut alături de noi pe perioada Trofeului Carpați două tinere pline de energie: Teodora Căbuț și Mădălina Donose.

Țin minte că a fost ceva supărare printre cei care nu s-au obosit să participe când am anunțat că fetele au primit câte un iPhone – de ce nu ați comunicat înainte acest lucru? Răspunsul este tare simplu: nu am făcut mare tam-tam în jurul informației care exista în regulament, pentru a nu atrage tipul greșit de oameni.

Nu era o promoție, ci un program cât se poate de serios.

Când s-a început pregătirea Trofeului Carpați, am înțeles că voluntarii care vor fi alături de F.R.H. vor fi tineri din programul de voluntariat Cluj- Napoca – Capitala Tineretului European 2015, care nu aveau legătură cu handbalul și pentru care turneul nostru va fi doar unul dintre evenimentele în care urmau să fie implicați de-a lungul anului.

Ne-am hotărât pe loc să le facem tricouri de voluntar mai speciale, mai hipsterești, genul de tricou pe care l-ai purta pe stradă fără ezitare.

Tricouri cu o ștampilă E un dac în fiecare dintre noi, cu cosițe sau barbă de dac din care ieșeau diferite arme de luptă dacice – tricouri produse pentru noi de BRD.

Succes total, când au văzut poze pe internet m-au rugat oameni din publicitate să-i ajut să aibă unul. Nu am reușit, pentru că s-au dus din prima ca pâinea caldă. E genul de atracție care funcționează foarte bine în cazul fanilor de eveniment.

Tot din grupul fanilor de eveniment fac parte foarte mulți dintre oamenii de afaceri, antreprenori și angajați. Și în cazul lor este foarte greu să le captezi atenția. Au o viață plină, agitată cu agendele încărcate de activități.

Cum îi determini să vorbească despre handbal și Trofeul Carpați? Inserezi handbalul în subiectele care îi interesează

Așa s-a născut ideea de a avea o Conferință de Marketing Sportiv Trofeul Carpați. Gândul a fost simplu: cu câteva luni în urmă România a jucat la București un meci contra naționalei masculine a Suediei.

I-am așteptat când au ajuns, am aflat cine de la ei se ocupă de marketing și m-am invitat la o cafea la ei la hotel. Am stat de povești vreo 90 de minute, timp în care am învățat enorm de multe lucruri despre marketingul handbalului.

Dacă o simplă discuție cu Stefan Lövgren m-a ajutat să descopăr multe lucruri noi, ce ar însemna o masă rotundă cu reprezentanți ai țărilor participante la turneu? Cu siguranță un schimb de idei cu Germania, Brazilia și Suedia va fi interesant.

Dacă invităm și câțiva speakeri români implicați în proiecte de marketing sportiv, putem avea un eveniment deosebit.

Dificultatea cea mai mare și panica colegilor din F.R.H. când am venit și cu această inițiativă a fost cine apucă să se ocupe și de asta în condițiile în care lucrăm oricum în echipă scurtă. Era clar că nu puteam duce și asta, dar merita făcut, așa că am luat legătura cu echipa IAA Young Professionals Cluj-Napoca pe care îi remarcasem ca fiind foarte dinamici în ultima perioadă.

Le-a plăcut proiectul, și-au asumat partea operațională și leadership-ul pe partea cu speakeri români atâta timp cât noi asiguram sala de conferințe de la Sala Polivalentă și ne ocupam de masa rotundă cu oamenii din handbal. Aranjamentul perfect. Win-win pentru toată lumea.

A ieșit foarte bine, sala plină, speakeri foarte buni, Călin Biriș și echipa IAA YP Cluj super profesioniști – o tradiție pornită cu succes și oamenii de afaceri din Cluj-Napoca au început să vorbească despre Trofeul Carpați, fără să vorbească despre handbal.

Cu câteva zile înainte de turneu m-a sunat doamna Olga Stanciu, la acel moment Director Executiv la Jolidon Cluj, și mi-a zis ceva de genul: Domnule Balint, v-am sunat să vă felicit, am descoperit cu surprindere că oamenii de afaceri din Cluj vorbesc despre handbal. Am jucat în Liga Campionilor cu echipa noastră și interesul a fost minor, acum lumea vorbește despre handbal.

Telefonul acesta mi-a confirmat punctul de vedere. Eram pe drumul cel bun, dar mai era ceva.

Trofeul Carpați. Fanii de succes

Dacă ne uităm dintr-o perspectivă mai largă, a întregului sport românesc, fiecare dintre noi se regăsește în acest grup – chiar și tu, cititorule. Dacă mâine naționala de badminton a României joacă finala Campionatului Mondial, vom fi cu trup și suflet alături de echipă, indiferent dacă ne-am uitat sau nu până atunci la un meci de badminton.

Ce bucurie a fost când echipa feminină de tenis de masă a câștigat în fața Germaniei finala Campionatului European 2017! Foarte mulți dintre noi am acordat ceva atenție tenisului de masă pentru un timp. Câți dintre noi fuseserăm la un meci de tenis de masă? Foarte, foarte puțini. Dar ne-am activat pentru că e vorba de români de-ai noștri care fac performanță.

Reușitele lor ne dau elan, simțim că se poate.

Este un grup de oameni preponderent frumoși care se mândresc cu realizările compatrioților lor și care se activează când simt că succesul este aproape. Nici nu ar putea fi altfel, timpul este limitat și cu greu ar putea cineva să urmărească mai mult de 2-3 sporturi constant.

Provocarea mare este: cum îi aduci și îi ții aproape chiar și atunci când nu ai succes? Cum explicam în capitolele 4 și 5, pentru aceasta trebuie să reușești să conectezi dincolo de sport, dincolo de performanța sportivă. Să construiești un set de valori care să te caracterizeze, set de valori pe care să-l și comunici relevant mai departe.

Atenție, nu este vorba despre comunicare, despre acțiuni de suprafață. Pentru a avea succes, valorile trebuie să existe, să fie respectate zi de zi. Așa am ajuns la unul dintre elementele cele mai discutate și disputate: dacul. De ce cred c-am avut dreptate cu această alegere care să-i adune pe oamenii care așteaptă succesul?

Stând de vorbă cu oamenii din handbal despre valorile care caracterizează handbalul românesc la nivel de națională, se detașează clar curaj, spirit de sacrificiu, determinare, camaraderie (diferit de prietenie), acceptarea provocărilor, lupta cu cei mai buni. Și tot ei fac constant paralela cu dacii, cu vitejia acestora, cu curajul de a se lupta fără să ezite cu Imperiul Roman. Lupul dacic ar trebui să fie simbolul nostru.

Am pornit cu zimbrul și ciobănescul mioritic în minte, dar nu au trecut testul oamenilor din handbal

Zimbrul este bun, dar este mult prea masculin, oamenii au dificultăți în a-l vedea la feminin – iar România are o excelentă echipă feminină.

Ciobănescul Mioritic riscă să ducă la situații în care fetele sunt numite cățele. Scuzați termenul, dar trebuie să iei în calcul toate detaliile. Dar, mai ales, ciobănescul este cam liniștit comparativ cu handbalul care este acțiune tot timpul.

Sub stindardul Lupului Dacic se strâng cei mai buni, cei mai viteji, cei mai reprezentativi oameni ai handbalului românesc.

Odată decizia de a construi în jurul Lupului Dacic (pentru naționale) și a dacilor (pentru fani), munca nu a fost deloc ușoară în special pentru că aveam presiunea timpului.

Trofeul Carpați era foarte aproape și intenția era de a lansa cât de multe puteam, pentru că în viață lucrurile sunt dinamice și, dacă ai ceva în mână, filosofia mea este să nu lași pe mai târziu. Nici eu nu puteam garanta pe termen lung implicarea mea sau a celorlalți din proiect. Stelele erau aliniate, trebuia să-i dăm drumul.

Am gândit rapid o mascotă a handbalului românesc: un dac, rebelul din cetate care este prietenul copiilor – fiecare cetate trebuie să fi avut unul.

Mascotă, imn, echipamente cu design personalizat, recuzită fani, un stindard adevărat Lup Dacic, campanie media de promovare – privind retroactiv zâmbesc realizând ce rol important a jucat șansa în avea ceva bun. Într-o seară târziu, în timp ce munceam la o prezentare fără nicio legătură cu handbalul, ascultam în căști muzică de pe YouTube. Pusesem O cană cu vin cântată la Cenaclul Flacăra și melodiile au curs apoi una după cealaltă – cum a vrut YouTube.

La un moment dat, a început o melodie care mi-a trezit atenția, chiar dacă până atunci nu dădeam mare atenție muzicii din căști. Probabil datorită reacției publicului la refren, unde au început toți să aplaude pe ritmul melodiei, poate datorită cuvintelor:

Cu căciulile pe frunte / Stăm de veacuri, ca un munte / În curbura arcului Carpați / Asta e căciula mea / Și o port cum se purta, / Că-i obicei din daci lăsat!

M-am oprit din ceea ce făceam, am ascultat de câteva ori melodia, am căutat pe Google ceva informații și i-am dat pe loc mesaj pe Facebook lui Alex: l-a prins pe loc și mi-a zis că e prieten bun cu Virgil Ianțu, care ne-ar putea ajuta să-l adaptăm pentru imn de handbal.

Era vorba despre Căciula, compusă și interpretată de Ion Hagiu (pe YouTube fusese urcată sub numele cu care a rămas în conștiința publicului: Cu căciulile pe frunte).

Zilele următoare am tot ascultat și reascultat melodia, iar convingerea că se potrivește perfect doar a crescut.

Boți, este foarte simplu de explicat: la imnuri nu poți să ridici publicul la refren, să-l duci sus acolo și apoi să-i aduci înapoi la o strofă. Vom avea strofă, refren, refren, refren și o să vezi că va fi foarte bine.

Explicația lui Virgil a reușit să mă convingă, are logică, deși renunțând la celelalte strofe, simțeam că renunțăm la lucruri valoroase. Comunicarea eficientă înseamnă însă capacitatea de a reduce totul la minimul necesar, pentru că oamenii sunt astăzi bombardați din toate părțile cu informații.

Cu căciulile pe frunte / Stăm de veacuri, ca un munte / În curbura arcului Carpați /Asta e căciula mea / Și o port cum se purta, / Că-i obicei din daci lăsat!

Strofă, refren, refren, refren – Virgil l-a atras în proiect și pe Adi Despot și, după câteva săptămâni, am avut imnul.

Deosebită atitudinea fiului lui Ion Hagiu, care în urma unei convorbiri telefonice cu Alexandru Dedu în care acesta i-a povestit proiectul, ne-a oferit fără nicio ezitare drepturile pentru utilizarea sa și a dat dovadă de o mare deschidere în toate discuțiile.

Cu căciulile pe frunte / Stăm de veacuri, ca un munte / În curbura arcului Carpați / Asta e căciula mea / Și o port cum se purta, / Că-i obicei din daci lăsat!

De foarte mare ajutor s-a dovedit discuția la o cafea pe Calea Victoriei cu Chinezu, Cristian China-Birta, unul dintre cei mai de succes bloggeri români, la origine băimărean, ceea ce echivalează cu iubitor de handbal. Nu aveam cum să anticipez unde va duce discuția, cert este că, povestind despre ce facem și ce dificultăți avem cu mascota, îmi spune: trebuie neapărat să vorbești cu Mugur Pop. Este un om deosebit, este un om bun care este pasionat de lumea dacilor și, împreună cu alți oameni faini, muncește să recreeze fragmente din această lume. Are și o mică fermă lângă Cluj-Napoca unde are acțiuni pentru copii să redescopere natura și să învețe istorie, trebuie să te vezi cu el. Știe foarte, foarte multe despre daci, ținuta lor, lupul dacic.

În viața unui proiect sunt câteva momente de cotitură. Poate nu realizezi pe loc, dar când te uiți retrospectiv îți dai seama ce importante au fost. Recomandarea Chinezului, care a și pus mâna pe telefon și mi-a facilitat pe loc o primă conversație cu Mugur, a fost un astfel de moment de cotitură.

Din primele minute petrecute cu Mugur într-o cafenea din centrul Clujului mi-am dat seama că este un om viu. Naturalețea, pasiunea cu care vorbea, acțiunile despre care mi-a povestit au reușit să mă reîncarce de optimism și de energie.

De departe, cea mai tare a fost atitudinea pozitivă și constructivă:

Nu e bine ce avem aici la mascotă, dar cu o serie de intervenții putem să o aducem la un nivel acceptabil. Pentru că simt că vreți să faceți lucrurile cum trebuie, vă ajut fără nicio problemă și acum, și după turneu să facem lucrurile bine. Mergem la mine la fermă și o să vezi că o să fie bine.

La fermă nu am mers singur, ci împreună cu Mica Brădeanu, căpitanul naționalei.

Mica s-a îmbrăcat într-o foarte frumoasă ținută de femeie dacă și am petrecut câteva zeci de minute rupți de nebunia din jur. Mugur cu arcul, Mica cu mingea de handbal, au tras la țintă, de pe jos sau călare pe cal.

Mugur ne-a introdus într-o lume aparte și a făcut-o cât se poate de natural, fără să se forțeze în vreun fel.

Ne-a prezentat lupul lui dacic, care m-a captivat din prima prin simplitatea sa, și ne-a povestit că nimeni nu știe încă să reconstruiască stindardul dacic, dar există un grup de pasionați din cadrul Universității Babeș – Bolyai care lucrează la asta și fac progrese constant. Și lupul său dacic era făcut de ei.

Am trecut apoi la mascota noastră și a urmat o serie de asta nu, asta nu, asta nu. Știu că ați muncit pentru ele, dar parcă e butaforie de la Las Vegas.

A aruncat o privire grămezii de așa nu și a plecat pentru a se întoarce cu niște mânecare negre de o simplitate și o eleganță deosebite, cu o centură din piele cu o teacă în care era un pumnal sica și cu o traistă simplă să poată să țină ușor mascotarul obiectele pe care va vrea să le dea publicului. Simplitatea și naturalețea caracterizează cel mai bine ținuta dacilor.

Trei tușe și de la dezastru am trecut la decent.

Două motive mari au stat la baza deciziei (care ne-a făcut viața mult mai grea decât anticipam) de a avea o mascotă în ținută de dac.

Pe de o parte nu aveam încă un echipament de joc personalizat, naționalele jucau în echipament de linie de la Kempa, iar, pe de altă parte, eram pe lansarea asocierii cu lumea dacilor și am vrut să maximizăm impactul puținelor puncte de contact pe care le aveam.

Revenind la vizita la ferma lui Mugur, alături de mine și de Mica i-am avut pe Adrian Dumitrescu și pe Ștefan Găvan – echipa Sports Net Management, care lucra cu F.R.H. pe partea de PR și relația cu media și care ne-au ajutat să fim pe toate televiziunile majore din România.

Știri care i-au adus alături de noi și pe mulți dintre fanii de succes care au avut oportunitatea ca înainte de meciul României să strige împreună cu Mugur și cu ceata lui de daci: Dacii!!! Liberi!!! Dacii!!! Liberi!!!

În fața unei săli arhipline, Mugur a dat lovitura de începere a Trofeului Carpați 2015. Momentul a funcționat exact cum îl gândisem și a fost bine primit de public.

Un moment antologic a fost când au ajuns dacii la intrarea spectatorilor: toți oamenii din sistemul de securitate au înlemnit când i-au văzut intrând cu armele de luptă cât se poate de reale. A trebuit să mergem mai mulți oficiali să confirmăm că sunt parte din echipa noastră, dar chiar și așa au stat tot timpul cu ochii pe ei.

Dacă stau și mă gândesc retroactiv, noi de fapt chiar eram porniți la luptă, dar o altfel de luptă. Una împotriva unui mod de a gândi din sportul românesc care de zeci de ani face prea puțin pentru a conecta cu fanii dincolo de acțiunea de pe teren, împotriva unei mentalități de merge și așa, a unui blocaj dat de ideea ca resurse egal bani.

Marketing înseamnă gândire strategică, înțelegea contextului și a publicului și adaptarea mixului de acțiuni la acestea, dar înseamnă în primul rând muncă, muncă și iar muncă pentru aducerea la viață a campaniilor.

La Trofeul Carpați 2024 pare că au lipsit toate acestea.

Campanii Trofeul Carpați 2014

• Lansare logo & slogan „Handbal la înălțime” (pentru prima dată în istoria sa, Trofeul Carpați a avut un logo propriu).
• Campanie de afișe și panouri în Cluj scoțând în evidență super jucătoarele care urmau să fie prezente la turneu. Headline: „Gata de joc”
• Campanie de radio targetând părinții ai căror copii nu văzuseră până atunci un meci de handbal.
• Proiect Tineri Reporteri F.R.H. targetând studenții universităților din Cluj.
• Conferință de Marketing Sportiv targetând comunitatea de business, profesioniștii din companiile din Cluj.
• Meci între echipe de handbal amatori din Cluj și Zalău, desfășurat în Sala Polivalentă și arbitrat de oficiali profesioniști.
• Campanie de PR în jurul noului antrenor al Naționalei.
• Producerea unui tricolor uriaș și oferirea acestuia fanilorr Naționalei.
• Frame poze de profil Social Media cu „Hai, România!”
• Realizarea unor tricouri de voluntari unice, cu design hipsteresc care a fost gândit pentru tinerii din
• Cluj care știam că nu sunt mari fani handbal.
• Lansarea unei mascote a handbalului – un Dac (prima versiune a mascotei handbalului).
• Lansare imn – reinterpretare a melodiei „Cu căciulile pe frunte”.
• Lovitură de începere dată de Daci din Școala lui Gerula la a căror fermă am și fost în vizită împreună cu căpitanul Naționalei, Mica Brădeanu.
• Campanie „16 pui de dac România mândră fac” pentru meciurile de la Turda ale echipei U17 feminin. Digital, PR, defilare în Turda cu mascota și lupul dacic.

Foto: Simion Sebastian Tătaru / Inquam Photos și Mircea Roșca