Sunt din generația celor care am crescut cu cheia la gât. De dimineață până seara târziu străzile orașului erau domeniul nostru. Și, ne-a ajutat la ceva?
Două povești care ar zice că da. Una de la muncă, cealaltă dintr-o vacanță.
MUNCĂ. La Casa Poporului. Unde?
Lucram cu Don de câteva săptămâni, el Creative Director în Leo Burnett Londra, eu Global Account Director în Leo Burnett România, și era prima dată când urma să petrecem ceva mai mult timp împreună.
Nu apucasem să ne cunoaștem prea bine, dar îl simțeam că nu era în culmea entuziasmului că urma să facă echipă cu cineva așa de tânăr (aveam 31 ani) și, pe deasupra, din România – țară fără vreo mare tradiție în proiecte globale.
Așa că, în momentul în care am auzit că vine în București pentru niște întâlniri și că rămâne peste weekend cu soția, i-am propus imediat să le fiu ghid.
Cum primul lucru pe care intenționau să-l facă era să viziteze Casa Poporului, le-am zis să meargă fără mine și apoi îi preiau eu.
Sâmbătă pe la prânz sună telefonul:
Don: Alo, Lorand?
Eu: Da. Salut, Don.
Don: Salut. Vroiam să-ți spun că am terminat de vizitat Casa Poporului și în cazul în care oferta ta legată de turul Bucureștiului mai este valabilă, poți să vii să ne iei.
Eu: Bineînțeles că este valabilă. O să fiu acolo în 10 minute. Poți să-mi zici unde sunteți exact? Casa Poporului este uriașă.
Don: Nu am nici cea mai vagă idee. Am ieșit din clădire, dar nu pot zice unde suntem.
Eu: Poți să-mi zici numele bulevardului?
Don: Nu este niciun semn.
Eu: Poți să întrebi pe cineva?
Don: O să încerc, dar nu este nicio persoană în jurul nostru.
Eu: Ok, poți să-mi zici dacă sunteți în soare sau în umbra clădirii?
Don: Suntem în umbră.
Eu: Perfect. Știu unde sunteți. Vin să vă iau.
Moment în care se pare că l-am dat gata: i s-a părut atât de deșteaptă abordarea cu soare / umbră încât i-am câștigat pe loc respectul. Mi-a zis-o, dar am și simțit-o din atitudinea sa, din modul în care am interacționat începând din acel moment.
Mi-a mai spus-o și câțiva ani mai târziu: încă îmi amintesc momentul cu umbra de la București!
Sunt convins că relațiile și încrederea se câștigă pe proiecte, dar cel puțin în aceeași măsură și în discuțiile din afara lor pentru că acolo oamenii te pot descoperi pe tine , pot vedea cum gândești tu, nu echipa ta.
Iar timpul petrecut în copilărie pe străzi se poate dovedi foarte util.
VACANȚĂ. Monsieur, monsieur!
Vara trecută, într-o dimineață devreme eram în Paris pe o bancă dintr-un părculeț simpatic din mijlocul unui rond dintr-o intersecție.
Ritual de vacanță: ieșit la prima oră din hotel, cumpărat ziarul L’Equipe, așezat pe o bancă și savurat începutul de zi.
Ora 8 dimineață, prin părculeț treceau doar oameni grăbiți să coboare la stația de metrou. Cum citeam eu concentrat ziarul (franceza mea nu este atât de strălucită pe cât mi-aș dori eu) simt cu coada ochiului trei tineri care intraseră pe alee. I-am simțit din instinct, trei puști ai căror stră-străbunici au luptat prin războaiele lui Napoleon. Bine îmbrăcați, tunși scurt, alură de rugbiști.
M-am ridicat rapid de pe bancă, mi-am pus rucsacul în spate – la timp cât să fiu în picioare când au ajuns la mine. Mi-am luat un umăr în piept de la unul dintre ei, timp în care ceilalți au încercat să mă înconjoare profitând și de banca pe care stătusem.
Monsieur, monsieur! și se băgau în mine.
Nu au reușit să mă înconjoare și m-am strecurat pașnic printre ei, cu brațele larg deschise și uitându-mă direct în ochii celui care s-a băgat în mine. Am ieșit din părculeț și am realizat că eram singurul care stătea pe băncile din parc, la 20m distanță era un parc plin de oameni ieșiți cu copiii sau că citească.
Mă așezasem pe teritoriul găștii lor, misiunea lor era să-mi explice regulile. Dacă aș fi rămas așezat, am convingerea că experiența ar fi fost mult mai puțin plăcută.
Privind în urmă la copilăria cu cheia la gât, realizez că acele momente de libertate și explorare ne-au format într-un mod subtil, dar profund. Alergând pe străzi și navigând prin lume fără supraveghere constantă, am învățat să fim ingenioși și să ne adaptăm rapid la situații neașteptate. Întâmplările de la Casa Poporului și din Paris sunt doar două exemple care ilustrează cum acele lecții din copilărie s-au transpus în viața me adultă, ajutându-mă să mă descurc în fața provocărilor.
Chiar dacă dură, copilăria cu cheia la gât ne-a întărit și pe cei care i-am supraviețuit ne-a pregătit pentru diversele încercări ale vieții. Cât despre ceilalți, …
*sursă foto: https://www.shutterstock.com/
