Fake-ul cu interimatul: persistent, inutil și răspândit
Tot se perpetuează un soi de fake news susținut de cine o avea interes, care ne spune că expiră mandatul premierului interimar după 45 de zile de la numire.
Din punctul de vedere al dreptului constituțional, este atât de mare gogomănia încât poți înțelege cum se perpetuează așa de repede. Cu cât e mai mare aberația, cu atât e mai convins poporul.
Ce spune, de fapt, Constituția?
Există o prevedere în Constituție care stabilește EXPRES că premierul interimar îndeplinește atribuțiile prim-ministrului până la formarea noului guvern (art. 107 alin. 3). Alta este situația interimatului pentru miniștri, unde se aplică un termen de 45 de zile (art. 107 alin. 4).
Confuzia (intenționată?) cu termenul pentru miniștri
Totodată, formarea unui guvern nu durează cât o ieșire la mall și o ceartă despre unde mâncăm. Uneori este nevoie de negocieri. Uneori este nevoie de multe negocieri (mai ales în sisteme multipartidiste fără partid dominant cum e al nostru de ceva timp). Vezi Belgia și alte state. Sunt multe exemple.
Consensul – esența democrației constituționale
Oare în țara miturilor mari și micilor obsesii, mai ține minte cineva că negocierile politice sunt esența democrației constituționale? Pentru că în urma negocierii ajungi la consens. Consensul înseamnă că toate părțile câștigă ceva ce consideră necesar și pierd ceva ce consideră acceptabil.
În fine, tema interimatului care expiră este o aberație frumos împachetată și pe care mai nimeni nu a prevenit-o, d-arămite să o conteste și să o explice cum trebuie. Probabil pentru că sunt mai ocupați cu formarea guvernului.
Aberația cu termenul de 45 de zile – frumos ambalată
În fine, tema interimatului care expiră este o aberație frumos împachetată și pe care mai nimeni nu a prevenit-o, darămite să o conteste și să o explice cum trebuie. Probabil pentru că sunt mai ocupați cu formarea guvernului.
Circul politic și CCR
Acum, ideea este că nu trage nimeni mâța de coadă ca să NU se facă nimic. De bine, de rău, se întâlnesc, discută, se ceartă, caută soluții, vor să maximizeze câștigul (cum facem cu toții pe oriunde suntem în capitalism cu democrație). Dar fake-ul se construiește psihologic, pe nevoia oamenilor de soluții rapide și instrumentalizând preconcepțiile că dacă ceva important nu se întâmplă este pentru că vrea sistemul să nu se întâmple. Ca atare, hai să cerem CCR să decidă din nou o chestiune pur politică, că acum se pare că e utilă ca instituție. Până mai ieri era oaia neagră care a distrus democrația. Ar fi haios tot acest circ, dacă nu ar fi trist.
Anecdota celor 45 de zile: medicul și ministrul
Oricum, mai interesant este cum s-a ajuns să fie reglementat în Constituție termenul de 45 de zile pentru interimatul miniștrilor (nu al prim-ministrului).
De ce nu 60 de zile sau 30 de zile? Când se discuta subiectul în Comisia de constituționalitate și în Adunarea Constituantă din 1990/1992, s-au luat după sfatul unui medic care a zis că dacă o persoană are o boală/afecțiune/accident pentru care este nevoie de mai mult de 45 de zile de îngrijiri întrucât nu mai știe pe ce lume se află, apoi mai bine o schimbi că sigur nu mai e o persoană viabilă pentru a conduce un minister. Dar dacă își revine în 45 de zile, hai să lăsăm omul să își continue mandatul de ministru.
Când politica avea simțul realității
Desigur, am tradus în cuvintele mele ideea de atunci. Nu se vorbea ca pe social media în anii ’90. Că aveau altele mai bune de făcut.
*Profesorul Bogdan Dima este conferențiar universitar doctor la Catedra de Drept Public a Facultății de Drept, Universitatea București
