Cele 1000 de chipuri ale Heddei Gabler

Săptămâna trecută am fost la Hedda Gabler, la Teatrul Național București. A doua oară. Prima dată, în săptămâna premierei, am prins locuri doar la loja din extrema dreaptă a scenei, într-un unghi pe care îl credeam incomod, și îmi doream să experimentez efectul oglinzilor și dintr-o perspectivă ideală, din fața scenei.

Ostermeier

Regizorul german Thomas Ostermeier a pus pentru prima oară în scenă piesa Hedda Gabler de Henrik Ibsen la Schabühne Berlin în anul 2005. Spectacolul a fost preluat și montat pe mai multe scene europene, iar din toamna lui 2024 se joacă și la Teatrul Național București, păstrând montarea și scenografia originală, cu o echipă de actori minunați: Raluca Aprodu (Hedda Gabler, căsătorită Tesman), Richard Bovnoczki (Jørgen Tesman, profesor de istorie a culturii), Alexandru Potocean (Eilert Løvborg, rivalul în profesie și dragoste al lui Tesman), Marius Manole (judecătorul Brack), Crina Semciuc (domnișoara Elvstedt, dedicată lui Løvborg) și Ana Ciontea (mătușa Juliane Tesman).

Mărturisesc că interesanta scenografie creată de Jan Pappelbaum a fost cea care m-a (re)chemat, alături de jocul atât de natural, firesc al Ralucăi Aprodu în rolul Heddei, mai presus decât punerea în scenă a lui Thomas Ostermeier. Pe Hedda o urăști, apoi o iubești; o disprețuiești, apoi o reevaluezi, ești dezamăgit de ea, iar apoi cucerit într-un joc perpetuu al seducției. Pur și simplu nu îți poți lua ochii de la ea întreg spectacolul, iar în scurtele perioade în care lipsește de pe scenă o cauți și o întrezărești în celelalte personaje, îi simți prezența, o chemi, o aștepți. Magnetismul noire al personajului principal se întrepătrunde cu carisma Ralucăi Aprodu: frumoasă, răsfățată, zeflemitoare, sarcastică, distantă și, totuși fragilă, Hedda Gabler a fost asemănată în cursul anilor cu un Hamlet feminin.

Povestea pare banală: capricioasă, trufașă și cu așteptări mari de la viață, Hedda, fiica unui general, se întoarce din luna de miere împreună cu soțul ei amabil, profesor mult prea prins în munca sa de cercetare, Jørgen Tesman, la casa pe care și-a asigurat-o cu ajutorul financiar al Julianei, mătușa iubitoare, dar cicălitoare, a lui Jørgen. Promovarea așteptată a lui Tesman se clatină la revenirea în oraș a lui Eilert Løvborg, prieten, dar și concurent în lumea academică, fost iubit al Heddei. În ecuație intervine și judecătorul Brack (avocat în versiunea românească), ce se ocupă de afacerile judiciare ale lui Tesman, și o curtează asiduu și pe Hedda.

Inițial, ai impresia că ai în față o rețetă a unei intrigi obișnuite: un cuplu sau un număr de personaje cu personalități conflictuale se adună împreună, deși au oroare unul față de celălalt și se împing fără să vrea într-un set de circumstanțe ce vor conduce către un final neașteptat. Însă cheia de ieșire din acest escape room a Heddei, nu e una ușoară. Nici în 1890, când Ibsen a scris piesa, și nici în prezent.

Cu o personalitate intolerantă, veșnic indispusă și furioasă pe orice, copleșită de plictiseală și plafonare, Hedda atacă amabilitatea apăsătoare în spatele căreia oamenii din jurul ei își ascund mediocritatea și lașitatea. Manipulând pe toți din preajma sa, Heddei îi ia doar o zi și o noapte să demonteze acea lume dominată de ambițiile de viață și carieră ale bărbaților din preajma ei. Dar, fără să vrea, își construiește în acest mod și o teribilă capcană ce o va conduce către autodistrugere.

Alte 1000 de chipuri ale Heddei

Nu mă acuzați că dau spoilere. La Romeo și Julieta nu te duci pentru că vrei să afli deznodământul, ci mergi în speranța că te va surprinde viziunea regizorală, jocul actorilor, în căutarea altei trăiri a aceluiași episod.

Ei, prieteni, asta am făcut noi după ce am ajuns acasă de la teatru. Am periat tot internetul după alte ecranizări și puneri în scenă ale piesei, nu doar versiunea de la Berlin după care a fost montată piesa de la TNB a lui Ostermeier.

Hedda Gabler este un pilon al teatrului universal: din 1890 s-a jucat pe toate scenele din lume, în mod constant, absorbind, scandalizând și stârnind perplexitate spectatorilor de teatru, de-a lungul generațiilor. Republicată, rescrisă și reinterpretată de peste cincizeci de ori, cu mai multe versiuni de film, este un reper al teatrului modern. Piesa a fost jucată prima dată la München la Königliches Residenz-Theater, pe 31 ianuarie 1891, cu actrița Clara Heese în rolul Heddei, și s-a spus că Ibsen ar fi fost nemulțumit de stilul declamator al acesteia.

Pe marile ecrane, Hedda Gabler a fost ecranizată în 1962 pentru televiziune, cu Ingrid Bergman în rolul Heddei Gabler și Michael Redgrave în cel al lui Tessman, film regizat de Alex Segal. Clasic și fidel piesei scrise de Ibsen, jucat impecabil, îl puteți urmări în întregime:

Am dat și peste Cate Blanchett în același rol. Remarcabilă:

O altă ecranizare cu Diana Rigg, din 1981, în regia lui David Cunliffe; încă o alta din 2016, cam nereușită, dacă e să mă întrebați. Ba chiar se așteaptă și în 2025 un nou fim Hedda Gabler.

O punere în scenă ce a captat atenția criticilor și a iubitorilor de teatru este cea de la National Theatre, în adaptarea modernă a scriitorului Patrick Marber și viziunea regizorală a lui Ivo van Hove, cu mult-premiata actriță de teatru Ruth Wilson în rolul principal. Inovativ, glossy, adus în contemporaneitate. Spectacolul îl găsiți contracost pe site-ul National Theatre at Home.

Perfecțiunea

Dar, după ce am analizat umbrele Heddei pe scenele lumii, am găsit Perfecțiunea. Desăvârșirea. Sublimul. Grete Sofie Borud Nybakken, prim solistă a Norwegian National Ballet.

Recunosc că nu-mi place, în mod deosebit, baletul. N-am văzut atâtea spectacole câte degete am la o mână, spre rușinea mea. Însă am avut norocul să mi se arate această bijuterie contemporană care m-a țintuit în fața ecranului până la cinci dimineața: Hedda Gabler, pe muzica lui Nils Petter Molvær, regizat de Marit Moum Aune, căreia îi aparține și coregrafia. Dar ce coregrafie! Ce viziune! Ce scenografie! Ce soliști!

Credeți-mă că puteți să nu aveți habar de Ibsen, de Hedda, de Tesman: protagoniștii reușesc, doar prin dans, să îți ridice vălul asupra sursei trăirilor Heddei, îți clarifică evoluția modelării caracterului personajului, îți e mai limpede povestea fiicei de general, crescută sub protecția continuă a subordonaților tatălui, înconjurată de bărbați puternici toată copilăria și adolescența, zadarnic căutând să regăsească acest sentiment și la maturitate, căsătorită fiind. Îi simți dezamăgirea, vezi demonii ce o stăpânesc, negura ce se abate asupra acesteia, cufundarea în depresie, empatizezi cu omul din ea. Vezi, la final, cum viața o strivește, în cel mai propriu mod (excelent scenograful Even Børsum).

Îi sunt recunoscătoare lui Thomas Ostermeier că m-a condus, prin piesa de la TNB, către acest cotlon al youtube, unde am descoperit o dezlănțuire de creativitate și o Hedda Gabler perfectă. Mai jos este întreg spectacolul de balet. Alegeți o seară oarecare, așezați-vă pe canapea cu un pahar de vin alături și dați play. O să îmi mulțumiți.

„Vreau pentru o dată în viața mea să am puterea de a modela un destin uman.”, spune Hedda în piesă, iar Grete Sofie Borud Nybakken modelează scena ca nici o altă Hedda din 1890 încoace.