Ieri, 18 septembrie 2025, am fost unul din martorii unui moment pe care România îl aștepta de 80 de ani: regizoarea Chris Simion-Mercurian a inaugurat Grivița 53, clădirea primului teatru independent, ridicat din temelii de o comunitate.
Teatrul Grivița 53 este construit de la zero prin subscripții publice, o mulțime de persoane punând leu cu leu pentru înălțarea acestuia. Primul de acest fel edificat în țara noastră după 1946. Iar în centrul acestei povești nu stă o instituție, nici vreun minister, ci o femeie care a înțeles că uneori zidurile nu sunt făcute doar să închidă spații, ci și să deschidă minți: Chris Simion-Mercurian.
Chris a pornit la drum acum 9 ani cu un gest nebunesc și romantic, în același timp: a vândut casa bunicii pentru 200.000 de euro și a cumpărat un teren pe Calea Griviței. O clădire monument istoric, aflată în ruină, era acolo. Mulți ar fi spus că e un capăt de drum, o sinucidere financiară, un bun început pentru a-ți pierde mințile. Nu și Chris Simion-Mercurian. Ea l-a văzut ca pe un început. Alături de soțul său, Tiberiu Mercurian, și de un arhitect extraordinar, Codrin Trițescu, au transformat ruina într-un adevărat cămin pentru teatru.
Ieri, la inaugurare, emoțiile ne-au copleșit pe toți. ”Am plecat la drum cu ceea foarte concret care ne leagă: iubirea dintre noi.” a spus Chris ieri. O prietenă ce lucrează în costrucții, văzând teatrul în picioare i-a zis ”Reușita asta nu este doar a comunității, a României sau a Bucureștiului. Este în primul rând reușita voastră, pentru ca nu ați divorțat.” După anii ăștia de eforturi continui, Chris Simion-Mercurian a concluzionat ”Teatrul este despre credință, despre iubire.”
Arhitectul Codrin Trițescu, cel căruia îi aparține conceptul arhitectonic, a păstrat forma vechii clădiri istorice la parter (ferestre și uși au fost recondiționate), dar și-a lăsat fantezia să se manifeste la nivelul etajelor superioare, într-o casetă îndrăzneață de corten perforat care lasă soarele să intre în interior și să arunce umbre rectangulare pe pereții albi, ca o oglindă a cărămizilor fondatorilor teatrului.
”Consider că forma, textura, spațialitatea contemporană ce definesc proiectul articulează un concept spațial în care betonul, oțelul și suprafețele mari de sticlă coexită cu săli înalte, blackbox. Volumul pe care l-am desenat la o scară controlată nu agresează clădirile istorice învecinate.” Îmbrăcămintea de corten a clădirii a fost imaginată precum ”o cochilie care protejează intimitatea intramuros, pentru că aici se vor întâmpla lucruri excepționale.” a mai spus arhitectul Codrin Trițescu, după care pur și simplu cuvintele i s-au înecat vizibil în intensitatea emoțiilor. Mărturisesc că nodul ăsta în gât a fost atât de autentic, încât ni s-a cuibărit și nouă în piept, fără să putem opune rezistență.
Nu a fost singurul emoționat: în foaier, zidul cu cărămizile purtând numele celor care au donat este dovada că acest teatru nu atât al lui Chris, cât și al miilor de oameni care au crezut în visul ei. Peste 14.000 de donatori și-au scris numele acolo, într-un zid care nu ridică bariere, ci apropie oameni.
Dincolo de date și cifre
Desigur, există și statistica rece: investiția a depășit 4,5 milioane de euro, din care 1,7 milioane au venit din granturi norvegiene și restul din donații, sponsorizări, parteneriate. Clădirea are patru etaje, o sală mare de 140 de locuri cu scenotehnică versatilă, cu gradene adaptabile în trei configurații: amfiteatru, elisabetan sau arenă, o sală studio de 70-80 de locuri, spații pentru expoziții, performance-uri și un foaier generos. Un teatru modern, construit după toate standardele, dar încărcat de emoția acelui „împreună”, atât de rar în România.
De ce contează
Grivița 53 nu este doar un teatru, este o lecție. Într-o societate în care de prea multe ori ni se spune, că „nu se poate”, Chris Simion-Mercurian a demonstrat că e posibil. E posibil să lupți cu boala, cu inerția, cu lipsa de resurse, cu zâmbetele ironice ale celor care nu cred. Și să câștigi.
Teatrul acesta s-a născut dintr-o casă vândută, din niște cărămizi purtătoare de nume, curajul fără de margini al unei femei și din dorința unei comunități, de a lăsa ceva în urmă. Primul spectacol este programat să aibă loc la finalul lunii noiembrie 2025.
Dar, dincolo de orice spectacol care se va juca pe Grivița 53, clădirea în sine este deja o piesă despre curaj, încăpățânare și iubire.
