Cultura ca Birkin bag: despre Faust, Bookstagram și panică identitară
Am aflat alaltăieri că 3500 de bilete pentru următoarele spectacole Faust s-au vândut în 20 de minute. Douăzeci. De. Minute.
Vorbim de un spectacol care se joacă de aproape două decenii, pentru care acum 10 -15 ani îți luai bilet și în ziua spectacolului.
Și fix când mă pregăteam să scriu o postare despre trendul ăsta cu mersul la teatru care devine puțin nevrotic și enervant, citesc postarea lui Alex Tocilescu despre scandalul de zilele trecute dintre Tudor Ganea și bookstagramerii.
Si mi-am dat singurǎ pe loc repaus la ce voiam sa scriu.
Bookstagram vs. Tudor Ganea – un război estetic?
Povestea e așa: Ganea scrie pe FB că urǎște pozele cu cărți prin iarbă sau cu pietricele pe ele.
Practic, el zice cǎ există un mod corect de a poza cărți, iar ăla nu include estetica de Pinterest.
Bookstagramerii, evident, au sărit ca arși: huo, Ganea, scriitor frustrat, ne ataci pe noi, cititorii.
Ca și cum le-a furat dreptul constituțional de a poza Murakami lângă o lumânare parfumată de la Ikea.
Si ǎștia s-au dus si i-au scǎzut review-ul la carți pe Good Reads. Cancel culture, gen! Ceea ce este cam lame și demonstreazǎ fix superficialitatea de care îi acuza scriitorul. Stați chill, cǎ nu v-a luat nimeni cărțile din mână sau din iarbǎ și nu v-a interzis nimeni accesul la lecturǎ.
Gatekeeping cultural și logica de club privat
Si cumva toți greșesc și au dreptate în același timp. Ganea are dreptate când zice cǎ pozele cu cărți în iarbă sunt lame. Pentru cǎ sunt. Dar și bookstagramerii au dreptate: cine e Ganea să le zică cum să-și trăiască vibe-ul literar? E cam gatekeeping cultural ce face Ganea: voi, plebeii, cu pozele voastre, nu prea știți să apreciați cǎrțile for real.
Problema e că tratăm cultura ca pe un trofeu exclusivist. Ca și cum fiecare persoanǎ care citește Micul Prinț sau Coelho sau care prinde vreun bilet la teatru, ne fură din aura de cunoscători.
Doar ca nu prea e așa. Cultura nu e un tort care se termină dacă împarți prea multe felii.
Iar când accesul la cultură ne egalizează, ne apucă panica identitară. Și nu e despre calitate, e despre unicitate, pentru cǎ ne place să ne definim prin ce nu sunt alții: am fost la Faust înainte să fie cool/citesc Houellebecq fără să-l pozez în trifoi.
De ce ne panicăm când devine aglomerat?
Când grupul nostru șmecher si elitist devine mainstream, creierul intră în panică. Nu pentru că s-a stricat ceva obiectiv, dar pentru că identitatea noastră de connoisseuri se bazează pe contrast. Eram speciali pentru că eram puțini.
E ca atunci când ești singurul din gașcă care știe o trupă mișto, obscură și apoi o auzi la radio. Muzica nu s-a schimbat, dar tu ai pierdut monopolul asupra ei.
Nu trifoiul e de vină
Ganea nu e supărat doar pe pozele din iarbă. E deranjat că lectura a devenit un spectacol de vitrină. Bookstagramerii nu sunt furioși doar pentru că sunt criticați, ci pentru că cineva le contestă autenticitatea. Și biletele la Faust nu se vând în 20 de minute pentru că brusc toată lumea a descoperit Goethe. Se vând pentru că mersul la Faust/teatru a devenit un marker de status cultural, ca un Birkin bag intelectual.
Which sucks either way, pentru cǎ o sǎ ajungem niste elitiști care aparǎ un castel gol.
*foto copertă: Alina Tonigaru
9 răspunsuri
T.G este foarte cool. V-ați aprins degeaba…nu mai are voie omul sa zică nimic în spațiul public, nicio bășcălie… că sar toți de fund în sus. Și dacă a spus-o ca o glumă mai nesărată sau să provoace puțin…ați exagerat cu replicile…
Articolul în sine este un exemplu de elitism cultural grotesc. Ce înseamnă “pozele cu cărți în iarbă sunt lame”? Sau “ gatekeeping cultural”? “ Which sucks either way”? “Stați chill”?
Ce vrea autoarea să demonstreze cu această varză lingvistică?
Nu e despre Goethe, Faust pus in scena la Sibiu de Purcarete este cu adevarat un spectacol exceptional, este mult mai mult decat orice alt spectacol de teatru vazut de mine vreodata, este interactiv, are niste efecte speciale nemaivazute pe o scena iar Ofelia Popii este pur si simplu incredibila in felul in care se transforma sub ochii nostri. Eu, una, am ramas cu gura cascata, de aceea merg sa il vad iar in octombrie. Chiar e de inteles isteria la vanzarea biletelor.
Jumătate romană, jumătate engleza…ridicol. Îmi place articolul dar de ce folosiți limba engleza? Persoanele erudite și care vorbesc fluent 2 limbi nu se exprima așa. Păcat.
Problema, în opinia mea, nu este ce a scris domnul
Ganea (nici eu nu mă omor după cărți fotografiate în iarbă) ci în felul cum a scris. Există alternative la ‘a urî’: a detesta, a displace. Parcă ura trebuie păstrată pentru ceea ce merită ură. Și apoi atacul frontal asupra tagmei bloggerilor culturali. Cum domnul Ganea are dreptul să scrie ce ‘urăște’ toți ceilalți au dreptul să exprime în felul lor ce le place sau displace. Fotografia unei cărți în iarbă nu jignește pe nimeni.
Mult text, zero mesaj.
Nu l-a „cancelat” nimeni pe Ganea. Ca sa faci cancel cuiva, acea persoană trebuie să fie cunoscută unui număr mare de oameni, nu doar familiei și prietenilor. Mai coborâți de pe piedestalul artificial.
Se pare ca nu mai există loc in lumea asta pentru toți!
Bucuria cunoașterii este umbrită de orgoliul de a o deține. Este o trăsătură care ne caracterizează din păcate pe majoritatea dintre noi.
abundența de cuvinte englezeşti irită, s-a dus naibii mesajul articolului, păcat.