Gorzo începe de la detaliu. Scoate telefonul din buzunarul de la piept. În aplicația pentru note, deschide un fișier în care sunt mii de desene. Bucăți de corp uman, mâini, picioare, ochi, apoi mici creaturi, forme mișcătoare, simboluri, teme din Maramureșul natal. “Când am idei, le pun întâi aici, le dau un punct de plecare, apoi le unesc în lucrări mai mari.”
Odată telefonul pus în buzunar, Dumitru Gorzo te invită în sala de la Arsmonitor, acolo unde și-a pus Pictodromul. Galeria din Casa Presei te întâmpină cu lucrările cele mari, o gândire a lui Gorzo asupra a mii de feluri în care noi, oamenii, apărem unii în fața altora. Câte priviri, atâtea viziuni diferite asupra a ceea ce suntem fiecare. Mare parte dintre lucrări sunt făcute chiar pe loc, iar dovezile nu sunt ascunse. Mici vinișoare de culoare coboară de pe pânze pe pereții de la Arsmonitor.
”Fiecare lucrare trebuie să fie marcată de o imperfecțiune”
îmi spune Dumitru Gorzo. O crăpătură în ceea ce pare a fi complet. “Perfecțiunea poate fi plictisitoare. Imperfecțiunea corectă este mai greu de găsit.”
Iar secțiunea “La revedere”, cea a pieselor mici, este revelatoare în acest sens. Gorzo fantazează deplin în toate aceste lucrări. Mi-a demonstrat într-o seară la Timișoara că fiecare lucrare poate spune trei povești diferite. Atunci era vorba despre extraordinari Stâlpi, coloane tradiționale din lemn, reinterpretate într-o lume nebună și fantastică. Acum, “La revedere” le dă o replică sănătoasă, punând forme în mișcare și culori tari să-ți spună fiecare câte un basm.
Mi s-a lipit de suflet o lucrare în care ochii se transformă în celule sau invers, cu o culoare unică, dar nu mă puneți să spun cum anume se numește nuanța, că vă dărâm imaginația. Trei păsări, forme sau umanoizi te privesc din lucrări doar în cărbune, contrapunct necesar și meditativ la o explozie de fantezie. Mi-au plăcut mult.
Gorzo a făcut de curând 50 de ani
Un sfert de secol, mai bine, de când laolaltă cu prietenii săi trecea București prin experimentul coconilor. Unii dintre ei au rămas în continuare pe clădiri ca să ridice întrebări orașului. Mai așezat, astăzi, poate o țâră mai conservator, artistul care-și petrece porțiuni de viață în lumea americană propune, însă, același curs al gândirii. Provoacă de fiecare dată, te pune la încercare cu propunerile sale. Te silește să te gândești și să cauți sensuri sau să exprimi întrebări pe care altfel n-ai avea curaj să le pui public. De exemplu: câtă imperfecțiune am strâns în lucrarea zilnică a celui care sunt?
Expoziția de la Arsmonitor este curatorială de Silviu Pădurariu, căruia ii mulțumesc pentru explicațiile despre complicată lume a artei plastice.
Dumitru Gorzo a fost invitatul Vorbitorincii în podcastul pe care-l găsiți mai jos:
credit foto: Alina Tonigaru
