Nici nu știu exact cum să încep cu povestea de azi despre Mike Patton, dar voi încerca. Vreau să cred că lumea a auzit de minunata actriță și cântăreață Jane Birkin, deci implicit și de Serge Gainsbourg. În 1971 monsieur Gainsbourg punea pe piață, alături de Jane, unul dintre cele mai cunoscute albume ale sale “Histoire de Melody Nelson“. Orchestratorul/aranjorul acelui album a fost Jean Claude Vannier, un muzician devenit intre timp “icon” al culturii pop din Franța anilor 70, un muzician ce a colaborat de-a lungul carierei cu artiști precum Dalida, Juliette Greco, Gilbert Bécaud, Francoise Hardy sau Michel Legrand printre mulți alții.
Întâlnirea
Dar nu aici voiam să ajung. Timpul a trecut, iar în anul 2011 Vannier venea în America la Hollywood Bowl în Los Angeles pentru a orchestra un show tribut în memoria celui care a fost Serge Gainsbourg, un show la care au fost invitați să cânte artiști precum Beck, Sean Lennon (da, da, chiar băiatul marelui John), actorul Joseph Gordon Levitt, Victoria Legrand (solista trupei Beach House) și – de fapt aici e punctul de interes: Mike Patton de la Faith No More care a interpretat în acea seară două piese din repertoriul lui Serge, mai excat “Requiem Pour un Con” și “La Decadanse”. Semințele fuseseră cumva deja plantate în anul 1997, atunci cand Patton participa pe un album tribut Serge Gainsbourg cu piesa “Ford Mustang”.
Albumul
Ceea ce a urmat a fost cu totul și cu totul natural. Da, ați ghicit: o colaborare Vannier & Patton care, spre bucuria noastră, a tuturor (a mea, sigur), s-a transformat într-un album ce a apărut în 2019 sub numele de “Corpse flower”. Un album absolut minunat, plin de seducție și charismă. Un album ce arată o chimie aparte între cei doi mari artiști care, chiar dacă vin din perioade diferite, te pot face – dacă închizi ochii – să crezi că ești în Franța anilor 60-70, undeva prin Montmartre, savurând ”une chocolat chaud avec un croissant”.
Revenind la album și la cum a fost el creat, Patton a adunat în jurul lui o orchestră de super muzicieni ce mai colaboraseră în trecut cu Johnny Cash, Beck sau Marvin Gaye și s-a pus pe treabă, schimbând idei cu Jean Claude Vannier până când au apărut, una câte una, cele 12 piese ale proiectului, care te poartă dintr-un loc în altul, având totuși multe în comun. Prima piesa “Ballade C.3.3” are drept versuri poezia “ Ballad of Reading Gaol“ a lui Oscar Wilde, iar în piesa “Corpse flower” Patton înșiră nume de diverse maâncăruri (coq-au vin, escalope, pied du cochon, filet mignon, porchetta, babi guling) într-un fel în care totul pare natural și la locul lui.
Mai urmează ”Camion” – o piesă despre șoferii de tir care se opreau pe vremuri să mănânce în locuri propuse de ghidul Michelin – și favorita mea, “Browning”, care e parcă desprinsă de pe coloana sonoră a unui policier cu Lino Ventura si Alain Delon.
Mai este serioasa “Insolubles” cu un Patton la mare înălțime, iar in piesa ”Yard Bull“ el declară “It takes a nation’s greed to do nothing and make it all look wrong” / ”Este nevoie de lăcomia unei națiuni pentru a nu face nimic și pentru a face totul să pară greșit”.
Concluzionând, au rezultat 43 de minute în care Mike Patton și Jean Claude Vannier au predat o lecție de muzică, lăsând ascultătorul să fie purtat într-o altă lume și savureze astfel fiecare moment.
Nu am ce să vă doresc decât audiție plăcută, iar eu mă pregătesc de următoarea mea călătorie la Paris, de data asta cu “Corpse Flower” în căști.
credit imagini : shutterstock/Zamrznuti Tonovi
