Prin Bârlad, pe drumul care traversa Bârladul, am trecut prima dată acum 40 de ani. Drumul era prost, orașul nu tocmai aglomerat. Nici nu aveam ideea că un oraș ar putea fi ocolit.
De atunci și până acum, am făcut drumul Vaslui-București de sute de ori. Și tot de atâtea ori am traversat Bârladul. Am stat în coloane interminabile, am încercat să ocolesc pe străzi lăturalnice, am avut și un accident acolo, mi-a intrat cineva în spate la trecerea de pietoni din fața spitalului, am reușit să văd transformările prin care a trecut orașul. Și mai ales neputința sa de a avea un drum central decent.
Și tot aici am luat primul radar din viață, acum mai bine de 25 de ani, cu 65 la oră pe o limită de 60 cum era atunci. Când ieși din oraș e o zonă industrială unde ai tendința să mergi mai tare că e pustiu.
Dacă pentru mine, jumătatea de oră pierdută în Bârlad, în fiecare an, vreme de 40 a fost un chin cu care te obișnuiești, bănuiesc că pentru toți locuitorii săi a fost mult mai complicat. De la mers la cumpărături la dusul copiilor la școală, trebuie să fi fost o încercare.
De joi, Bârladul are o centură ocolitoare. Sunt cam 12 kilometri făcuți în ani de zile. O treci în câteva minute. Drumul este bun, un pic mai îngust decât ți-ai dori. Dar orașul de abia se vede în zare, se merge repede, este o plăcere.
Am trecut printre primii pe centură pentru că așa s-a potrivit. Veneam de la Botoșni și am ajuns la câteva minute de la deschidere drumului. Nu am mai avut puterea să mă bucur. 40 de ani de chin pentru toată lumea arată cât ne ia nouă de la detectarea acestei probleme până la rezolvarea ei.
Chiar ar trebui să ne bucurăm de orice realizare, dar uneori ești epuizat după anii care au trecut în așteptare.
E bine că s-a făcut, dar curba de învățare este prea lungă. Aici trebuie să intervenim și să scurtăm. Pentru că, altfel procesul este teribil de costisitor.
Un răspuns
30 de minute, de cel puțin 300 de ori, adică cel puțin 150 de ore… cel puțin 6 zile din viața mea, mai mult sau mai puțin pierdute. Da, greu să te mai bucuri, dacă adaugi cel puțin alte luni pierdute în traficul greoi de pretutindeni.. Chiar și așa, am primit cu religiozitate vestea, gândindu-mă la drumurile ce urmează și la cele 30 de minute câștigate de copiii noștri în drumurile lor.