Săptămânile trecute am moderat o dezbatere privind rezolvarea problemei urșilor habituați din România. Adică cei care intră în localități. Știți evenimentele din ultima vreme, inclusiv moartea unor oameni.
Evenimentul a fost organizat de Fundația Conservation Carpathia. Au participat Ruben Iosif, coordonatorul departamentului monitorizare faună, Fundația Conservation Carpathia. Gianluca D’Amico, profesor la Universitatea de Științe Agrare și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Mihai Zotta, directorul de conservare al Fundației Conservation Carpathia, Ion Stăniloiu, crescător de animale, comuna Nucșoara, județul Argeș și Radu Zaharie, Ghid Program Anii Drumeției
În rândurile următoare răspund la câteva întrebări pe care și le pune toată lumea, așa cum am înțeles eu problema. Aceasta este atât de complexă și are atâtea fațete că nu există o singură soluție și nu unitară. Comentariile voastre sunt binevenite.
Are România prea mulți urși?
Adevărul este că nu știm. Fostul ministru al mediului, Mircea Fechet a lansat cifra de 13 mii, obținută pe baza unor studii genetice. Adică cu probe din fecale. Studiul nu a fost acceptat de toată lumea. Ministrul spune că sunt de trei ori mai mulți decât ar trebui să fie.
Eu vă las aici constatările unui studiu făcut de Ruben Iosif pe durata a mai mulți ani.
“Monitorizarea genetică a urșilor pe o suprafață de 120.000 hectare din Munții Făgăraș, Piatra Craiului, Iezer-Păpușa și Munții Leaota, pe care am derulat-o de-a lungul a șase ani, din 2017 până în 2022, a identificat cumulativ 504 urși (289 masculi și 215 femele). Trebuie să menționăm că de-a lungul acestor ani am observat o dinamică în populația studiată de noi. Spre exemplu, doar 20% din urșii identificați în 2017 au mai fost detectați și în 2022, restul fiind animale noi. Nu știm încă care sunt ratele de mortalitate și natalitate anuale. Densitatea locală a populației a crescut de la 18,6 urși/100 km2 în 2017 (95% CI =18,3–21,9) la 23,8 urși/100 km2 în 2022 (95% CI = 22,3–31,7). Numărul urșilor problemă și al pagubelor generate de aceștia fluctuează de la an la an și nu sunt direct proporționale cu creșterea densității de urși.”
Studiu Fundația Conservation Carpathia
Dacă pleci de la acest studiu și calculezi populația totală cu ajutorul suprafețelor, numărul de urși nu va depăși 7000. Dar nu această cifră este importantă, ci densitatea. După cum vedeți, în arealul studiat densitatea ajunge și la 23/100 km pătrați. În parcul național Yellowstone, sunt maximum 6 urși la 100 de km pătrți. Așa recomandau și studiile românești mai vechi.
Deci răspunsul corect este că în anumite zone din România, urșii au o densitate nesustenabilă. Adică nu este destul teritoriu pentru acești urși. Dar acesta este doar unul dintre motivele pentru care intră în sate și orașe sau pe Transfăgărășan. Și nu cel mai important.
De ce ies urșii în stradă
Pentru că ursul este foarte deștept. Și pentru că mănâncă tot ce-i iese în cale. Și pentru că odată ce întâlnește mâncare făcută de om sau resturi ale acesteia nu mai uită niciodată. Pentru că mâncarea omenească are aceeași reacție în creierele lor precum junk food-ul la noi. Se potolește în verile în care este destul jir în pădure și atunci ieșirile sunt rare.
Povestea este mai lungă. Vreme de zeci de ani, urșii au fost hrăniți mai mult sau mai puțin în observatoare din inima pădurilor. Sistemul era mai atent, dar hrana exista. Astfel se formau anumite zone în care vânătorii, mai puțini în epoca comunistă, căutau trofeu mare. Vânătorii comuniști, dar și cei puțini din străinătate obțineau rezultate spectaculoase. Cu o climă mai așezată, cu o hrană controlată, urșii au făcut probleme, dar nu atât de mari.
Revoluția a dus la o liberalizare a practicii. Cu o sumedenie de cetățeni dinăuntru și din afară care-și permit să vâneze, urșii au devenit o afacere. O partidă costă mii de Euro, și cu cât mai mare trofeul cu atât mai mulți bani. Așa că fiecare administrator de teren de vânătoare a făcut ce i-a trecut prin cap. Omul a sfințit locul. Cine a fost responsabil a pus mâncare în limite normale, alții au făcut abatoare de urși, hrănindu-i tot timpul.
În 2016, la presiunea mai multor organizații, afacerea dezagreabilă a fost oprită de stat: vânătoarea urșilor a fost interzisă. Dar în acel moment, administratorii nu au mai pus hrană în observatoare. Că doar nu erau să facă cheltuieli de vreme ce nu aveau încasări.
Dar urșii învățaseră de decenii că oamenii pun mâncare. Orice fel de mâncare, că nu a fost niciun control. Așa că unii urși au venit spre localități. O parte au devenit dominanți în inima pădurii, iar alții, mai slabi, au văzut că gospodăriile omenești sunt o sursă foarte bună de hrană. Așa au coborât.
Care este contribuția omului
De aici problema se complică. Urșii au găsit neregulile. Au găsit gunoaie și hrană aruncată sau lăsată la liber. Au găsit carne sau resturi de carne de la animale tăiate ilegal și aruncate la marginea satului. Au găsit grădini care nu au mai fost muncite din cauza plecării sau bătrâneții oamenilor. Au găsit livezi neculese. Tot ce a lăsat omul în nelucrare sau fără regulă a fost speculat de urs. Și, evident ,așa s-au deschis căile către cotețele, livezile și hambarele oamenilor. Pentru că peste tot este mâncare accesibilă, mai bună decât cea din pădure.
Mai există o particularitate a ursului. Odată ce a învățat drumul acesta nu-l mai uită niciodată. Se va întoarce și va căuta mereu acea mâncare bună. Chiar dacă este împușcat, câtă vreme neregula există, va apărea alt urs care o va specula. Mai mult, urșii au început să transmită generațional aceste informații. Puii învață că aceasta este mâncarea accesibilă.
Cine sunt vinovații
Există mai multe categorii. Cei care sunt nepăsători, cei care încurajează chestiunea în mod voit și cei neputincioși.
Primii sunt cei care nu înțeleg că dacă nu respecți regulile cu tomberoane închise, cu resturi care nu se aruncă aiurea, atunci problema nu se va rezolva niciodată.
A doua categorie este pusă pe făcut bani mulți. Cei care au încurajat urșii să consume orice, doar pentru a face abator. Astfel urșii au fost hrăniți cu boabe pentru câini și pisici, o hrană nemaipomenită pentru ei. Odată învățați, nu vor renunța niciodată. Aceeași categorie i-a învățat pe urși cu ciocolată. Camioane întregi de ciocolată expirată au fost aruncate în pădure ca să atragă urșii. Copacii au fost unși cu cremă de ciocolată ca ursul să stea într-un anumit loc.
Azi, antreprenori români momesc urșii cu ciocolată pe marginea Transfăgărășanului și organizează tururi de fotografiere cu turiști străini sau din afară. Ca să înțelegeți mai bine, nu este exclus ca pe marginea Transfăgărășanului să găsiți copaci cu ciocolată și urși care așteaptă să primească ceva.
Cei neputincioși sau corupți reprezintă autoritatea. Oamenii care nu au sancționat aceste comportamente, cei care au făcut parte din mișcarea de făcut bani și care nu au nici acum curaj să aplice legea de eliminare a urșilor. Bonus, un întreg aparat de stat care se acoperă de hârtii și care nu are o strategie clară. Motivul? Incapacitate și corupție.
Ce putem face
Comunitățile afectate trebuie să stabilească și să respecte regulile de respingere a urșilor. Nu vor reuși în totalitate până când nu o vor face cu toții. Tușnadul este un exemplu care cu garduri electrice și tomberoane închise a reușit să rezolve problema. De fapt, cu disciplină.
Aplicarea legii cu duritate pentru cei care continuă să hrănească urșii. Cu amenzi și pușcărie.
Supravegherea urșilor cu gulere digitale care să ne spună exact care face probleme și care nu.
Politicieni care să-și asume soluții nepopulare. Adică amenzi, ruperea corupției și împușcarea urșilor, când este necesar. Și care să prețuiască întâi viața oamenilor și să militeze pentru echilibru ecologic.
De ce nu-i relocăm
Pentru că relocarea este cu aprobare de la cel care primește ursul. Astăzi, niciun fond de vânătoare și niciun fel de asociație nu vrea urși problemă. Așa că toate relocările sunt respinse. Nicio comunitate nu privește cu ochi buni ce se întâmplă.
Nici în străinătate nu sunt primiți, din același motiv. Ce primar, din orice țară, vrea un urs care trăiește pe lângă oameni. Pentru că doar acești pot fi relocați. Singurul drum aici este un sanctuar. Dar și aici numărul este limitat.
De ce nu-i împușcăm
Au fost omorâți mai mulți urși în ultima vreme. Cota aprobată pe baza noilor legi este de 426. Fundația Conservation Carpathia a îndepărtat cu specialiștii săi cinci urși agresivi doar în ultimul an. Dar…
Întâi trebuie să știi că omori ursul corect. Și asta durează o vreme. Tebuie să te asiguri că face necazuri repetat. Apoi cineva, respectiv primăria, trebuie să plătească intervenția. Nu e musai ca toți vânătorii să vrea să tragă la urs. Mai ales că acești urși habituați nu au valoare cinegetică.
În plus, operațiunea în sine este chiar complicată. Urșii vin noaptea, de multe ori lumea se adună ca la urs, intervențiile nu sunt tocmai sigure. Există riscuri.
Cine trebuie să se ocupe
Conform legii, primăriile trebuie să se ocupe de necazurile sale. Iar poliția și jandarmeria să-i prindă pe răufăcători.
Plus înființarea unei autorități care să cumuleze responsabilitatea pentru aplicarea acestor măsuri care acum sunt risipite în toate părțile. Bonus, o strategie de la ministerul Mediului
Cât o să dureze
Și dacă facem ceva coerent, va dura mai bine de 6-7 ani. Adică o generație de urși, dacă-mi permiteți expresia. Nu suntem primii aici. Fotografii de acum 100 de ani, în muzeul Yellowstone, arată aceeași situație în care oamenii hrănesc urșii cu sendvișuri. Situația a durat vreme de 30 de ani. În anii 50 a început un program de îndepărtare a urșilor de comunități. A durat șase ani ca să apară semnele de reușită. Ca să vă dați seama cât de complicat este, în Yellowstone, dacă un turist aruncă mâncare pe un traseu, iar aceasta este găsită de urși, atunci traseul este închis vreme de un an ca ursul să uite cadoul. Și, da, hrănitul urșilor te duce direct la pușcărie.
Foto: George Călin, Inquam Photos
Un pic altfel despre animale, aici. Puteți vedea aici dezbaterea moderat de mine.
ȘI aici un episod de Leaders care dezbate și această problemă.
2 răspunsuri
Cu alte cuvinte: ce-si face omu’ cu mana lui, lucru manual se cheama.
Ramanem tara lui „mie ce-mi iese” unde nici o fapta buna nu ramane nepedepsita si totul trebuie sa genereze ceva. Mna, daca nu a mai iesit nimic, nu s-au mai hranit ursii… ce conteaza ca i-a luat scroafa din cotet lu vecinu’?!
Sunt sute de filmulete pe retelele sociale din care se pot identifica indivizii care hranesc ursii… ce face Politia Romana? Ah, da.. doarme in front (ca de obicei). Daca s-ar da cateva amenzi usturatoare, 5,000 de lei la prima abatere si dublu la a 2-a, si s-ar face publice, probabil ca fiecare se va gandi de 10 ori inainte sa dea un sandwich sau o ciocolata ursului.
Cat despre faza cu camionul de ciocolata, asta trebuie urmarita si autorii pedepsiti exemplar; nu neaparat ca e ciocolata, ci mai ales pt ca au deversat deseuri in padure.
Ar fi foarte bine daca cei de pe la Guvern si ministere ar avea urechi sa auda si capacitatea intelectuala sa inteleaga ceva din articolul acesta. Doar ca … speranta moare ulima, dar tot moare si ea.
Spor!
Numai că Yellowstone este ditamai parcul național, pe potecile căruia aleg sau nu să se plimbe niste oameni.
Aici în România vorbim de casele și străzile noastre, de spațiile dintre blocuri, de parcurile unde copii aleargă cu bicicletele sau de stradă unde ne parcăm mașina și ne plimbam cu bicicleta. Să „sterilizăm” aceste spații de orice urmă de „tentații” pentru urs este cvasi-imposibil.
Dacă la oraș este greu, ce facem la țară, unde avem totuși livezi, grădini, animale in curte și animale care merg zilnic la păscut, ca un imens meniu desfășurat înaintea lui Moș Martin?
Dacă tot dăm exemple din SUA, dau și eu unul de acolo. Un urs care vine în comunitatea de oameni, dacă este capturat și se dorește să nu mai revină, are parte de un tratament anume. Cușca în care se află e dusă în pădure lângă comunitatea umană, și se dezlănțuie nebunia. Câinii de vânătoare sunt puși să latre, oameni care chiuie, mașini care claxonează, se lovește în cușca de metal cu tot ce se poate , se trage în aer cu armele. Și apoi , în vacarmul ăsta, animalul e lăsat să fugă – eventual și cu câteva gloanțe de cauciuc trase după el, ca si cadou de despărțire. Poate părea crud, dar ursul ăla va învăța că acolo nu e bine să revină…și că oamenii sunt periculoși și eu mai bine să îi evite, nu să caute mâncare la ei. Poate ce am văzut eu era o metodă neștiințifică aplicată ad-hoc. Dar oamenii în Alaska sunt , totuși, și ei „specialiști” în viața aproape de urs.