Cum să întinerești în numai trei ore, în timpul nopții, la mare! Mic ghid despre cum ajungi în atenția Poliției și Jandarmeriei dacă NU bei în Vamă
De la Stuf, la filtrul poliției
Înainte de toate, e necesar să spun că acest text nu este împotriva Poliției și/sau Jandarmeriei. Rândurile de mai jos povestesc niște întâmplări așa cum le-am trăit. Nu contează culoarea politică a ministrului, a Guvernului sau orice altceva. De altfel, evenimentele nu s-au petrecut anul acesta. Modul de acțiune al forțelor polițienești este exagerat, dar ne arată că, după eșecuri care duc inclusiv la pierderea de vieți omenești, e mai degrabă acceptabil și preferabil excesul de zel decât neglijența. Aceasta este o posibilă morală. Și motivul calmului meu.
Acțiunea are loc într-o superbă noapte de august, la margine de mare și de țară. Sunt cazat cu familia în 2 mai, ca orice fost locatar de Vama Veche, ajuns la o vârstă relativ onorabilă. După ce se lasă asfințitul, sunetul de sirenă al unui meci de fotbal mă cheamă alături, înspre satul de graniță, unde se găsesc câțiva prieteni si un proiector. Fotbalul se termină pe la miezul nopții, dar trec puțin pe la Stuf să retrăiesc și eu din tinerețe. Amintirile mă chinuiesc pentru că sunt cu mașina și oricum nu mai intră nici paharele ca altă dată. Noaptea este tânără, nu și eu.
Plec pe la 1:30 pm. În 2 Mai, filtru mixt de Poliție Națională-Jandarmi. Îl văzusem deja pe Waze, mi se dăduseră și flash-uri, chiar mă bucuram că fac verificări. Mă opresc la semnal. Le zic din prima ce bine că sunt la datorie, ce minune că există.
Sfântă naivitate!
Nu am actele la mine, le-am uitat. Sunt localități apropiate, m-am simțit, probabil, ca și când mă duc până la colțul străzii, să las gunoiul. Cei în uniformă verifică datele prin stație. Fac rapid și testul de alcool: zero curat, așa cum știm deja. Domnii de la poliție mă mai țin puțin de vorbă. E păcat de un tip așa simpatic ca mine să nu-l descoși: ba de unde vin, unde stau, ba ce fac în Vama, cum e litoralul etc. Small talk, să evalueze cu ochiul și urechea dacă sunt drogat sau dubios. Mă întreabă cu ce mă ocup, probabil să știe cum să se și raporteze. Îmi vine să le răspund că sunt dealer, dar mi-e teamă să nu-mi dea drumul așa repede. Nu folosesc nicio informație profesională sau de altă natură care să le influențeze comportamentul în vreun fel.
Între timp apar încă două-trei elemente mixte Poliție-Jandarmerie, cu echipament și atitudine deloc prietenoase. Ei nu-s așa dornici să tragă de timp. Semn că nu mai vin și alții. Îmi spun imperativ să deschid portbagajul. Dacă îi refuz trebuie să revină cu hârtie de la judecătorie. Aleg să le fac economie la carburant, nu ne luăm dintr-atât.
Încep să caute cu minuțiozitate mașina. Toată. Inclusiv rucsacul roz al fiicei. Adevărul e că ar fi fost un loc perfect de ascuns droguri, trebuie să recunoștem. Lumina lanternelor este ghidată de indicațiile tehnice precise: „vezi și acolo, vezi și dincolo”. Oamenii legii sunt puși pe prins mari traficanți. Ies la iveală toate imperfecțiunile interiorului de mașină muncită din greu de copii pe drumul soarelui. Ba resturi de biscuiți sau pufuleți, ba ambalaje de chipsuri ori acadele, à la guerre comme à la guerre. Mi-e și rușine cum mă prezint în fața domnilor și îmi promit, în sinea mea, că data viitoare o să fac o figură mai frumoasă.
Continuă cercetarea în posibile locuri care pot să depoziteze chestii nasoale. Sunt întrebat dacă am substanțe interzise în mașină. Le zic că nu și că presupun că nimeni nu recunoaște că are. Nu gustă gluma. Îi las să-și facă treaba, nu-i mai deranjez. Or fi și ei obosiți, n-au o meserie ușoară. Ca să nu mai zic că așa se prind răufăcătorii: cu vigilență, insistență și atenție sporită interior-exterior. În apărarea mea apare un binevoitor, relativ turmentat, cu o vodcă-n mână. Halal avocat din oficiu! Îi întreabă pe distinși dacă are voie să conducă. Glume de 2 Mai, la două trecute. Noaptea-i încă tânără.
După ce termină de scotocit, polițiștii-jandarmi trec și la testul de droguri, deși, în capul meu, normal ar fi fost ca percheziția să fi avut loc după, nu înainte, și doar în situația unor rezultate pozitive. Mă rog, nu mă supăr, e o noapte cu stele, iar echipa favorită a câștigat. Testul antidrog iese neconcludent la două substanțe din listă. Mi se spune că se mai întâmplă. Vor să-l repete, dar nu mai merge aparatul. Mă invită la secție, în Mangalia, la poliție, cu mașina lor. Pot eu să-i refuz?! Mă duc să-mi iau țigările din mașină însoțit de un jandarm, să nu fug. Spre Mangalia ne deplasăm cu Loganul Poliției, eu în spate cu jandarmul. Mă roagă să nu filmez. Nici nu voiam, sunt chill ca Snoop Dogg după o țigară de ailaltă. Oh, wait!
Împreună cu noii mei prietenii de la mare, lăsăm în urmă locul primei noastre întâlniri. Colegul de banchetă mă laudă că am reușit în viață, judecând după mașina percheziționată mai devreme și se plânge de stat că nu ajută antreprenorii, ci doar îi jumulește de taxe. Eu le zic că n-am altă așteptare de la stat decât să asigure educație de calitate. Entuziasm în mașină. Să asigure servicii ok de sănătate, continuu. Entuziasmul crește văzând cu ochii. Să asigure o poliție profesionistă, adaug. Entuziasmul dispare, la fel ca popularitatea mea. Că fac și ei ce pot, că nu mai e ca acum 10 ani, că una, că alta. Cădem cu toții de acord că sunt din ce în ce mai mulți polițiști care-și fac treaba foarte bine.
La sediul Poliției Mangalia începe verificarea aparatului cu probleme. Se confirmă că nu funcționează. Așteptăm 30 de minute să ajungă unul nou, de pe traseu, mai apar alți polițiști, între timp. Sunt bucuros să cunosc toată poliția de vară din Constanța. Îmi exprim părerea de rău că ne pierdem toți timpul și că, în loc să se ocupe de mine, ar fi putut să prindă niște drogați/alcooliști adevărați. Ei se apără că asta e procedura, eu le spun că înțeleg și îi încurajez să facă tot ceea ce este nevoie. Unul îmi vinde un pont: să cer direct testul de sânge, că mai dau erori aparatele și rămâi și fără permis aiurea. Bine de știut pe viitor. Sau nu.
Cum am întinerit cu 15 ani într-o secție de poliție
Un jandarm mai în vârstă, din lotul nou, mă întreabă de ce sunt acolo. Eu: „Pentru nimic.” El: „Nimeni nu e aici pentru nimic.” Mie îmi vine să spun „Hold my beer”, dar mi-e să nu se interpreteze. Îi provoc și eu la un test, cel al vârstei mele. Îl fac des și știu că toți îl pică. Îi rog să ghicească câți ani am. Mai mult pentru că mă luaseră la „per tu”, dar și să mai treacă timpul. Jandarmul mai în vârstă îmi dă 30. Întreb și perechea nouă de polițiști, formată dintr-un el și o ea. El refuză să răspundă la provocare, e morocănos. Îmi zice din bărbie că ei nu dau ani. Încuviințez și completez că doar judecătorii fac asta. Încuviințează și el. Ea, în schimb, încalcă timid consemnul și se hazardează la un 35. Le dezvălui vârsta, nu-i mai țin pe jar. Sunt surprinși. Cine ar fi crezut că o să-mi retrăiesc tinerețea nu la Stuf, ci aproape la zdup.
Jandarmul mai în vârstă mă întreabă și el câți ani cred că are. După ce mă uit bine la el, îl evaluez la vreo 51. Fix atâția avea. Ca să nu se simtă aiurea, nu le spun că mă pricep mai bine decât ei la citit fețe și oameni, ci doar că am superputerea asta de a ghici vârste. Greșesc la înălțime, însă. Are 193 cm, nu 190 cm, așa cum estimasem. Sunt nemulțumit de eroare.
Vine aparatul, ăsta pare să n-aibă erori. Încă 10 minute de colectat salivă, încă 15 minute să iasă rezultatele. Noaptea a mai îmbătrânit, dar nu-i mai facem testul vârstei. Polițista se uită pe hârtia din aparat și exclamă: „Negativ!”. Exclam și eu: „Ce surpriză!”. Ei chiar sunt surprinși. Din nou. Le comunic că merit o scutire de plată la primul radar. Sfânta naivitate, din nou! Ei zic că mă iartă de amendă pentru lipsa actelor. Mă declar mulțumit de soluție.
Încă încerc să aflu de ce m-au considerat suspect. Mă țin în ceață, o dau că nu știu, că n-au stabilit ei. Vrăjeală de polițiști. Unul pretinde că ar fi auzit că era miros înțepător în mașină. Le-o tai că e exclus și o las așa; e clar că nu scot nimic de la ei. Sunt convins că mi se trage de la atitudine, calmul e suspect în România.
Mergem împreună înapoi, la mașina mea de om realizat. Altfel ne simțim când suntem toți nevinovați. Îmi povestesc, pe drumul de întoarcere, câte pățesc cu puștii obraznici. Îi încurajez să fie duri cu drogații și alcooliștii. Își cer scuze că nu le-a funcționat aparatul și ne despărțim prieteni.
E 3:30 dimineața și am din nou 30-35 de ani.
*foto copertă: Inquam Photos /Bogdan Buda
