La câteva săptămâni după ce am ajuns în București, prin 1994, am asistat la o scenă de groază. Era trecut de miezul nopții, lângă o stație de metrou, când am văzut cum un bărbat bătea o femeie cu o brutalitate pe care n-o mai văzusem niciodată. Pumni, urlete, o violență animalică. Aveam 18 ani, 1,87m înălțime și vreo 60 de kile. Dacă bătea vântul, riscam să zbor. Dar n-am putut să stau deoparte. Am intervenit.
Ce a urmat e greu de uitat: femeia a început să țipe la mine, să mă înjure și să strige: „E bărbatul meu, treaba noastră ce facem!” Am fost nevoit s-o iau la fugă, să nu mă bată femeia.
A fost o lecție brutală despre viață într-o lume în care regulile nu sunt scrise nicăieri – dar se aplică cu pumnul.
Trebuie să recunosc că, multă vreme, am crezut că George Simion știe, măcar, cum merge viața asta a străzii.
Ei bine, nu. Simion s-a dus la băieții din televiziunea extremei drepte franceze – băieți versați, duri, care joacă pe teren propriu – și a început să le spună cât de de rahat e Franța, ce le face Macron și alte lozinci scoase din burtă. Fără logică, fără strategie, fără minimă înțelegere a contextului. Te duci la bătăuși și le zici că țara lor e distrusă? Să mori tu! Așa îți faci tu aliați? S-or uita durii ăia francezi în gura ta și ți-or mulțumi că ai venit să-i luminezi?
Deloc surprinzător, la fel ca femeia din pățania mea, oamenii au reacționat.
Și și-a luat-o. Cu zâmbet, cu ironie, cu inteligență. A fost penibil.
Și am și râs cu lacrimi alături de milioane de români la franceza lui de baltă – cireașa de pe tort.
Dar prostia – aceea adâncă, fundamentală, care vine din lipsa oricărei filosofii de viață – aia a fost aproape dureroasă. Credeam că are măcar filosofia aia primitivă, a străzii violente. Cât de strâmbă ar fi fost, era totuși o linie.
Dar nu. Nici măcar atâta. Doar gargară, ridicol și o dorință oarbă de scandal.
Din păcate, când circul e tot ce știi să faci, sfârșești ca un clovn într-un spectacol care nu e al tău. Și publicul râde – dar nu cu tine.
*găsiți și alte articole semnate de Lorand Balint pe Vorbitorincii aici.
Un răspuns
A apărut o vorba pe internet in ultimii ani, un proverb modificat puțin de origine turcesc care spune cam asa ” când un clown se muta la palat, nu devin rege, ci palatul devine circ”. Proverbul original e cu vite la palat ce nu devin sultani, ci tot palatul se transforma in grajd.
Cred ca acesta cel mai potrivit să-l descrie pe Simion si implicit pe tatucii lui Georgescu si Trump.