Premiul Thalia 2026 – Recunoașterea unei vieți dedicate dialogului și excelenței pentru Maria Shevtsova
Legătura dintre Maria Shevtsova și Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova este una de o profundă fidelitate profesională și atașament spiritual, întinsă pe parcursul a mai bine de două decenii, după cum singură mărturisește. Inițiată sub semnul unei prețuiri reciproce cu fondatorul festivalului, Emil Boroghină – care a recunoscut în ea un aliat vizionar pentru configurarea dimensiunii mondiale a festivalului – această relație a fost reconfirmată la ediția din mai 2026 într-un mod cu totul excepțional. În cadrul Congresului Mondial al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT), găzduit în cetatea shakespeariană, Mariei Shevtsova i-a fost decernat prestigiosul Premiu Thalia, o încununare a influenței și generozității muncii sale, dublată de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea din Craiova.
Vă întoarceți la Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova aproape la fiecare ediție. Ce anume v-a determinat să mențineți o legătură atât de constantă cu acest eveniment?
Mariei Shevtsova: Iubirea (râde). Am iubit acest festival încă de la început. Când l-am întâlnit pe Emil Boroghină, acum mai bine de douăzeci de ani, am descoperit în el un om cu o viziune clară și o misiune precisă. Nu era doar un director de teatru care își gestiona activitatea zilnică, ci un vizionar care dorea să împlinească un destin cultural pentru orașul său. Am recunoscut în el un spirit înrudit și am descoperit numeroase calități pe care le admiram și pe care le consideram esențiale pentru existența noastră, dar și pentru felul în care ar trebui să privim teatrul: cu respect, înțelegere, inteligență și speranță. Toate acestea m-au convins instantaneu; nu a fost nevoie să mă invite de două ori la Craiova. Am acceptat imediat.
La început, rolul meu a fost pur și simplu acela de a fi prezentă și de a observa. Pe atunci – și timp de un sfert de secol – am fost editorul unei reviste teatrale de mare prestigiu din Marea Britanie, New Theatre Quarterly. Când colegul meu s-a stins din viață chiar înaintea pandemiei de COVID, am jurat că voi asigura apariția publicației până la împlinirea a cincizeci de ani de existență, deoarece el își dorise mult să atingă această bornă, dar destinul nu i-a oferit suficient timp. În memoria lui, am continuat această muncă. Faptul că gestionam o revistă importantă, cu circulație internațională, mi-a permis să îi imprim o direcție aparte: am dorit să fie un spațiu profund european – mai ales după ce Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană –, dar și o publicație situată la cel mai înalt nivel al criticii teatrale mondiale.
La rândul său, Emil Boroghină a înțeles că un festival de anvergură trebuie să fie unul mondial. Dimensiunea locală este importantă, însă deschiderea către lume oferă adevărata valoare. Aceasta a fost motivația mea inițială, dublată de atașamentul față de propria-mi cercetare, de scris și de un puternic simț al responsabilității sociale, care mi-a ghidat întotdeauna activitatea. Privind acum înapoi, observ firele invizibile care se unesc armonios. Nimic nu este întâmplător; totul a fost condus de dorința de a face ceva nobil pentru umanitate. Cu cât lumea devine mai aspră, cu atât sunt mai convinsă că este imperativ să luptăm pentru mai bine.
Vorbiți cu multă pasiune despre seriozitate și rigoare, însă trăim într-o epocă în care aceste valori par să se dilueze.
Maria Shevtsova: Într-adevăr, ca să nu mai vorbim de degradarea lumii și a planetei în ansamblu. Sunt întru totul de acord. Pentru mine a fost vital să îmi păstrez această integritate profesională.
Au fost ediții ale Festivalului la care nu ați putut ajunge?
Maria Shevtsova: De-a lungul celor două decenii, am lipsit o singură dată: mă aflam la Paris și urma să revin la Londra pentru a-mi lua bagajele și biletul spre Craiova, însă s-a produs acea uriașă erupție vulcanică din Islanda. Toate zborurile au fost anulate, așa că am fost obligată să iau trenul. Când am ajuns în Marea Britanie, era deja prea târziu pentru orice altă conexiune. Destul a făcut ca acea ediție să fie ratată. O altă dată am fost nevoită să refuz invitația deoarece eram complet absorbită de scrierea unei cărți și nu îmi puteam permite niciun moment de distragere.
Cum ați descrie evoluția Festivalului Internațional de la Craiova din momentul primei dumneavoastră participări și până astăzi?
Maria Shevtsova: Evenimentul a devenit, fără îndoială, mai amplu, mai puternic și mult mai ambițios. Nu înseamnă că nu avea ambiție la început, însă acționa la o scară mai restrânsă, cu un număr limitat de țări participante, iar renumele său internațional nu atinsese încă maturitatea actuală. Ulterior, festivalul s-a extins și către comunitate. Ediția a 24-a, cred, a fost prima organizată sub conducerea lui Vlad Drăgulescu, care a venit cu ideea excelentă de a lărgi audiența. El nu s-a adresat doar unui public elitist sau specialiștilor internaționali, ci a implicat diversele comunități ale regiunii, un demers de o importanță vitală.
Am remarcat că ediția din acest an include secțiuni dedicate copiilor și adolescenților, structurându-și oferta în funcție de vârstă. Această strategie este fundamentală, deoarece publicul de teatru îmbătrânește vizibil la nivel mondial, un fenomen observat și deplâns de majoritatea regizorilor. Avem nevoie stringentă de generațiile tinere. Există mișcări globale clare care caută soluții pentru ca tinerii să își ridice privirea din ecrane, să vină în sălile de spectacol și să interacționeze cu ființe umane reale, nu cu mecanisme tehnologice.
Cum am putea realiza acest lucru? Cum îi putem convinge să lase telefoanele și rețelele sociale pentru a viziona un spectacol de teatru?
Maria Shevtsova: În ceea ce privește adolescenții de astăzi, va fi extrem de dificil; avem deja o generație dependentă, captivă acestui miraj digital precum jucătorii de noroc. Miza reală se află la copiii de 10-12 ani, înainte ca această adicție să se instaleze complet. Este necesară o conștientizare din partea părinților privind limitarea utilizării ecranelor. Deși susțin libertatea fiecăruia de a-și guverna viața, uneori nu realizăm impactul pe care tehnologia îl are asupra noastră sau modul în care suntem manipulați de companii care profită financiar de pe urma alienării noastre. Dacă încetăm să mai înțelegem ce înseamnă condiția umană, vom ajunge într-o zonă a mizeriei spirituale. Din păcate, ultimele producții pe care le-am vizionat la Londra reflectă deja acest declin: teatrul începe să împrumute limbajul fragmentat al tinerilor dependenți de TikTok pentru a-l transforma în limbaj scenic. În opinia mea, aceasta este doar o strategie mercantilă, care nu va educa niciodată un spectator autentic. Teatrul trebuie să ofere o hrană spirituală robustă, provocatoare, care să refuze facilul și să propună miracolul. Divertismentul de duzină poate fi găsit oriunde, pe internet sau la televiziune. Teatrul ar trebui să mizeze pe cartea rarității și a calității absolute.
Considerați că ar trebui să existe mai mulți oameni de teatru implicați în acest demers pedagogic, pentru a stimula interesul tinerilor?
Maria Shevtsova: Desigur, însă ne lovim de o problemă majoră: programa școlară și finanțarea. În Marea Britanie asistăm la desființarea sau restrângerea drastică a departamentelor de teatru. Propriul meu departament a fost redus la un sfert din dimensiunea inițială. Într-o perioadă de criză financiară globală, sistemele de educație suferă pretutindeni. Când părinții fac mari eforturi doar pentru a avea ce pune pe masă zilnic copiilor, teatrul devine un lux. Prin urmare, transformarea trebuie să înceapă la scară mică, comunitară, într-un oraș cu un profil cultural precum Craiova.
Revenind la Craiova, ce anume diferențiază acest festival de alte mari evenimente internaționale dedicate lui Shakespeare?
Maria Shevtsova: Este o întrebare dificilă, deoarece festivalurile europene din acest consorțiu, ESFN — European Shakespeare Festivals Network, împart trăsături comune, o viziune similară asupra lumii și criterii identice în selecția marilor regizori. Îmi vin în minte festivalul din Gdańsk, Polonia, sau cel organizat în trecut în sudul Ungariei, Gyula Shakespeare Festival de József Gedeon, un eveniment minunat care s-a stins odată cu dispariția fondatorului său.
Totuși, epoca marilor regizori resimte o schimbare de paradigmă. Generația mea și a lui Emil Boroghină, marcată de fascinația pentru marii creatori de teatru lasă locul unei generații tinere, mai puțin interesate de acest model. Festivalurile vor evolua probabil spre formule mai introspective, pierzând din caracterul uniform în favoarea unor trăsături extrem de specifice. Craiova se îndreaptă clar în această direcție, mizând pe o segmentare pedagogică în funcție de vârstă.
De asemenea, noul festival post-2024 se remarcă printr-o profundă incluziune socială și etnică.
Mai au festivalurile internaționale puterea de a construi punți culturale autentice într-o lume profund polarizată?
Maria Shevtsova: Cu siguranță. O spun observând prezența numeroasă a membrilor Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, dintre care mulți vizitează festivalul pentru prima dată. Punțile culturale durabile se construiesc prin intermediul mediatorilor: critici de teatru cu o solidă pregătire academică, capabili să își educe, la rândul lor, studenții în spiritul dialogului. Polarizarea actuală nu își are originea în lumea teatrală; ea este generată de politicieni și de marii capitaliști care gestionează fluxurile financiare globale. În fața acestei realități, datoria noastră este să deschidem canale de comunicare directă, dincolo de simplul turism de masă, apelând la instrumentele educației. Universitățile au un rol masiv în acest proces, chiar dacă sunt adesea private de resurse.
Ce vi se pare essential în relațiile interumane? Ce ne păstrează umanitatea astăzi?
Sunt o persoană profund atașată de dimensiunea spirituală a existenței; cred cu tărie că acesta este primul aspect spre care ar trebui să ne îndreptăm atenția. Însă întrebarea fundamentală rămâne: cum putem cultiva acest spirit? Astăzi, canalele tradiționale destinate modelării sufletului uman par adesea blocate sau banalizate. Iar când vorbesc despre aceste canale, mă gândesc la teatru, la biserică sau, în mod ideal, la familie – toate ar trebui să fie veritabile punți către profunzimea noastră interioară.
Această educație a sufletului ar trebui să înceapă încă de la vârste fragede. Evident, nu prin transmiterea unor concepte teoretice abstracte, ci prin expunerea la marea artă. Copiii au nevoie de artă serioasă, autentică. De ce nu ar fi lăsați să descopere o versiune integrală și profundă a Lacului Lebedelor? Poate că nu vor descifra rațional întreaga intrigă, însă puterea imaginilor se va imprima definitiv în memoria lor afectivă. Vor privi acele făpturi albe, eterice, dansând cu o grație nepământeană; vor absorbi melancolia muzicii și vor simți, poate pentru prima dată, tristețea profundă din spatele morții lebedelor. Iar toate aceste trăiri, dincolo de cuvinte, devin parte integrantă din structura și devenirea sufletului lor.
Considerați că teatrul își păstrează capacitatea de a influența profund societatea, sau rolul său a suferit modificări majore?
Maria Shevtsova: Răspunsul depinde de contextul social și cultural la care ne raportăm. Am dedicat mulți ani elaborării unei metodologii de analiză capabile să gestioneze diferențele culturale, iar aceasta își păstrează valabilitatea. Impactul se manifestă diferit de la o societate la alta. În linii mari, cred că teatrul păstrează un imens efect de coeziune a grupului. Am observat acest fenomen recent în Franța, în Marea Britanie și îl resimt de fiecare dată la Craiova. O operă de valoare are puterea de a uni un public eterogen; este o energie colectivă care se simte cum crește și vibrează în sală. Acest nucleu rămâne neschimbat.
Esența teatrului, nu?
Maria Shevtsova: Totodată și forța teatrului. Acest „noi” nu trebuie privit neapărat într-o cheie pesimistă. Experiența mea recentă îmi oferă motive de optimism. Zilele trecute, căutând o adresă prin Londra, am abordat câțiva tineri. Îmi place să intru în dialog cu ei, au o spontaneitate aparte. Am procedat la fel și în România, cerându-i ajutorul unui tânăr pentru o setare a telefonului meu mobil. Oamenii reacționează cu multă amabilitate atunci când le soliciți sprijinul recunoscându-le competența. În ciuda climatului social dificil din ultimele luni, am întâlnit doar tineri luminoși, zâmbitori și dornici de conversație.
Este o perspectivă liniștitoare; înseamnă că speranța nu a dispărut. Dacă ne întoarcem la contextul festivalului, ce semnificație are pentru dumneavoastră Premiului Thalia care v-a fost decernat la Craiova?
Maria Shevtsova: În primul rând, m-a luat prin surprindere, ceea ce consider a fi un semn de sănătate spirituală; înseamnă că nu am căzut în capcana orgoliului. Ulterior, am resimțit o mare bucurie, realizând că este o recunoaștere majoră a unei munci constante, de calitate și cu un impact real în spațiul critic. Propria influență este un parametru pe care nu îl poți evalua singur; revine celorlalți să o măsoare. Ceea ce poți evalua tu însuți, ca profesionist, este rigoarea, calitatea, caracterul și generozitatea demersului tău.
Munca mea a fost întotdeauna marcată de generozitate. Dialogul nostru de acum o dovedește: deși am un program extrem de încărcat și va trebui să plec în curând, nu vă ofer răspunsuri formale sau eliptice. Îmi exprim gândurile în fluxul lor firesc, deoarece aceasta este singura cale de a stabili o conexiune autentică cu celălalt, un principiu pe care l-am aplicat mereu și la catedră. Premiul Thalia validează toată această activitate esențială pentru existența mea și, sper, utilă pentru ceilalți.
Ce sfat le-ați oferi tinerilor critici care încearcă să își definească propria voce într-un peisaj cultural atât de fragmentat?
Maria Shevtsova: Să vizioneze absolut tot ce este accesibil. Totul. Să își dedice existența prezenței în sala de spectacol, observând, luând notițe, ascultând și forțându-și limitele imaginației. Este un parcurs exigent, pe care l-am parcurs la rândul meu: o profesie de 24 de ore din 24. Presupune să îți cheltui toți banii pe biletele de teatru și să renunți la viața socială convențională din lipsă de timp. În timp ce ceilalți se relaxau, eu rămâneam acasă studiind. Este necesar un angajament aproape monastic, o focalizare absolută. Trebuie să vezi tot ce se creează în jurul tău, deoarece un tânăr critic are datoria de a învăța să scrie și, mai ales, să vadă.
El trebuie să fie capabil să argumenteze de ce o producție funcționează într-un anumit mod, înțelegând pluralitatea sistemelor de semne de pe scenă: scenografia, muzica, designul de lumini sau absența acestora. Într-un spectacol intervin factori multipli, chiar și în producțiile pentru copii. Sfatul meu este: vizionați cât mai mult, gândiți profund, păstrați-vă deschiderea și nu refuzați nicio estetică. Mergeți inclusiv la spectacolele slabe pentru a analiza cauzele eșecului lor; este un exercițiu din care înțelegi ce anume trebuie evitat. Mi se întâmplă și mie să vizionez producții după care îmi propun să nu mai revin niciodată în acel spațiu, însă mă opresc și analizez rațional ce anume a declanșat acea reacție de respingere.
Ca critic, este obligatoriu să îți cunoști propriile resorturi interne, să îți descoperi sensibilitatea, afinitățile și forța motrice. Un bun critic de teatru trebuie să dețină un vast sistem de referințe culturale. Lipsa de cultură a unui cronicar se simte imediat, de la prima frază. Experiența îmi permite acum să detectez acest neajuns instantaneu; în tinerețe, a trebuit să învăț acest alfabet.
Cum se însușește această competență? Se reduce totul la studiul textelor teoretice?
Maria Shevtsova: Cheia este practica vizionării constante. Dacă este posibil, implicarea directă în zona dansului sau a actoriei oferă o perspectivă extrem de utilă. În ultimele trei decenii, în Marea Britanie s-a pus un accent important pe conceptul de „cercetare prin practică”. Faptul că eu însămi am practicat dansul în tinerețe mi-a cultivat o viteză sporită în receptarea corpului în mișcare pe scenă. Nu este o condiție obligatorie pentru a semna critică de teatru – nu trebuie să fii cofetar pentru a aprecia calitatea unei plăcinte cu prune–, însă experiența practică aduce un plus de finețe. Fiecare tânăr critic trebuie să își șlefuiască stilul prin exercițiu continuu, iar scrisul în sine reprezintă o practică. Se învață la fel ca dansul. Poți avea un ritm interior sau o predispoziție pentru scris, însă în absența unei expuneri masive la fenomenul teatral, viziunea va rămâne una îngustă, iar acest neajuns se va reflecta inevitabil în text. A fi un bun critic de teatru reprezintă o responsabilitate uriașă.
Este un demers esențial, deoarece criticul devine cel care inspiră publicul să descopere și să recepteze opera de artă.
Maria Shevtsova: Exact. Acesta este argumentul central. Dincolo de teoriile abstracte, soluția rezidă în exercițiul practic. Chiar dacă realitatea cotidiană te obligă adesea să ai și alte activități pentru asigurarea traiului, recomandarea mea fundamentală rămâne autoeducarea continuă pe toate planurile, începând cu o prezență constantă și asumată în sălile de spectacol.
Dacă ar trebui să descrieți Festivalul Shakespeare de la Craiova printr-o singură imagine sau metaforă, care ar fi aceea?
Maria Shevtsova: Până în prezent, metafora festivalului ar fi chintesența Marii Arte: mari regizori, mari actori, Marea Artă teatrală.
*Irninis Miricioiu este studentă anul I Teatrologie, Jurnalism teatral UNATC ”I.L. Caragiale” București
* *Textul a apărut în Shakespeare’s Chronicles – revista Festivalului Internațional de Teatru Shakespeare, coordonată de criticul de teatru Alina Epîngeac, în care peste treizeci de studenți din patru universitǎți din Bucureşti, Cluj şi Craiova şi tineri critici de teatru distribuie în rolul principal propria gândire criticǎ şi oferă impresii fresh de la fața locului, sub formă de cronică de teatru, interviu, portrete.
Prin coaborarea cu Festivalul Shakespeare, Vorbitorincii dedică spațiu vocilor tinere din critica și jurnalismul cultural, prin publicarea pe site a unor articole din revista Shakespeare’s Chronicles.
