* Precum unii dintre voi știu deja, la fiecare Joy de Joi abonații canalului de YouTube Vorbitorincii primesc diverse giveaway-uri, de la cărți la invitații la concerte, spectacole și expoziții. Una din invitațiile la spectacolul Dark Play, montat de Radu Apostol la Teatrul Excelsior, a ajuns la Ruxandra Voinea, psihoterapeut psihanalist și psiholog clinician. După spectacol, ne-a trimis o foarte interesantă analiză a personajului principal din perspectiva profesiei sale. Iată:
Cu psihologul la Dark Play
Sunt Ruxandra Voinea, psihoterapeut psihanalist și psiholog clinician cu experiență în înțelegerea și vindecarea diferitelor dificultăți și probleme emoționale. Experiența m-a ajutat să descopăr propria lume interioară și pe a celorlalți. Pentru mine, psihanaliza lărgește spațiul psihic, deblochează propriile impasuri și te ajută să descifrezi și să simbolizezi propria lume. Pornind de la tine îi poți înțelege si tolera mai bine pe cei din jur și poți resemnifica lumea exterioară. Asta m-a făcut să integrez arta, cultura și să caut să o înțeleg mai bine prin filtrul psihanalitic:
Dark Play este o piesă de teatru scrisă de Carlos Murillo, recent montată în premieră la Teatrul Excelsior din București. Spectacolul explorează teme precum identitatea digitală, alienarea și manipularea online în rândul adolescenților. Regizorul Radu Apostol combină realismul emoțional cu tehnici vizuale multimedia, provocând reflecții etice asupra relațiilor digitale.
Voi face o interpretare psihanalitică a unor aspecte ale piesei. Piesa se concentrează pe alienarea lui Nick, jocurile sale de identitate online și cyberbullying, identitate sexuală nedefinită, nevoia de apartenență și pericolele anonimatului digital, culminând cu o reflecție asupra autenticității în era internetului. Tensiunea sexuală și pulsiunile pubertății sunt explorate prin prisma virtualului.
Nick și identitatea inventată
Nick (o interpretare magistrala Matei Arvunescu) este un adolescent rebel care experimentează alienarea și frustrarea prin crearea de identități false online. Acceptarea „fake-ului” (identitatea falsă creată de Nick, sora lui, „Sarah”) poate fi interpretată ca o negare a suferintelor interne imposibil de tolerat și dorința de a se simți iubit.
Mama sa „rock star”, absentă emoțional și cu parteneri multipli, tatăl absent fizic, amplifică izolarea. Astfel, online devine „Sarah” – o proiecție idealizată care compensează vidul familial. Psihologic, aceasta e o dependență disfuncțională, unde singurătatea îl împinge spre cyber-explorări riscante, ilustrând cum lipsa parentală transformă internetul într-un refugiu periculos.
Internetul ca refugiu și capcană
„Caut dragostea, întunericul și periculosul din fiecare dintre noi” este citatul profesoarei de teatru care devine o mantra internă. În social media vrei să pari ceea ce nu ești, utilizatorii postează versiuni idealizate pentru validare rapidă – like-uri, comentarii. Astăzi, studiile arată că 70% din adolescenți editează imagini sau exagerează realizări pe Instagram/TikTok pentru a părea „perfecți”, amplificând anxietatea și comparațiile toxice. Piesa avertizează că fake-ul online nu vindecă, ci amplifică „întunericul din noi”.
Piesa ilustrează cum fake-ul devine o dependență: inițial distractiv, el erodează granițele real-virtual, adevăr – avatar ducând la pierderea controlului și confruntări tragice. În spirala pubertății, ficțiunea online compensează vidul intern.
Comportamentul lui Nick la 14 ani – scufundarea în social media prin crearea de identități false – reflectă perfect vulnerabilitatea adolescenței, când nevoia de apartenență și credulitate absolută devine copleșitoare, mai ales fără suport parental solid.
La această vârstă, creierul adolescentului caută validare necondiționată, crezând cu ușurință în conexiuni online intense, deoarece realitatea școlară și familială pare goală. Fără un adult stabil care să ofere limite și reflecție, Nick „se abandonează” online-ului ca substitut pentru relații autentice.
Pubertatea, sexualitatea și identitatea
El intră rapid într-o rețea complexă de minciuni digitale: manipulează alți utilizatori, îi implică în jocuri de rol erotice și psihologice, atrăgându-i într-o spirală de înșelătorii.
Apar fantasmele homosexuale emergente din istoricul de viata al lui Nick. Nick creează jocuri de rol cu tentă homosexuală subtilă – flirturi intense, descrieri senzuale – testând limitele identității sale într-un spațiu sigur, unde nevăzutul permite proiecții libere. Freud vedea astfel de fantasme ca explorări ale bisexualismului latent universal, amplificat în adolescență de curiozitate și rebeliune; piesa ilustrează cum online-ul scoate la iveală aceste umbre, nu ca orientare fixă, ci ca pulsiuni fluidități în căutarea autenticității pierdute.
Pulsiunea agresivă, manifestată prin manipularea online masivă devine autodistructivă, ducând la impulsul de a „elimina” amenințarea interioară punând în act o scena de crimă. Acest moment traumatic rămâne cicatrizat în piele și devine o obsesie a lui și a mamei lui și firul intrigii piesei, fiind scena repetitiva din trio-ul Nick, mama și iubita reală din perioada adultă a lui Nick.
Autodistrugerea internă reflectă cum impulsurile necontrolate devorează Eul fragil.
Când manipularea devine dependență
Nick prezintă trăsături clare ale tulburării de personalitate narcisică, amplificate de contextul adolescentin și digital. El manipulează cu un sentiment grandios de superioritate, creând identități false („Sarah”) pentru a domina, hrănindu-se cu admirația și obsesia lor ca sursă de validare internă. Lipsa empatiei e flagrantă – distruge psihic victimele fără remușcări inițiale, văzându-i ca pioni în jocul său de putere. Vulnerabil profund la confruntare, colapseaza în furie autodistructivă când ficțiunea sa perfectă e spartă.
Ambiția manipulatoare și îndrăzneala agresivă servesc drept scut împotriva inferiorității profunde, având sursa în frustrări preoedipiene (mama absentă emoțional) și oedipiene (conflict nerezolvat cu părinții disfuncționali). Critica sau expunerea declanșează furia narcisică, prăbușindu-i fațada.
Incapacitatea de a iubi autentic, defecte ale Supraeului și tendințe spre promiscuitate/perversiune – definesc nucleul tulburării narcisice a lui Nick, ilustrând un Eu disfuncțional prins între grandiozitate și gol interior.
Complexul Dumnezeu
Nick nu poate forma legături emoționale profunde; relația cu mama sa e marcată de ironie și respingere, iar flirturile online cu Adam sunt manipulative, lipsite de empatie sau reciprocitate. Iubirea devine instrument de dominare, nu conexiune. Moralitatea e flexibilă, justificată de „joc”, reflectând un Supraego slab, incapabil să impună limite etice.
Ignoră complet suferința psihică provocată, văzându-i pe ceilalți ca obiecte în jocul său de dominare. Inițial idealizează victimele online ca muze erotice sau intelectuale, dar le devalorizează rapid prin dezvăluiri crude sau abandon, alternând extazul manipulării cu disprețul triumfător. Nu manifestă remușcări pentru haosul emoțional creat; confruntarea finală expune un Eu gol, incapabil de conexiune autentică, confirmând nucleul patologic narcisic. Prin manipulare digitală meticuloasă, Nick acționează ca un demiurg, creând lumi paralele unde controlează total traiectoriile emoționale ale adulților. Scopul (admirație absolută, putere) justifică mijloacele perverse – minciuni elaborate, jocuri erotice ambigue, distrugere psihică – ignorând complet etica sau consecințele umane.
Fantasme narcisice ce sunt exprimate printr-un comportament agresiv si autodistructiv care include flirtul cu moartea și distrugerea. Piesa culminează cu prăbușirea inevitabilă: mijloacele toxice (agresiune mascată, devalorizare brutală) erodează chiar ficțiunea omnipotentă pe care o construise, expunând golul interior. Este portretul clasic al narcisismului patologic – ambiție demonică ce devorează relații, moralitate și sinele.
Freud vedea subiectul orientat spre autoconservare, dispunând de agresivitate substanțială pentru acțiune adaptativă și rezistență la intimidare. Ernest Jones descria „complexul Dumnezeu” ca o formă extremă de narcisism, caracterizată prin admirație excesivă față de propria omnipotență, etalare compulsivă, fantasme de putere absolută și dorință patologică de admirație și iubire universală. Prin „Sarah”, Nick se prezintă ca entitate infailibilă – seducătoare, intelectuală, misterioasă – cerând adorare totală de la Adam și etalându-și „calitățile” divine în chat-uri elaborate. Fantasmele omnipotente alimentează euforia sa, orice critică fiind percepută ca blasfemie.
Prăbușirea ficțiunii
Această grandiozitate maschează anxietate de catastrofă narcisică; dorința de laudă devine exploatare disperată, Eul fragil căutând validare perpetuă prin dominare. Piesa culminează cu prăbușirea „dumnezeirii” digitale, expunând vidul din spatele complexului.
*Lui Bogdan Slăvescu i-a fost decernat premiul pentru cel mai bun video design, pentru spectacolul Dark Play, de la Tearul Excelsior, la Gala UNITER 2026
** Sebastian Androne Nakanishi a fost nominalizat pentru muzica și spațiile sonore din spectacolul Dark Play, la Gala UNITER 2026
***foto copertă: Dark Play, Teatrul Excelsior – autor Bogdan Slăvescu
