Pentru oricine locuiește câțiva ani, cel puțin, în străinătate, în Occident, nu poate să nu observe faptul că străinii sunt mult mai asertivi decât noi românii. V-ați întrebat vreodată de ce? În acest articol voi expune teoria mea¹.
Ce este trauma complexă?
Trauma complexă (sau „complex trauma”) este o deconectare. Nu în sensul relaxării (o deconectare de la social media pentru a ne reîncărca bateriile), ci o deconectare de la a ne simți că trăim cu adevărat.
Trauma complexă, recunoscută de manualul de clasificare a bolilor (ICD-11), elaborat de Organizația Mondială a Sănătății, sub forma diagnosticului C-PTSD² (Tulburare de Stres Posttraumatic Complexă), se recunoaște prin următoarele experiențe și simptome pe care cineva le are (lista nu este exhaustivă):
● Expunere la un eveniment sau o serie de evenimente de un pericol extrem sau terifiantă în natura să, cel mai des întâlnit fiind evenimente repetate sau prelungite din care scăparea este dificilă sau imposibilă. Astfel de evenimente includ, însă nu sunt limitate la, tortură, lagăre, sclavie, campanii de genocid și alte forme de violență organizată, violență domestică prelungită, și abuz sexual sau fizic repetat, în copilărie.
● Retrăirea evenimentului traumatic după ce evenimentul traumatic s-a încheiat, în care evenimentul/evenimentele nu sunt doar amintite ci retrăite din nou în prezent.
● Evitarea intenționată a orice amintește evenimentul/evenimentele traumatice care ar duce la retrăirea lor.
● O percepție persistentă de pericol imediat.
● Probleme severe și persistente în reglarea emoțiilor.
De notat: un eveniment sau o serie de evenimente din care scăparea/ieșirea este dificilă sau imposibilă.
Trauma complexă și comunismul
Este de necontestat (judecând după ce știm acum despre trauma complexă) faptul că perioada comunistă a fost una profund traumatizantă pentru români, dar și pentru toate popoarele care au trecut prin această experiență sau care încă se află sub un astfel de regim, într-o formă sau alta.
Cu certitudine, comunismul pentru români a însemnat imposibilitatea ieșirii dintr-o situație care le amenința viața prin simplul fapt că nu puteai să pui limite (autoritatea te putea ucide). Cei care au scăpat (fie emigrând înainte ca regimul să se instaureze, fie scăpând prin părăsirea țării cu prețul vieții mai târziu) au fost într-o măsură mai mică traumatizați³.
Un studiu realizat asupra supraviețuitorilor polonezi⁴, arată faptul că trauma trăită de aceștia în timpul celui de-al doilea război mondial au suferit dificultăți în a-și putea spune memoriile traumatice datorită represiunii regimului comunist. Urmașii lor arătând semne de PTSD chiar dacă nu au trecut prin acele experiențe. Putem înțelege în egală măsură faptul că regimul comunist a reprezentat cel puțin un astfel de
pericol precum războiul prin simplul fapt că viața îți era în pericol dacă te manifestai sănătos (punând limite, încercând să rezolvi ce viola iubirea și respectul prin sancțiuni)¹.
Vindecarea
Fiindcă trauma trăiește în prezent manifestând trecutul prin corpul nostru (alegem parteneri nepotriviți, nu trăim la potențialul nostru maxim, nu punem limite când cineva se comportă injurios, nu ne putem onora toate emoțiile pe care le simțim etc.) prin senzații de „gut wrench” și prin modificările asupra creierului, mai ales prin arestarea dezvoltării corecte în copilărie și adolescență (cortexul prefrontal mai puțin funcțional, creierul limbic și alte părți din creier dezvoltate nesănătos), este nevoie de tratament și suport complex care să vindece în profunzime sistemul nervos, creierul, dar și spiritul unui om care suferă de traumă.
În prezent există mai multe modalități care tratează trauma, unele din ele fiind expuse mai jos (lista nu este exhaustivă). Aceste terapii stabilesc o relație client-pacient care oferă siguranță, stabilizare și procesarea traumei:
● Neuroaffective Relational Model (NARM) – o modalitate care abordează vindecare top-down (cognitivă), dar și bottom-up (corp)
● Somatic Experiencing – o modalitate concentrată pe corp
● Sensorimotor psychotherapy – idem
● Eye Movement Desensitization and Reprocessing (EMDR)
● Brainspotting
● Internal Family Systems (IFS)
Toate aceste modalități (pe cont propriu sau în combinație cu yoga pentru traumă, neurofeedback, teatru, qigong etc.) pot dura ani de zile pentru a face ca evenimentele traumatice ce trăiesc în corp și minte să fie memorii pe care le putem asocia trecutului („este ceva ce mi s-a întâmplat însă nu mă mai definește„).
Vindecarea este posibilă. Alegerea unui/unei terapeut este primul pas pe care-l putem face, înțelegând că acesta poate fi poate cel mai dificil datorită rușinii pe care-o simțim.
Note
[1] De notat că la ora actuală nu există studii în psihologie care să fi evaluat impactul
comunismului asupra românilor care au trăit acele vremuri sau sunt generația următoare 89′.
[2] În engleză: https://icd.who.int/browse/2025-01/mms/en#585833559
[3] Nu spun că nu au fost traumatizați, spun că, este posibil să nu fi avut o repetare atât de
multă a evenimentelor traumatizante pe cât au avut cei rămași în țară
[4] În engleză: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10567698/
*Alexandru Gheorghe are 34 de ani și este inginer DevOps. În prezent locuiește la Dublin, Irlanda. Pasiunile sale sunt tehnologia, arta, psihologia, muzica și istoria.
** Vă așteptăm textele pentru secțiunea Tineri Scriitorinci la vorbitorincii@minopoly.ro
*** foto copertă: Alina Tonigaru, prelucrare foto după o instalație de artă expusă la Muzeul Național de Artă Contemporană, în 2020.
