Echilibrul generațiilor
Într-o societate care nu a suferit o dictatură, un regim totalitar sau preluarea puterii de către inamici ai democrației, trauma colectivă nu a întrerupt cursul firesc al dezvoltării, iar organicitatea evoluției în mai bine s-a păstrat.
Această evoluție este compusă din alocarea de resurse pentru toate generațiile implicate, într-un model economic ce reflectă utilizarea resurselor pământului pentru ca oamenii să își îndeplinească nevoile.
Alocarea de resurse între generații
Alocarea de resurse arată în felul următor:
● Generația precedentă care este ieșită la pensie (o categorie vulnerabilă) își oferă în continuare experiența care a adus-o până în acel moment și prin care a dat naștere următoarei generații. Ea este protejată prin mecanisme ce acoperă nevoi de bază, cel puțin.
● Generația activă în câmpul muncii: este cea care oferă echilibru și sustenabilitate. Se întreține prin forțe proprii și suport. Este responsabilă cu a îmbunătății status quo-ul.
● Generația următoare (o altă categorie vulnerabilă): beneficiază de nou, va duce inovația la un nou nivel prin absorbția a ce este mai bun de la celelalte generații până la maturitate când apoi îi vine rândul să contribuie.
Toate generațiile au energia tigrului¹, începând de la o anumită vârstă, într-o măsură mai mică sau mai mare: de a proteja și/sau obține ce-i al lui. De a concura și de a crea alianțe pentru a își îndeplini nevoile, fiindcă știu că violarea regulilor va duce la sancțiune și astfel vor rezolva problema (stresul), returnându-se la homeostazie.
Toate generațiile sunt legate de un contract social, transmis de-a lungul timpului, care diferă de la cultură la cultură, însă care are la bază îndeplinirea celor 12 nevoi esențiale².
Sunt însă fără probleme aceste societăți? Răspunsul este nu.
Trauma intergenerațională – propagare
Deși au cele mai bune intenții, toate generațiile își au greșelile lor. Bunici care au oferit copiilor lor cele mai bune șanse posibile pentru a se dezvolta cu suport și iubire așa cum le-au înțeles ei. La pachet, au venit și așteptări, sau chiar și minciuni și distorsiuni.
Aceste traume se transmit epigenetic, comportamental, emoțional, cognitiv și spiritual.
Ca așteptări, pot avea abordarea „investirii” în copil ca acesta să aibă grijă de ei la bătrânețe. Este vorba de iubire condiționată.
Sau, părinți care dintr-o extremă a rănii din copilărie (de exemplu, neglijare), acum oferă o rană nouă, diferită, însă tot la o extremă, copiilor lor (părintele polițist, care încalcă limite cu propriul copil) prin a avea grijă tot timpul, la toate vârstele, de copil chiar și atunci când copilul poate fi autonom în a își îndeplini anumite nevoi.
Alte minciuni și distorsiuni pot fi legate de corp: trebuie să arăți perfect fiindcă doar așa vei fi iubit(ă). Altele de finanțe: trebuie să ai succes financiar fiindcă altfel vei fi respins. Etc.
Amprenta comunismului
Fiindcă comunismul în România s-a înființat printr-un regim totalitar, toate aspectele vieții au fost controlate. De la cum să se poarte omul în casă, în societate, la muncă, până la sănătate, economie, sexualitate.
Prin trauma comunismului înțelegem distrugerea, la rădăcină (așa cum ziceau și comuniștii), a tot ceea ce însemna trecutul. Asta însemnând tot ce s-a construit organic, de-a lungul timpului, de către generații întregi, și, ceea ce e fost câștigat și ceea ce se proteja: prin reguli.
Prin lichidarea elitei, s-a amputat orice speranță ca moștenirea organică a următoarelor generații să fie una a valorilor democratice (așa cum au fost ele în scurta perioadă din interbelic). S-a inversat scara valorilor, prin faptul că la conducere au ajuns oameni nesănătoși emoțional sau chiar abuzivi, susținând, astfel, un regim represiv.
Dintr-o dată, în comunism, rezolvarea unei probleme prin autoritate nu mai ducea la homeostazie, ci la pedeapsă, astfel creându-se premizele pentru trauma complexă în masă³.
Doar cei complici cu regimul aveau de câștigat, efectiv ducând la învingerea binelui (dar, care s-a reafirmat în luptă la revoluție prin sacrificiul unora dintre români, cu toate că acest bine nu a câștigat pe termen lung⁴).
Distorsiuni personale și sociale
Pe lângă minciuni și distorsiuni la nivel personal și social⁵, cum ar fi:
● Trebuie să am grijă de partenerul/partenera meu/mea în proporție de 80% el/ea, iar eu 20% în relație
● Nu pot să pun limite fiindcă mă va abandona
● Nu pot să pun limite fiindcă fără el/ea nu-mi pot (ca adult) îndeplini nevoile
● Iubirea este condiționată
● Persoanele sănătoase emoțional sunt un pericol fiindcă pun limite
Etc.
Și, pe lângă șabloanele de atașament:
● Atașament de evitare
● Atașament anxios
● Atașament dezorganizat
Comunismul a adăugat o traumă intergenerațională nouă: trauma complexă transmisă generațiilor noi când vine vorba de politică (autoritate), spiritualitate, dar și cea de comunitate⁶.
Frica de autoritate și reacțiile automate
Ea arată în felul următor (lista nu este exhaustivă):
● Sunt total dependent de autoritate pentru a avea succes, prin urmare ar trebui să cedez atunci când mi se cere ceva ce-mi violează valorile
● Nu pot să mă aliez pentru a îmi apăra valorile de teamă că voi fi pedepsit
● Nu pot să îmi apăr valorile fiindcă voi fi rușinat/pedepsit/judecat de ceilalți
● Nu pot să îmi aleg propria cale de a îmi întâmpina nevoia de spiritualitate, prin propria-mi metodă, fiindcă este inacceptabil social (voi fi criticat/judecat/rușinat)
● Nu pot să critic ce este în neregulă fiindcă voi fi exclus
Simțim în corp o teamă, iar ca răspuns la acest stres putem reacționa în felul următor:
● Alegem să fim în modul de luptă, așa că ne luăm la bătaie (la propriu sau la figurat) cu cei pe care îi percepem drept pericol
● Alegem să fugim, așa că vom căuta o cale de evitare
● Alegem să înghețăm, așa că nu vom arăta nicio reacție, sperând astfel să fim lăsați în pace
● Alegem să avem grijă de cealaltă persoană fiindcă îi vom (sperăm) calma/distrage și astfel vom obține pace (chiar dacă ne-am încălcat principiile)
● Alegem să cedăm în fața celeilalte persoane
„Alegerea” în toate aceste cazuri fiind un răspuns automat peste care nu avem control. Reacția se întâmplă fără să conștientizăm. Sau, observăm răspunsul nostru post factum (și ne atacăm cu rușine etc.) însă în acel moment nu putem răspunde dintr-un loc echilibrat și asertiv, cu limite clare, atunci când nevoile noastre ne sunt încălcate.
Ce putem face?
Dacă acestea rezonează cu tine într-o măsură mai mică sau mai mare, vreau să știi că vindecarea este posibilă.
Caută un terapeut/ă specializat/ă pe traumă și oferă o șansă procesului de vindecare. Poate fi un proces pe o perioadă îndelungată. De ani de zile.
Însă, la capătul acestui proces, vom reveni acasă: conectați la propriul nostru corp. Vom găsi ceea ce căutăm într-una, și anume: ceea ce am avut dintotdeauna însă de care eram disociați, înghețați, preocupați etc. de a fi în relație cu el, corpul nostru.
Este posibil să ai nevoie de diferite modalități, va trebui să explorezi ceea ce funcționează pentru tine.
Însă, află că există modalități multiple pentru traumă care au avut succes cu numeroși oameni.
Note
1: https://en.m.wikipedia.org/wiki/Waking_the_Tiger
2: https://www.timfletcher.ca/align-with-your-needs
3: Hormonii creați ca răspuns la stres, au devenit prezenți în corpul fiecăreia dintre victimele
comunismului în mod cronic: adrenalina, cortizolul, dar și opioidele generate de corp pentru cei
care ai căror corp îngheață ca răspuns la stres
4: Este o discuție câtă democrație s-a învățat și instaurat în România. Cert este că România a
fost pusă în categoria regimurilor hibride de către The Economist in clasamentul democrațiilor:
https://www.romania-insider.com/romania-hybrid-regime-democracy-index-2024
5: Dar și comportamentele dezvoltate ca urmare traumei; cum ar fi adicțiile (de substanțe
[nicotină, droguri etc.], de alcool, de proces [sex, pariuri, exercițiu fizic excesiv etc.]).
6: Nu putem avea încredere unii în ceilalți datorită felului în care sistemul represiv funcționa –
creându-se o falie în societate între cei care au colaborat cu regimul, și implicit, cu securitatea.
Falie despre care nu se vorbește, și care nu a fost rezolvată nici până în prezent (la nivel politic,
dar și de societate)
*Alexandru Gheorghe este inginer DevOps și locuiește la Dublin, Irlanda. Pasiunile sale sunt tehnologia, arta, psihologia, muzica și istoria. Poate fi citit pe Vorbitorincii.
** Vă așteptăm textele pentru secțiunea Tineri Scriitorinci la vorbitorincii@minopoly.ro
***foto copertă: Alina Tonigaru
