de Adriana Crăciun
Cătălin Striblea și Radu Naum au dezbătut, la Baricade, o întrebare tot mai des auzită în spațiul public: va trebuie să alegem, la un moment dat, între America și Europa? Cei doi au pornit discuția de la cazul femeii din Minneapolis, statul Minnesota, ucisă de un agent al Serviciului american pentru imigrație (ICE).
„O să spun tema și după o să spun că sunt într-o stare de aproape traumă, pe care sigur că nu o afișez, dar în mine există”, a spus Radu Naum, referindu-se la tragicul eveniment în care Renee Nicole Good (37 de ani) a fost împușcată mortal de un agent federal, la începutul anului, în Minneapolis.
„Tema (n.r. dezbaterii) este dacă va trebui cu adevărat să alegem într-o zi între Statele Unite și Europa” a continuat el.
Cazul lui Renee Nicole Good, cetățeană americană și mamă a trei copii, a provocat proteste și reacții critice atât în orașul în care locuia, cât și la nivel național, iar modul în care s-au folosit focurile de armă a devenit subiectul unor dezbateri intense între martori și autorități locale și federale.
Radu Naum a vorbit despre ceea ce a urmat imediat după ce femeia a fost împușcată. Martorii aflați „pe margine” asistă neputincioși la scenă. Unul dintre ei spune că este medic și cere să meargă să vadă dacă femeia mai este în viață, dar nu este lăsat să se apropie. „Este demn de orice stat totalitar pe care îl știm în istorie”, a descris el momentul.
„Nu ai văzut lucrurile acestea nici în Rusia. Lucruri de genul acesta se întâmplă în conflicte de stradă, în tot felul de dictaturi, poate în Iran. Reacția omului acela are două justificări: una poate să fie frica și cealaltă este ura”, a afirmat, la rândul său, Cătălin Striblea. „Și mai e o motivație: impunitatea”, a adăugat Naum.
Striblea și-a continuat argumentul arătând că gestul agentului a fost un act conștient de violență.
„Omul a avut un reflex să omoare, și-a dorit să omoare pe cineva. Misiunea lui era acolo să omoare astfel de oameni, fie că sunt imigranți sau nu. Nu este un gest omenesc, natural, chiar și pentru un profesionist pregătit în această chestiune”, a explicat el la Baricade.
Mai grav, spune Cătălin Striblea, este faptul că sprijinul politic pentru agent a venit la doar câteva ore de la incident, din partea celor mai înalte niveluri ale administrației americane, inclusiv a președintelui Donald Trump, înainte ca orice anchetă sau rezultat să fi fost făcute publice.
Naum a subliniat că actuala politică a lui Donald Trump impune o alegere radicală la nivel global: conformare totală sau excludere.
„«Get in line or die». «Intră în rând sau mori». Cel care a omorât era de partea noastră și cine este de partea noastră poate să facă orice. Celui care nu este de partea noastră i se poate întâmpla orice, inclusiv să fie omorât”, a descris el actuala politică a președintelui american.
Cătălin Striblea a mers mai departe cu discuția, punctând că „asta se întâmplă și la nivel macro”. În timpul discuției, el a amintit și despre cazul fostului președinte al Venezuelei, Nicolas Maduro, capturat de SUA la începutul lunii ianuarie 2026.
Alegem între Trump și Europa? Ce mai puteți afla din dezbaterea Baricade
- Corupție, indolență și costul pasivității
- Radiografia Baricade
- Se apropie ziua alegerii între America și Europa?
- Ce semnifică episodul din Minneapolis
- Politica dură din SUA: „get in line or die”
- Venezuela, Groenlanda și logica forței
- Doctrina Monroe revine în actualitate
- Cum reacționează Europa la presiunea americană
- „Vin americanii!” – mit, reflex sau strategie
- Teoria lui Armand Goșu
- România în fața alegerii inevitabile
- Trump: noiembrie, începutul sfârșitului?
- Declarația comună a liderilor Uniunii Europene
- Europa și lecția spiritului mercantil al lui Trump
- România și politica struțului
Dezbaterea poate fi urmărită pe canalul Vorbitorincii, la secțiunea Baricade.
