de Olivia Popa
Anghel Damian afirmă fără echivoc în podcastul Vorbitorincii că documentarul său nu este unul jurnalistic, ci unul artistic, care încearcă să înțeleagă un fenomen de crimă organizată.
În dialogul cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea, Anghel Damian spune clar: demersul pornește de la întrebarea cum ajung niște oameni să devină criminali și ce spune asta despre societatea care i-a produs, tolerat sau ajutat?
„E un film documentar artistic. (…) Un documentar care își propune (…) să studieze un fenomen de crimă organizată și să ne uităm așa, în spate, la o istorie recentă, o lume care aparent a fost paralelă cu noi (…) dar, de fapt, e o lume care are multiple interferențe cu ceea ce trăim noi.”
Miza documentarului, spune regizorul, nu este să livreze o sentință în locul publicului, ci să așeze perspectivele una lângă alta. „Lecția numărul unu ar fi să nu-ți judeci niciodată subiectul. Tu trebuie să încerci să observi și să expui această realitate”, spune Anghel Damian.
România în care a fost posibil Clanul Cămătarilor
Pentru Anghel Damian, povestea Clanului Cămătarilor nu poate fi separată de România anilor ’90 și de vulnerabilitățile unei societăți aflate în tranziție. Lumea interlopă despre care vorbește documentarul „s-a dezvoltat la începutul anilor ’90”, iar regizorul insistă că fenomenul nu trebuie privit ca o realitate izolată.
Damian spune că filmul încearcă să arate nu doar personajele, ci și contextul care le-a făcut posibile. În opinia lui, tocmai această „vină societală” este importantă pentru a înțelege adâncimea fenomenului. „Oamenii ăștia n-au devenit criminali așa, pentru că am trăit într-o societate perfectă, care nu are niciun soi de vină în această poveste”, afirmă Damian.
Anghel Damian: „Nu glorific. Pun o oglindă”
Radu Paraschivescu a adus în discuție una dintre criticile formulate în spațiul public: aparența de glorificare. Anghel Damian respinge această interpretare și spune că documentarul nu a făcut celebre aceste personaje, ci le-a așezat într-un cadru în care pot fi văzute mai limpede.
„Noi vorbim de acest clan care este de notorietate mare, nu l-a făcut documentarul celebru. Nuțu Cămătaru era cunoscut de dinainte de documentar. Foarte cunoscut”, spune regizorul.
Damian susține că diferența dintre documentar și felul în care aceste personaje apar singure în spațiul public este dată tocmai de privirea din exterior. „Eu cred că, în momentul în care există cineva din afară și pune o oglindă, reușești să vezi mai mult despre cum sunt aceste persoane decât dacă cineva deschide un live și spune absolut ce vrea el”, explică el.
Victimele și oamenii legii, între teamă, traumă și tăcere
Cătălin Striblea a insistat asupra dezvăluirilor din dosare și asupra legăturilor dintre lumea interlopă și oameni din sistem, iar Damian a explicat că tocmai aceste complicități fac parte din miza documentarului. Regizorul subliniază că una dintre cele mai dificile părți ale documentarului a fost să obțină mărturii din zona instituțiilor statului. Anghel Damian afirmă că a făcut „cele mai mari eforturi” pentru a găsi persoane relevante care să vorbească liber despre un caz important în istoria luptei împotriva crimei organizate din România.
Blocaje au existat și în relația cu victimele. Deși Damian a vorbit cu victimele pe care le-a găsit, unele au refuzat să apară în documentar. El consideră că insistența are o limită, pentru că, de la un punct încolo, poate deveni o nouă formă de traumă pentru cei care au suferit. De aceea, mărturiile din dosare au fost folosite ca soluție de compromis.
„Am găsit această formulă pe care eu o consider de compromis, dar totuși prin care mărturia lor de la vremea respectivă (…) a primit acest glas”, spune Anghel Damian.
Pentru autor, documentarul rămâne o încercare de a înțelege cât de adânc poate coborî răul și ce anume îl face posibil. „E important să știm cam tot. Cât de rău e rău?”, spune Damian.
Podcastul Vorbitorincii, unde invitatul lui Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea a fost Anghel Damian, poate fi urmărit aici:
