de Adriana Crăciun
Este Donald Trump un dictator? Cătălin Striblea susține că nu, în timp ce Radu Naum aduce în discuție o serie de declarații și acțiuni ale președintelui american, care, în opinia sa, indică exact contrariul. Argumentele celor doi pot fi urmărite într-un nou episod din Baricade.
„Eu zic că Trump nu este dictator”, a afirmat Cătălin Striblea la începutul discuției.
De cealaltă parte, Radu Naum consideră că recentele declarații ale lui Trump despre președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care l-a numit dictator, dovedesc altceva. Naum subliniază contradicția unei astfel de afirmații: cum îl poți eticheta drept dictator pe cel care își apără țara, dar nu și pe cel care a declanșat agresiunea?
Cum te poți numi „când te situezi clar de partea unui dictator (n.r. face referire la Vladimir Putin), numindu-l dictator pe cel care nu este, când amnistiezi în masa atacatorii celei mai importante instituții democratice, într-una dintre cele mai grave atentate la statul de drept din istoria Americii (n.r. face referire la asaltul de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021)?”, a spus Radu Naum.
Jurnalistul a amintit, de asemenea, de ordinul semnat de președintele republican al SUA, Donald Trump, prin care acesta își revendică puterea asupra agențiilor independente din SUA. Cătălin Striblea a comentat această situație.
„Când pui toate agențiile sub obroc, întâi te uiți să vezi unde sunt cheltuiți banii respectivi. În această chestiune a agenției sau USAID-ului, cum spui tu, sunt multe lucruri în neregulă în ceea ce a făcut. El este primul responsabil în a verifica și a vedea dacă aceste lucruri funcționează. Este primul om care dă banii și care și controlează acești bani. Este dreptul lui absolut suveran de a controla această agenție și de a verifica cum sunt împărțite fondurile”, i-a spus Cătălin Striblea lui Radu Naum.
Striblea susține că agențiile respective „sunt un gest benevol al Statelor Unite într-o anumită direcție. Această administrație crede că banii din aceste agenții au fost folosiți în mod greșit. Este dreptul ei să verifice dacă este așa și să discute cu oamenii care controlează aceste lucruri”.
Este Trump un dictator? Ce mai puteți afla din dezbaterea Baricade
- Trump este un dictator. Argumentele lui Radu Naum
- Javier Milei versus Ilie Bolojan
- „Aș vrea să fiu dictator pentru o zi”
- Grațierea atacatorilor de la Capitoliul SUA
- Plecarea fraților Tate din România
- Este Viktor Orban dictator?
- Este posibil al 4-lea mandat pentru Trump?
- Minciuni + putere = dictatură
- Opinii CNN
- Scenariu posibil
Dezbaterea poate fi urmărită pe canalul Vorbitorincii, la secțiunea Baricade.