de Olivia Popa
Georgiana Țăranu, autoarea volumului Nicolae Iorga și seducția fascismului italian, dezvoltă, la Vorbitorincii, ideea dificultății de a accepta adevărurile incomode ale istoriei și nevoia societăților de a crede în lideri providențiali. În discuția cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea, istoricul pornește de la controversata relație dintre Nicolae Iorga și fascismul italian pentru a ajunge la o întrebare care privește direct prezentul: de ce ne este atât de greu să renunțăm la idoli?
Când istoria coboară statuile de pe soclu
Nicolae Iorga a fost unul dintre marii intelectuali ai României, un savant de o erudiție impresionantă, dar și un politician contradictoriu, atras pentru o vreme de Benito Mussolini și de promisiunile fascismului italian. Cum împăcăm aceste două ipostaze fără să negăm niciuna dintre ele?
„Cred că asta e cel mai greu, să accepți complexitatea, să accepți faptul că unele personalități, fie ele cât de mari, geniale chiar, pot fi mici în anumite aspecte”, spune Georgiana Țăranu.
A cerceta critic o personalitate nu înseamnă a-i anula meritele, ci a renunța la varianta unei istorii populate exclusiv de eroi și vinovați. Problema apare când admirația devine adorație, iar orice document care contrazice imaginea consacrată este perceput ca un atac, crede Georgiana Țăranu.
„Era ca un copil mare, era foarte orgolios, era un ghem de paradoxuri, eu aș spune. Și câțiva specialiști au remarcat, îmi vin în minte doi, Valeriu Râpeanu și Paul Michelson, istoric american. Amândoi spun asta, că ceea ce îl face pe Iorga special este unitatea paradoxurilor în care funcționa. Și cu cât citești mai mult Iorga, găsești mai multe paradoxuri. Așa simt și eu.”
Istoricul mărturisește că inițial a respins ideea că volumul său, de altfel rezultatul unei cercetări extinse pe mai bine de 10 ani, ar reprezenta un exercițiu de demitizare. Documentarea, începută în 2012, urmărea recuperarea unor adevăruri ignorate sau deformate. Reacțiile publice au făcut-o să înțeleagă cât de dificil poate fi, într-o societate obișnuită cu miturile, să accepți complexitatea trecutului.
Georgiana Țăranu și prețul adevărurilor incomode
Cartea, lansată anul trecut, în plină criză generată de alegerile prezidențiale, a provocat mai mult decât dezbateri. Au existat chiar acuzații că lucrarea ar fi fost comandată în context electoral, deși cercetarea începuse cu mulți ani înainte. Unele reacții au venit chiar din partea unor oameni care nu citiseră volumul.
La lansarea de la Librăria Humanitas Cișmigiu, prezența unor persoane al căror comportament i-a provocat neliniște a făcut-o să se întrebe cum va decurge întâlnirea și dacă va fi ferită de incidente. Episodul spune ceva despre vremurile pe care le trăim, unde dialogul este înlocuit de monologuri paralele, în care o cercetare istorică alunecă ușor sub incidența prejudecăților.
„Cumva mă și așteptam, nu pot să zic că nu mă așteptam. […] Mi-am dat seama în ce climat ne ducem viața și m-am gândit că o să fie citită în cheia prezentului. […] Am simțit că am parte de tratamentul de care au parte mulți autori, multe cărți”, a comentat Georgiana Țăranu experiența trăită.
De ce continuăm să căutăm salvatori?
Spre finalul dialogului, Cătălin Striblea mută discuția către semnele vremii. Deși avem acces la mai multă informație decât oricând, continuăm să credem în politicieni care promit soluții miraculoase. Aici, Georgiana Țăranu găsește unele asemănări între transformările societății interbelice și revoluția tehnologică actuală. Atunci, votul universal aducea masele în centrul vieții politice. Astăzi, platformele digitale le oferă o capacitate fără precedent de exprimare și mobilizare.
„Cred că societățile acestea unde este mult sentiment de frustrare, de neîncredere față de instituții, de neîncredere între oameni sunt vulnerabile la asemenea promisiuni”, explică istoricul, invocând și ceea ce numește „misticismul politic”.
Radicalismul nu este, așadar, o invenție contemporană. Se schimbă instrumentele și discursurile, dar nevoia de certitudini și de salvatori rămâne.
Putem învăța din greșelile trecutului?
În fața euroscepticismului și a radicalizării, Georgiana Țăranu rămâne prudent optimistă. Memoria Holocaustului, experiența regimurilor totalitare și instituțiile europene oferă societăților actuale mijloace de rezistență pe care generațiile interbelice nu le aveau, consideră cercetătoarea. Dar nicio protecție nu funcționează fără spirit critic și poate că primul pas este tocmai renunțarea la nevoia de oameni infailibili.
Despre carte
Nicolae Iorga și seducția fascismului italian, publicată în 2025 la Editura Humanitas, examinează relația intelectuală și politică a istoricului român cu Italia lui Mussolini. ”În această carte, Georgiana Țăranu face o necesară operă de restituire: recuperarea dimensiunii umane care influențează, voit sau nevoit, conștient sau inconștient, scrierile și opiniile oricărui om de spirit, oricât de mare și de intrat în legendă ar fi el”- ALINA PAVELESCU, Arhivele Naționale ale României.
Povestea unui geniu inegal. Cu Georgiana Țăranu, Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea la Vorbitorincii, poate fi urmărită mai jos:
