de Olivia Popa
Sylvain Audet-Găinar a ajuns la limba română printr-o poveste de iubire. Avea 19 ani când a venit în România ca student Erasmus, după corespondenta lui din Târgu Mureș, Maria. Spune că s-a îndrăgostit „de ea și de limba ei și de cultura ei”, iar rezumatul vine simplu și luminos: „vorbesc limba română din cauza unei povești de iubire.”
La podcastul Vorbitorincii, cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea, Sylvain Audet-Găinar arată că nu privește România cu încrâncenare, nici cu aerul superior al străinului venit să explice o țară complicată. O privește cu umor, curiozitate și tandrețe. Iar cea mai recentă carte a sa, 80 mots de Roumanie, este tocmai această încercare de a recompune România prin cuvinte.
România începe cu un personal de noapte
Prima lui experiență românească are ceva de film. Aterizează la Otopeni, într-un august încins, pleacă spre Târgu Mureș cu părinții Mariei, dar mașina se strică după Brașov. Soluția apare, firesc, din drum: o cisternă pentru lapte îi duce până la gară, apoi urmează un tren personal, schimbări, noapte, opriri dese și o sosire abia a doua zi.
Pentru Sylvain, surpriza nu este doar aventura, ci calmul cu care oamenii o gestionează. „Nu s-a enervat nimeni. Se întâmplă, găsim o soluție”, povestește el. A fost, spune, momentul în care a înțeles că în România „te descurci”, vorbești cu oamenii și, într-un fel sau altul, lucrurile se rezolvă.
Tot trenul avea să devină una dintre școlile lui de limba română. A călătorit mult așa, pentru că nu avea carnet, dar și pentru că îi plăcea să stea de vorbă cu oamenii. „Am învățat limba română foarte mult în tren”, spune el. Trenurile mergeau încet, dar tocmai asta lăsa timp pentru conversații.
O hartă mentală, nu un dicționar
Cartea 80 mots de Roumanie pornește de la 80 de cuvinte românești, dar nu este un dicționar. Cătălin Striblea o numește, în dialog, „un fel de hartă mentală a României”, iar Sylvain Audet-Găinar spune că românii care au citit-o au fost emoționați „să-și redescopere limba și țara altfel, prin ochii altcuiva”.
Unele cuvinte deschid povești aparent mici, dar foarte vii. Kürtőskalács, de pildă, l-a însoțit ani întregi în Ardeal ca și cum ar fi fost pur și simplu un cuvânt românesc. Abia la București, când a văzut scris „cozonac secuiesc”, a avut mirarea traducerii. De aici a înțeles că există mai multe Românii și chiar mai multe feluri de a locui limba română.
Alt cuvânt este bloc. Pentru el, venit dintr-o zonă rurală din Franța, blocurile erau inițial doar beton, aliniere, gri. Prin poveștile soției despre copilărie, a început însă să le vadă altfel: „un fel de mic sat”, cu vecini, copii, viață comună și istorii ascunse în spatele paralelipipedelor.
Sylvain Audet-Găinar despre leuștean, Dacia și vâjâitul limbii române
Discuția cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea ajunge și la cuvinte menționte în carte care spun ceva despre gust, memorie și sunet. Leușteanul, de exemplu, îl fascinează tocmai pentru că în Franța aproape a dispărut din bucătărie, în timp ce în România rămâne viu. „Eu am tot timpul acasă, da, e de import. Adică trebuie să aduc din România ca să am leuștean”, spune Sylvain.
Dacia este, pentru el, mai mult decât o mașină. O numește „un fenomen cultural” și chiar „o capsulă identitară”, pentru că duce, inevitabil, spre Dacia istorică și spre o parte din istoria României.
Iar cuvinte precum „vâjâit” îl fac să vorbească despre muzica limbii. Are o teorie: în ADN-ul limbii române există „o capacitate foarte mare de a imita lumea din jur”. Spui „vâjâit” și, în același timp, parcă îl și auzi.
Chiar și expresii mai grele, precum „pe vremea împușcatului”, sunt privite prin filtrul umorului. Îl amuză logica lor stranie, ca și cum personajul despre care se vorbește „era deja mort în timpul vieții lui”.
De aici vine farmecul acestui dialog. Sylvain Audet-Găinar nu traduce România în formule mari. O adună din trenuri împiedicate, blocuri pline de povești, pachete trimise de acasă, leuștean, Dacii și cuvinte care fac lumea să se audă. Pentru el, a învăța românește a însemnat mai mult decât a învăța o limbă. A însemnat să iubească.
Dialogul integral cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea este pe canalul de youtube Vorbitorincii.
