Dacă te aștepți ca Franz, noul film al Agnieszkăi Holland, să urmărească viața lui Franz Kafka pas cu pas, o să fii surprins. Regizoarea amestecă permanent copilăria, adolescența, ultimii ani ai scriitorului cu prezentul, în care milioane de oameni îl percep mai degrabă ca simbol, decât un om în carne și oase. Or Franz-ul lui Holland nu este doar omul care își imaginează numai întunericul și absurdul coborând peste Praga, este și omul care râde, care ezită, care încearcă să își găsescă locul în lume iubind sau înșelând cu o candoare aproape empatică. Agnieszka Holland face un slalom prin acest mozaic balansând continuu între trecut și prezent, între un copil care încearcă să înțeleagă lumea și – spre exemplu – Muzeul Kafka din Praga, printre turiști veniți să-l „consume” pe Franz.
Franz înainte de Kafka
Frumusețea filmului stă tocmai în această intersectare dintre viața lui Kafka și reputația lui Kafka, la mai bine de o sută de ani de la moarte. În timp ce turiștii încearcă să experimenteze „Kafka” într-un muzeu interactiv, omul Kafka se luptă să fie acceptat în establishmentul literar, se îndrăgostește, se îmbolnăvește și moare fără să bănuiască măcar că va deveni vocea principală a absurdului suprarealist pentru generațiile care vor urma.
Prima scenă, cu tatăl care îi impune tânărului Franz o frizură pe care i-o execută personal, fixează dinamica ce va însoți întreaga poveste: autoritate, vinovăție, inadecvare. Anxietățile copilăriei nu dispar niciodată. Cresc odată cu el și se transformă în materia primă a imaginației sale.
Filmul lui Holland demolează unul dintre cele mai persistente mituri despre Franz Kafka, asta pentru că există tendința să credem că omul care a scris Metamorfoza trebuie să fi fost versiunea umană a lui Gregor Samsa. Steril. Închis în sine. Permanent sufocat de groaza existențială.
Numai că Franz-ul interpretat de Idan Weiss este surprinzător de viu. Vâslește pe Vltava. Face sport. E captivat cu totul de o femeie și apoi de alta și încă una. Nu se poate opri din chicotit și face o criză de râs în fața superiorilor de la serviciu, chiar în momentul în care e pe cale să fie promovat. Își prețuiește prieteniile. Își caută liniștea după ce a crescut într-o casă plină de surori.
Are o relație extraordinar de caldă cu Ottla, sora care îl ține pe linia de plutire în cele mai grele momente, îl încurajează și îl împiedică să se afunde în propriul neant. Alături de Ottla, Franz este susținut și Max Brod, prietenul apropiat, biograful și legatarul moștenirii literare a lui Kafka, cel care îi va salva manuscrisele și, într-un fel, posteritatea, refuzând să le ardă, după cum îi impusese în testament scriitorul.
Agnieszka Holland spunea, într-un interviu: „Nu voiam să cădem în vreun stereotip despre un Kafka întunecat și strâmb, ascuns în umbră. Am căutat elementul ludic și unele dintre diferențele care nu constau doar în talentul lui Kafka, ci și în construcția sa psihologică.”
O ateționare: filmul nu este unul comod în toate fragmentele sale. Există nenumărate trimiteri către opera kafkiană, iar una dintre cele mai vii este recrearea nuvelei În colonia penitenciară, în deplina ei cruzime. Mașinăria care execută condamnații înscriindu-le pe trup numele propriilor crime rămâne una dintre cele mai tulburătoare imagini imaginare din literatura secolului XX, iar Holland nu încearcă deloc să îndulcească violența acelor scene.
Un muzeu, un om, o legendă și o sută de ani de interpretări
La un moment dat, ghidul din Muzeul Kafka spune: „era o persoană sociabilă, scria două-trei scrisori pe zi.”, apoi, dându-și seama că se află în fața unor tineri, convertește această împrejurare și îi dă consistența prezentului: ”echivalentul a patru e-mailuri sau douăsprezece tweet-uri.” și, dintr-odată, distanța de un secol dispare. Kafka nu mai e un bust într-un muzeu, devine contemporanul nostru.
Franz al lui Agnieszkăi Holland este timid și introspectiv, dar și în secret mândru de unicitatea lui. Există ceva profund modern în anxietatea sa de a nu se ridica la înălțimea imaginii pe care ceilalți o proiectează asupra lui. Ceva hipsteresc, ceva atât de GenZ, încât îți crează impresia că acesta este motivul pentru care filmul funcționează atât de bine: evită capcana stereotipiilor legate de opera kafkiană și îl readuce pe Franz, pentru două ore, din muzeu înapoi printre oameni.
”Franz”(2025) de Agnieszka Holland vine în cinematografe din 17 iulie 2026 și este distribuit de Independența Film.
