Fostul jurnalist Stelian Muscalu, în prezent antreprenor HoReCa, a vorbit la Vorbitorincii Leaders despre provocările pe care le-a întâmpinat când a decis să-și deschidă o tavernă în Grecia. Printre acestea: găsirea angajaților potriviți, funcționari publici care „se mișcă foarte greu” și îndrăzneala de a le servi grecilor mici și ciorbe românești.
Muscalu, cunoscut pentru analizele financiare pe care le făcea la Digi24, a renunțat la televiziune în 2022. Apoi, fără să stea pe gânduri, a luat calea antreprenoriatului în Grecia.
„Într-o zi am primit un telefon de la un bun prieten care face drumuri mai dese construindu-și acolo o casă și mi-a zis: Stelian, se vinde Motorship. Eram într-o joi seară. Vineri dimineață m-am urcat în mașină, m-am dus și am cumpărat taverna”, spune Muscalu la Leaders.
Ca proaspăt patron, a făcut și greșeli. Recunoaște că a avut, de exemplu, „câteva ieșiri arogante” față de ceilalți antreprenori din Skala Maries, Thassos, acolo unde deține taverna.
„A fost o perioadă în care restaurantul meu era full, la modul că stăteau oamenii la coadă ca să intre, iar celelalte restaurante erau goale. Și m-am lăudat cu lucrul acesta. Nu trebuie să faci asta”, a povestit Muscalu. „Eu nu mă bucuram de faptul că ei sunt goi. Mă bucuram de faptul că, iată, cu experiență zero, am reușit să aduc oamenii acolo”, explică el.
Fostul jurnalist spune că a învățat din această „chestiune neprofesionistă”. Ulterior, pentru a-și arăta susținerea față de ceilalți antreprenori, le-a promovat businessurile în câteva videoclipuri postate pe rețelele sociale. A făcut asta pentru că și-a dat seama că în antreprenoriat contează și colaborarea, nu doar competiția.
„Ei mi-au explicat: dacă noi închidem restaurantul astăzi, mâine o să urmezi tu. Ceea ce este perfect adevărat, pentru că va scădea potențialul stațiunii”, a mai spus Muscalu în dialogul cu Cătălin Striblea.
„Știi cum e să cadă curentul când ai terasa plină?”
Muscalu spune că așteptările pe care și le-a creat atunci când a preluat afacerea din Grecia au fost departe de realitate. Astfel, pentru a-și îndeplini visul grecesc și pentru a obține rezultatele pe care le aștepta, a fost nevoit să muncească și 16 ore pe zi.
„Mă dureau oasele când mă așezam. Nu mai spun dimineața, când mă dădeam jos din pat cu bătături în tălpi. N-am participat la niciun război și nici nu-mi doresc, n-am făcut armată, dar m-am simțit ca în război”, a povestit el la Vorbitorincii Leaders.
Și cum orice business la început de drum vine cu necunoscute, într-o zi, taverna antreprenorului a rămas fără energie electrică și fără generator.
„Știi cum e să scadă curentul când ai terasa plină? Când ți-a căzut curentul, ai rămas fără POS, majoritatea celor care erau acolo plăteau cu cardul, ai rămas fără friteuze, ai rămas fără o mulțime de lucruri în bucătărie”, a spus Muscalu.
Taverna lui din Grecia servește mâncarea mediteraneană, dar în meniu există și câteva rețete românești, precum mici și ciorbă de burtă. Decizia de a include preparate de la noi spune că i-a adus „mult hate (n.r. ură)” în mediul online, dar că a fost, pentru el, „lozul câștigător”.
„Veneau oamenii de la 40 – 50 km distanță, de pe partea cealaltă a insulei, ca să mănânce ciorbă de burtă”, a spus Muscalu la Leaders.
În bucătăria sa se gătesc produse românești importate, dar și pește de la „pescarul satului” și fructe de mare de la un distribuitor din Grecia.
„Foarte mulți oameni au trăit cumva cu temerea că, fiind român, nu vei reuși să faci acolo, să respecți întru totul bucătăria mediteraneană cu tot ce presupune ea. Am respectat-o și lucrurile au existat excepțional”, a afirmat Muscalu.
Afacere în Grecia. Ce faci când rămâi fără angajați la două zile de la deschiderea tavernei
Birocrația din Grecia este asemănătoare cu cea din România, e de părere Muscalu. El adaugă că și funcționarii publici din statul elen „se mișcă foarte greu”. Dă exemplul procesului de obținere a unei licențe de operare a unei plaje.
„Am început demersul ei undeva în mai și am obținut-o undeva spre sfârșit de luna iunie”, a spus el în dialogul cu Cătălin Striblea.
Dar, dincolo de dificultatea de a obține autorizații, contează și locul în care deschizi businessul, potrivit lui Muscalu. Diferențele dintre urban și rural sunt mari, inclusiv la capitolul infrastructură.
În plus, amenzile din Grecia pentru HoReCa diferă și ele de cele din România. Antreprenorul a avut până în prezent două controale din partea autorităților elene, care însă s-au încheiat cu bine. Documentele de funcționare și cele de angajare erau în ordine.
„Acolo e o lege nouă, dacă te găsesc cu oameni care nu au documente, există o amendă de 3.500 de euro pe om, astfel încât să-l descurajeze să lucreze fără acte și 10.000 de euro pe companie”, a explicat Stelian Muscalu.
Problema găsirii personalului necesar pe timp de vară este, de asemenea, una serioasă pentru antreprenorii HoReCa din Grecia, spune Muscalu. Inclusiv el s-a confruntat cu ea atunci când a deschis taverna, iar două zile mai târziu a fost anunțat de o parte dintre angajați că pleacă.
„Au zis: noi nu facem față. După o zi și jumătate. În condițiile în care atunci eram la început și eu eram omul care la ora 8 era pe terasa, spălam terasa”, spune Muscalu. Planul lui era să aducă mai mulți oameni în perioada mai-iunie, când numărul de turiști e mai mare, pentru că nu putea suporta cheltuieli mai mari.
Până la urmă, Muscalu a rămas cu doar doi angajați în bucătărie și cu alți doi care s-au ocupat de servire.
„A fost infernal. Să și servești, să și debarasezi, dar asta și din cauza lipsei de experiență”, a afirmat el.
Luna în care a deschis taverna a fost și cea în care s-a văzut nevoit să vină cu bani de acasă pentru a plăti salariile și pe o parte dintre furnizori.
Interviurile Leaders au întotdeauna și o parte destinată membrilor plătitori. Cătălin Striblea și Stelian Muscalu au stat de vorbă în această secțiune despre investițiile și bunurile în care antreprenorul își plasează banii.
„A fost un singur bun de lux pe care mi l-am luat: mașina. Pentru mine mașina este foarte importantă din foarte multe puncte de vedere. Circul foarte mult, inclusiv București-Grecia”, a spus Stelian Muscalu.
Puteți deveni membri Vorbitorincii intrând pe canalul nostru de YouTube de pe un browser și urmând pașii.
Foto: Shutterstock