Caută
Close this search box.

„Hoinari prin Munți”, documentarul despre oamenii pentru care muntele e totul

Scris de:
  • Călin Hera
    Călin Hera

Vorbitorincii sunt o comunitate independentă de analiști și publiciști. Lucrăm în interes public și credem că o nație are nevoie de bun simț și cultură pentru a progresa. Singurele surse de finanțare sunt contractele de publicitate, plățile Google pentru audiența din Youtube și donațiile voastre. Dacă vreți să ne sprijiniți, puteți apăsa acest buton.

Printre flori de sânziene și lavandă, într-o atmosferă care amintea mai degrabă de o poiană de munte decât de centrul Bucureștiului, documentarul Hoinari prin Munți de Cosmin Dumitrache, a avut parte de o avanpremieră specială la Roaba de Cultură. Filmul lui Cosmin Dumitrache, cunoscut pentru proiecte precum România Sălbatică, spune povestea lui Dinu și Marlene Mititeanu, doi oameni pentru care muntele a devenit, de-a lungul deceniilor, mai mult decât o pasiune.

Parcursul celor doi montaniarzi clujeni și relația lor cu muntele este o poveste construită în timp, în zeci de ani de drumeții, ascensiuni, călătorii și proiecte dedicate culturii montane. Filmul aduce totodată în prim plan numeroși oameni ai muntelui, imagini de arhivă de la începuturile drumețiilor pe crestele Carpaților și, mai presus de toate, frumusețea fără margini a naturii, în exprimarea sa cea mai spectaculoasă: muntele privit cu dragoste și cu respect.

Hoinari prin Munți

Ideea documentarului s-a născut, povestește regizorul, atunci când a descoperit poveștile și locurile descrise în cărțile și articolele lui Dinu Mititeanu și și-a propus să facă un film despre „doi drumeți obișnuiți, dar foarte pasionați”, perspectivă care se regăsește în întregul documentar. Hoinari prin Munți nu vorbește despre cucerirea vârfurilor sau despre situații-limită, ci despre crezul lui Dinu Mititeanu, acela că muntele trebuie abordat cu respect, pregătire și responsabilitate. „Trebuie vorbit despre bucuriile pe care le oferă muntele”, spune Dinu Mititeanu, pentru care „mersul pe munte e ca și cum trebuie să te hrănești în fiecare zi”.

Filmul vorbește deci despre felul în care o pasiune comună poate modela o viață. Despre libertatea descoperită pe poteci și despre legăturile care se construiesc în timp. Nu întâmplător, povestea de dragoste dintre Dinu și Marlene este una dintre temele importante ale documentarului. „Cu Dinu și cu Marlene povestea nu se termină niciodată”, spune unul dintre cei intervievați în documentar.

Căci, mai mult decât un documentar despre munte, Hoinari prin Munți este și o poveste despre doi oameni care au rămas fideli unei pasiuni timp de o viață și despre felul în care această pasiune a inspirat, la rândul ei, alte generații de iubitori ai muntelui. „Dinu Mititeanu este o voce pe străduța noastră, a iubitorilor de munte”, spune unul dintre cei care i-au cunoscut pe cei doi.

Una dintre ideile care rezumă probabil cel mai bine filmul este formulată de Alex Glăvan, alt prieten al muntelui, prezent în documentar: „urci munții din afară înseamnă să urci munții din interiorul tău.

Filmul pornește într-o caravană națională

„Felul în care oamenii au primit filmul ne-a bucurat enorm. Suntem recunoscători și, sincer emoționați de această primire. Acum, abia așteptăm să pornim în caravana națională și să ducem filmul în cât mai multe orașe, cât mai aproape de oameni”, a precizat regizorul Cosmin Dumitrache. 

După proiecțiile-eveniment de la TIFF Cluj-Napoca și București (Roaba de cultură), Hoinari prin Munți pornește într-o caravană națională care va aduce filmul în mai multe orașe din țară înainte de lansarea sa în cinematografele Cinema city, programată pentru 11 septembrie. Alte proiecții și orașe vor fi anunțate în perioada următoare. Programul complet al caravanei naționale, linkurile de bilete și toate noutățile despre film vor fi actualizate constant pe paginile oficiale de social media ale filmului „Hoinari prin Munți” – @hoinariprinmunti – Instagram, Facebook și TikTok

Hoinari prin Munți – trailer

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă alte noutăți