De fiecare dată când mă întorc din Grecia rămân cu același gând: că aș putea trăi așa. Într-o localitate mică, aproape de mare, cu zile care curg încet, cu timp pentru citit, pentru gătit, pentru o cafea bună și, din când în când, pentru puțină muncă. E doar un exercițiu de imaginație, desigur, dar unul care mă urmărește după fiecare vacanță petrecută acolo. Dacă aș putea lucra și ”la distanță”, ar fi excelent. Nu îmi permit să fac asta, logistic și financiar, dar mă întreb cum ar fi o astfel de viață. Tihnită, cu mult soare, mare, mâncare bună, care nici nu ar costa foarte mult, ar trebui doar multă flexibilitatea cu munca. De ce aș sta în București, între betoane, șantiere, trafic (a se citi ”trafic infernal” – haha), poluare, multă lume, iarăși șantiere, multă agitație și fugăreală? Nu mi-am răspuns, așa că rămân cu vacanța anuală.
Poate tocmai de aceea am simțit nevoia să încep să scriu despre vacanțele mele. Nu neapărat ca să le povestesc altora, ci ca să păstrez ceva din ele înainte ca timpul să le estompeze contururile. În ultima vreme mă preocupă, poate mai mult decât ar trebui, felul în care anii par că accelerează. Fac mai multe lucruri decât făceam în tinerețe, iar agitația asta nu face decât să dea impresia că timpul îmi scapă și mai repede printre degete. Poate că așa vine o altă etapă a vieții. Nu știu. Știu doar că, de data aceasta, am simțit nevoia să aștern câteva gânduri pe hârtie. Și, culmea, e mai greu decât mi-am imaginat. Cum povestești, fără să pierzi ceva esențial, o vacanță pur și simplu frumoasă?
Cum ajungi și ce găsești în Skopelos
Vara aceasta am fost în insula Skopelos. Se află în partea est-centrală a Greciei continentale, la est de peninsula Pelion și la nord de insula Evia. La Marea Egee.
Am ajuns întâmplător să văd cum arată plajele de pe insulă, căutând de fapt cazare în Skiathos (cealaltă insulă sporadă apropiată; Skopelos face parte din arhipelagul Sporadelor de nord, alături de Skiathos, Alonissos și Skyros). Mi s-a părut că arată fabulos, cu tot verdele existent, mai puțin întâlnit în insule, și am spus că trebuie neapărat să ajung acolo. Așa că la începutul lunii iulie am plecat într-acolo.
Noi mergem, de regulă, cu mașina, în Grecia (plus feribot, pentru insule). Drumul este cam lung și obositor, dar așa ne-am obișnuit. L-am făcut dintr-o bucată, București – Volos / 11 ore; am discutat ceva politică pe drum („discutat” e, desigur, un fel de a spune: ne-am contrazis, am ridicat tonul, nu ne-am convins unul pe celălalt și, în cele din urmă, am încheiat un armistițiu: politica urma să rămână acasă în vacanță), încât nu am prea sesizat când au trecut orele. Am plecat în jur de 8 seara din București și am ajuns în Volos pe la 7, 7 și ceva dimineață.
Din Volos am luat feribotul până în Skopelos. Are doar 2 plecări pe zi (mă refer la cele care transportă și mașini): una la 8.15 și una la 14.15. Face după caz, între 2h15 – 3h50. Cel de la prânz nu are punte deschisă, e mai rapid și un pic mai scump; biletele se pun în vânzare însă mai târziu. Organizându-ne cu mult timp înainte, am avut opțiunea doar pentru cel de dimineață. Foarte elegant – ce să zic? – nu am mai călătorit cu ferry-ul în astfel de condiții. Dezavantajul e că ni s-au cam lungit urechile de cât a stat în Skiathos (prima oprire) – cam o oră.
Am ajuns în Skopelos pe la 12.30. Orășelul asezat în trepte, alb, cu căsute mici tradiționale, cochețel și foarte animat.
Debarcare, mers la hotel, super-obosiți, nu m-am prea dezmeticit. Am ajuns sâmbătă și era aglomerat, un pic deranjant, chiar mă îngrijorasem, dar s-a dovedit că nu era cazul. Orașul ni s-a relevat treptat în zilele următoare, pe măsură ce am tot mers pe străduțele mici și foarte înguste, care duc fix până la intrarea în casele, tot mici, tradiționale, albe, cu ferestre vopsite în albastru, roșu și verde. Și mi-a plăcut foarte mult. Ei, am găsit și câteva magazine cu hainuțe drăguțe și bijuterii. Și înghețată bună. Spre deosebire de alte locuri din Grecia, aici înghețata era chiar minunată (iar cea cu mastică și amarena, de-a dreptul deosebită). Pe ansamblu, Skopelos nu este o insulă foarte scumpă, dar nici ieftină (mă refer la cazare, mâncare și prețuri pe plajă – șezlonguri și terase).
Ce să nu ratezi în Skopelos
Bisericuța albă (Panagitas of Pygos) de pe stâncă de la capătul falezei este spectaculoasă, iar pe lângă ea urcă niste trepte până sus, la castelul, evident, venețian.
Înainte de a ajunge acolo este un bar foarte cool, Donkee Skopelos. Cocktailuri bune (ceea ce e un plus, având în vedere că nu prea am băut cocktailuri cine știe ce pe insulă, în Chora sau în ală parte), muzică bună, dar de club, priveliște spectaculoasă. Au un măgaruș la dimensiune reală la intrare, ceva operă de artă: am avut senzația că vechiul nostru „Măgar tăvălit” din facultate – o bodegă fără pretenții, dar cu o boemă autentică, populată de oameni citiți, de visători convinși că pot schimba lumea și de câțiva bețivani legendari – s-a dezabstactizat și și-a găsit o nouă întruchipare, potrivită vremurilor actuale.
Cel mai frumos view este însă de la o altă terasă, Vrachos All Day Cocktail Bar – The Balcony of Skopelos, situată tot undeva sus, cu urcarea pe niște trepte ce pornesc din strada principală; nu poate fi ratată, întrucât la bază se află un DJ improvizat care pune muzică pe stradă, una chiar bună. Priveliștea este spectaculoasă, semicirculară, întrucât se vede orașul, dar și portul integral.
Muzică bună, cocktailuri, cam de nota 7,5-8. Scumpișor, dar asta este, o dată sau de două ori pe sejur, se poate.
După plaje și mare, cred ce cel mai mult mi-a plăcut în insulă, dar și în Chora, că erau foarte mulți tineri (și erau și frumoși), un fel de gen romantic – petrecăreț și asta dă un anumit vibe locului. Care era foarte viu, plin de energie, un pic aglomerat, fără să fie deranjant. Faleza este destul de cochețică, dar și aglomerată. Cum urci, orașul fiind dispus pe verticală, cu niște străduțe ce devin tot mai înguste, lucrurile se rarefiază și se liniștesc.
Plajele de pe insulă sunt frumoase. Nu au spectaculozitatea celor din alte locuri, dar au un farmec aparte. Nisipul, verdele dimprejur și toată vegetația care coboară până aproape de țărm, apa foarte clară, fac ca marea să fie cumva spre smarald.
Și liniștită, cel puțin în partea de sud (în nordul insulei o altă poveste, marea este mult mai zbuciumată). Nu mi s-a întâmplat cred, din tinerețea foarte îndepărtată să stau atât în apă. Poți înota liniștit chiar dacă nu ești cel mai priceput (categorie unde mă încadrez și eu). Apa e foarte potrivită pentru paddling. Noi ne-am luat de acasă, SUP-ul (gonflabil) și o pompă electrică, dacă tot am mers un drum așa lung cu mașina. Și a fost bine. N-am prea stat deloc: am înotat, am stat pe SUP, l-am folosit și pe post de caiac, am făcut și paddling. Ei, normal că am și căzut de pe placă în prima zi. Sunt mândră de cum am reacționat, că am reușit să prind vâsla și să mă ridic la suprafață și să înot așa. Cumva, după, mi-a fost frică. Alți turiști de pe-acolo erau mult mai pricepuți. 🙂
Așadar, în apă all day long, cu pauzele aferente pentru masa de prânz-seară și pentru reluarea discuțiilor Nicușor versus Bolo, cine salvează România, viitorul consiliu monetar, FMI și alte nenorociri care se pot abate oricând asupra noastră. După cum rezultă, nu am reușit să impun regula fără discuții politice at the table or on the beach. Nu ne-am luat de păr, ceea ce este totuși bine.
Plajele din zona de sud a insulei sunt amenajate, cu ape liniștite și mai ușor accesibile. Noi am fost la Limnonari Beach, Stafylos Beach, Milia Beach și Ftelia Beach.
Limnonari mi s-a părut cea mai cochetă, aranjată, dar și cea mai scumpă: 20 euro două sezlonguri și consumație obligatorie la restaurant, de 50 euro. Nu a fost o problemă pentru că oricum doream să mâncăm și ce am comandat acolo a fost foarte bun. Și locul, în ansamblul său, nemaipomenit.
Am ajuns și la Kastani, unde s-au filmat scene din filmul Mamma Mia! Hmmm… nu mi s-a părut cine știe ce și, oricum, extrem de aglomerat. Nu am rămas acolo, am mers la o plajă din apropiere, Milia, care este mai largă și întinsă, iar partea mai îndepărată are și o zonă cu șezlonguri, fără muzică. Aici se poate vedea un apusul. N-am putut rata ocazia. Chiar romantic.
Plaja Stafylos mi s-a părut cea mai potrivită pentru înot și alte activități prin apă. Are și o terasă amplasată undeva mai sus, cu un super-view.
Acolo este de găsit și mâncare foarte bună. Plaja fiind aproape de Skopelos Town este destul de aglomerată, iar dacă ajungi târziu găsești greu loc unde să parchezi. Va trebui să lași masină undeva foarte sus, ceea ce nu e o problemă la venir. La plecare, când trebuie să urci destul de mult, iar tu ești toropit, e cam obositor.
Plaja Ftelia este si ea foarte aranjată, are un bar ok, decentă în ceea ce privește prețurile, cu puține șezlonguri așa că nu se poate aglomera. Apa și cadrul natural superbe. Singurul neajuns e că peste tot unde sunt șezlonguri se găsește un fel de gazon care atrage viespile.
Întrucât insula este legată inseparabil de filmul Mamma Mia!, dacă tot am ajuns acolo, am mers să vedem bisericuța din film -Agios Ioanis Kastri, care este amplasată într-un loc absolut impresionant, pe coasta de nord-est a insulei, la aproximativ 30 km față de Chora.
 |  |
Am urcat pe trepte până sus, ne-am învârtit pe acolo, am făcut câteva poze, am bătut clopotul. Locația și urcatul pe trepte până sus sunt impresionante, unul din acele peisaje care te surprinde și te scoate din cotidian prin frumusețe și grandoare. Este însă un punct de atracție pentru turiști și a devenit cumva comercial, ceea ce poate fi un inconvenient. Am făcut abstracție și m-am bucurat de ceea ce am văzut.
În drum spre capelă, ne-am oprit și în Glossa. Un orășel care se întinde de pe vârful unui deal până în port, cu străduțe înguste și întortocheate. Interesant. Imaginea este de sus, la plecare.
Să știți că în port am mâncat cel mai bine din tot sejurul: la Taverna Vrachos, cu terasă chiar pe malul mării, cu câteva chestii în meniu, dar toate senzaționale – și peștele și fructele de mare și cărnița de purcel.
Alonnisos, o escapadă care completează povestea
Dar, recunosc, cel mai mult în Skopelos mi-a plăcut excursia cu barca în insula vecină, mai mică și neturistică, Alonnisos. A fost ceva ce nu poate fi redat în cuvinte și nici chiar în poze, pentru că în realitate lucrurile erau mult mai frumoase. Ceva incredibil! Nu prea ne-am priceput noi ce barcă să luăm (am luat una nu foarte mare, pentru maxim 8 persoane), așa că nu am putut acosta să mergem la țărm. Ne-am mulțumit să oprim aproape la toate plajele întâlnite și să înotăm. Am ajuns seara târziu și eram atât de sfârșiți, încât nu am reușit să ne mai întoarcem în oraș, pentru cină.
Lucrurile stăteau cam ca în pozele de mai jos și mai că îmi vine ca anul viitor să merg în Alonnisos.
Sau plaja cu pietricele rotunde și colorate, Dumnezeule, cum arăta!
Skopelos și scurta, dar intensa incursiune în Alonnisos s-au dovedit a fi o vacanță frumoasă. Mai liniștită și mai așezată decât cele petrecute în Kythira sau Milos, dar tocmai de aceea una care îți rămâne în suflet ca o amintire caldă și prietenoasă. Genul de călătorie din care te întorci cu sentimentul că ai fost exact acolo unde trebuia să fii.
*surse foto: Augustin Nasoi
