Caută
Close this search box.

Estival de Chitară: între zidurile cetății și muzicile lumii. Un sfârșit de vară la Târgu Neamț

Scris de:
  • Alexa Hociung
    Alexa Hociung

Vorbitorincii sunt o comunitate independentă de analiști și publiciști. Lucrăm în interes public și credem că o nație are nevoie de bun simț și cultură pentru a progresa. Singurele surse de finanțare sunt contractele de publicitate, plățile Google pentru audiența din Youtube și donațiile voastre. Dacă vreți să ne sprijiniți, puteți apăsa acest buton.

Un weekend la Târgu Neamț: în ritm de chitară, de la Cetatea lui Ștefan, la tangou sau canțonetă

Unele locuri par să aibă o coloană sonoră aparte. La Târgu Neamț, aceasta ar putea începe cu ecoul unei istorii vechi de șase secole, cu oști, tunuri, clopote și strigătele vreunui asediu ori ale soldaților lui Sobieski, ar coborî apoi spre Humulești, printre horele, glasurile și zarva lumii lui Creangă, și s-ar opri, în ultimul weekend din august, în sunetul unei chitare.

Pentru că aici, în orașul de la poalele Cetății Neamțului, pe 29 și 30 august are loc Estivalul de Chitară, un minifestival de weekend care aduce două seri de concerte ce par să continue muzical însăși povestea locului.

Estivalul de chitară de la Târgu Neamț

Cetatea Neamțului, punct de plecare

Ridicată în vremea lui Petru I Mușat și întărită de Ștefan cel Mare, Cetatea Neamțului a rămas unul dintre marile repere ale Moldovei medievale. A rezistat, între altele, asediului otoman condus de Mahomed al II-lea în 1476, iar tradiția istorică a păstrat și episodul spectaculos al apărării ei în fața oștilor regelui polon Ioan Sobieski, în 1691.

Astăzi nu mai trebuie apărat nimic. Poți urca fără grabă spre cetate, poți zăbovi privind valea Ozanei și poți coborî apoi spre micul oraș Târgu Neamț și spre locuri unde istoria nu stă numai în muzeu, ci continuă să se amestece cu viața de fiecare zi. Iar la numai câțiva pași, inevitabil, începe ținutul lui Creangă, acel sat al copilăriei fericite, „mare și vesel”, cu flăcăi și fete care știau să învârtă hora, cu biserică, dascăli, hărmălaie, petreceri și un ritm de viață în care basmele se spuneau înainte de a se scrie.

Între Cetate și Humulești încape, astfel, aproape întreaga poveste a unui loc, cu istoria și viața sa. Dar în ultimul weekend din august, Estivalul de Chitară mai adaugă ceva acestei geografii: lumea. Căci chitara este unul dintre acele instrumente fascinante în care, inexplicabil, încap continente întregi.

Sâmbătă, 29 august, Târgu Neamț pleacă în lume

Pe 29 august, în primul concert, chitaristul Maxim Belciug și percuționistul Gabriel Bălașa deschid festivalul cu ceea ce ei numesc „muzică albastră”. Nu este un gen muzical anume și tocmai acesta este farmecul. În program se împletesc valsuri și tangouri, ritmuri latino-americane, dansuri și sonorități exotice, melodii nostalgice și izbucniri de energie, într-un parcurs eclectic în care chitara se avântă mereu exuberant, iar percuția îi dă pulsul, în vibrații cosmice de pantam.

În câteva minute, poți trece imaginar din Europa spre America Latină și mai departe, fără să părăsești o clipă sala de la Târgu Neamț, exact ca într-o poveste, doar că una muzicală. Și poate că lui Creangă nu i-ar fi fost deloc străină această muzică, cu pulsația sa contagioasă, cu bucuria dansului și cu puterea sa fantastică de a semăna înveselire și de a aduna oamenii în jurul ei.

Duminică, lumea vine la Târgu Neamț

În seara următoare, pe 30 august, călătoria își schimbă sensul. Soprana Alexandra Știrban revine în orașul natal pentru a cânta într-un concert de gală. Dacă sâmbătă chitara pleacă din Târgu Neamț către muzicile lumii, duminică lumea vine aici. Vine Italia barocului și a operei, vine Spania maurilor, vine salonul romanței, vine Napoli, cu una dintre cele mai seducătoare tradiții ale cântecului european: canțoneta. Și toate vin în forma lor cea mai pură: o voce și o chitară.

Este, cu siguranță, unul dintre cele mai frumoase moduri de a asculta muzică de operă, iar într-un ținut al poveștilor, o astfel de întâlnire capătă parcă un sens suplimentar. Pentru că și o arie bună este, până la urmă, tot o poveste. Doar că, în loc să fie spusă, este cântată.

De la Ozana la Napoli

Poate că acesta este farmecul neașteptat al Estivalului de Chitară de la Târgu Neamț: că pentru două seri deschide,  într-un spațiu geografic foarte mic, o hartă enormă. Poți începe ziua sus, la Cetatea Neamțului, printre zidurile care au văzut șase secole de istorie. Poți coborî apoi spre Humulești, peste apa Neamțului, în geografia copilăriei lui Creangă, iar la ora 19:00 poți intra în Casa Culturii din Târgu Neamț, ca să-ți continui călătoria. Sâmbătă, spre lumea tangoului, a valsului și a ritmurilor latino-americane. Iar duminică, spre lumea operei, a romanței și a canțonetei napoletane.

Două drumuri care pornesc din lumi muzicale foarte diferite și se întâlnesc în același instrument. Privite astfel, cele două seri de concert alcătuiesc mai mult decât programul unui festival. Sunt un mic traseu prin lucrurile care fac un loc memorabil: istorie, povești și muzică.

Cele două concerte ale Estivalului de Chitară de la Târgu Neamț încep la ora 19,00 și au loc în sala de spectacole a Casei Culturii „Ion Creangă”, Bd. Ștefan cel Mare nr. 55. Biletele sunt disponibile pe ticketstore.ro, eventim.ro, ambilet.ro și iabilet.ro, iar copiii beneficiază de prețuri reduse.

Estivalul De Chitară de la Târgu Neamț

29 august 2026, ora 19:00
Concert de muzică albastră: valsuri, tangouri, ritmuri latino-americane și sonorități exotice

Maxim Belciug – chitară
Gabriel Bălașa – percuție

30 august 2026, ora 19:00
Seară de operă: baroc, arii lirice, romanțe și canțonete napoletane
Alexandra Știrban – soprană
Maxim Belciug – chitară

Estivalul de chitară de la Târgu Neamț



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă alte noutăți