Întâlnirea cu arta – întâlnirea cu noi înșine
De ce sunt importante operele de artă pentru umanitate? Poate pentru că întâlnirea cu acestea reprezintă întâlnirea cu noi înșine, cu fricile noastre. Sau cu curajul care există în fiece om și, în final, cu frumosul din fiecare dintre noi. Consemnăm ceea ce simțim și vedem în jurul nostru, dar apelăm și la trecut, la amintiri și la imaginație.
Ne confruntăm astfel cu partea noastră misterioasă, cu întunericul din noi.
De la stâncă la spațiul instalației
Primele reprezentări create de om au fost desenate și cioplite inițial în stânci, apoi trasate pe pielea proprie sub forma tatuajelor și a podoabelor corporale. Ulterior, omul a învățat să trăiască în lume și prin ea să se exprime. Am învățat să dominăm spațiul, cel mai cunoscut mod de a înfăptui acest lucru este desenul, având la bază reguli matematice.
Revenind la primele semne ale vieții putem spune că oamenii nu erau mai presus de animale, erau simple viețuitoare ce erau conectate la mediul înconjurător. Capacitatea de a crea imagini a omului datează de acum zeci de mii de ani. Cu numai câteva tușe de cărbune, o căprioară părea că aleargă pe peretele unei peșteri. Era așa de simplu atunci. Omul dispunea de anumite elemente cu ajutorul cărora realiza diverse produse ale imaginației.
Dar nu putem să nu remarcăm un fapt: încă de la începuturi omul nu putea trăi fără activitatea de a crea. Astfel, și-a schimbat treptat statutul din simplu om într-o ființă creatoare. Astăzi observăm că operele de artă sunt adevărate ,,instalații” în care putem pătrunde, adică spații reale.
Imaginația a prins aripi încetul cu încetul și fiecare generație și-a dorit să depășească realizările înaintașilor.
Fascinația contemporană pentru artă
Am constatat că, în ultima perioadă de timp, a crescut apetitul pentru artă al întregii omeniri. Muzeele și galeriile se bucură de un număr spectaculos de vizitatori – nu numai la expozițiile artiștilor consacrați, ci și la manifestările contemporanilor.
Există această fascinație tot mai pregnantă a omului pentru artă. Însă, are arta efectul hipnotic asupra celui care o privește? Poate ea să invadeze sufletul celui care este orbit de frumusețea din fața sa? Dispune de resursele necesare pentru a se impune deasupra lumii mercantile? Răspunsul este afirmativ, cu o singură condiție: omul să învețe ce este contemplarea rafinată și cum poate să îi permită lucrării să intre ușor, ușor în mintea sa.
Viteza care ne fură privirea
Am observat deseori viteza descurajantă cu care oamenii trec prin sălile muzeelor. Aceștia își deplasează atenția de la un tablou la altul și exclamă plini de superficialitate clasicul adjectiv ”frumos!” aflat la toate gradele de comparație. Se opresc din când în când, apoi își continuă drumul fără să contemple o vreme mai îndelungată.
Cu siguranță atitudinea lor nu este de condamnat, deoarece operele de artă le dau iluzia că pot fi înțelese dintr-o privire. Doar în aparență arta pare a fi diferită de literatură, în care sensul cuvintelor este ascuns și trebuie să descifrezi misterul nesfârșit al frazelor. Deși oferă impresia comprehensiunii, lucrările artiștilor cer a fi descifrate. Există o poveste în spatele fiecărei opere de artă ce merită să fie cunoscută de către orice privitor.
Arta ca exercițiu al răbdării
Pentru a pătrunde în universul tainic al lucrării și pentru a descoperi felul în care artistul explică natura umană, este necesară o privire pătrunzătoare, din interior. A te transpune în imaginarul creat și a face față provocării unui act de contemplare îndelungată nu este deloc ușor. Dar ce este de făcut? Cum am putea privi minute în șir același tablou fără a ne fi distrasă atenția? Cum putem să ne debarasăm de mulțimea din care facem parte și să ne transformăm în cei care văd și înțeleg?
Privitorii pot stabili cu adevărat o legătură cu opera de artă numai dacă rămân aproape de ea. Acest lucru este foarte greu de realizat. Studierea unei lucrări reprezintă o activitate solicitantă care se învață pas cu pas. Nu există metode de cercetare aprofundată și de examinare explorativă. Fiecare operă de artă cere o abordare specifică, însă într-un secol al vitezei în care omul nu mai are răbdare pentru desfășurarea multor activități zilnice, individul simte nevoia să plece după ce a privit timp de o secundă imaginea. Consideră că nu poate descoperi și alte amănunte, dar se înșală.
Mirarea l-a părăsit de mult pe omul modern, iar în locul profunzimii s-au instalat superficialitatea și dorința de a primi totul de-a gata. Se remarcă o comoditate tot mai des întâlnită și o înclinație spre pasivitate cronică.
Împotriva ignoranței
Ritmul frenetic cerut de viața urbană atrage lipsa gândirii pe cont propriu și plafonarea majorității în zona ignară. Cum putem lăsa în urmă ignoranța? Cum putem formula un răspuns autentic atunci când mulțimea preferă vocea care-i șoptește la ureche și îi spune exact ce să gândească ?
Un singur lucru este de făcut: să apelăm la motoarele interne și să ne împotrivim dorinței de a pleca mai departe. Trebuie să creăm un zid între noi, cei care contemplăm lucrarea și ceilalți. Nimic nu trebuie să ne împiedice să o privim plini de pasiunea și atenția pe care ni le suscită marii artiști.
Căutarea unui reper
Ființele umane ar trebui să exulte în operele de artă, deoarece acolo sunt redate aspiraţiile creatorului. Acolo, în tabloul ce atârnă pe pereții muzeului, se găsește lumea interioară zbuciumată care prinde glas doar prin intermediul pensulei. Arta are rolul de a surprinde creatorul. Camera creatorului a devenit un sanctuar al artei vii. Există creatori care obișnuiesc să-și perfecționeze propria realitate.
În final, este vorba despre veșnicul ideal, care poate fi creat în imaginație, așa cum spunea Rafael. În imaginea pe care ochii noștri o cuprind într-un interval scurt nu ne dăm seama că de fapt ceea ce căutăm este un reper, acel reper care ne indică faptul că nu suntem singurii căutători. Este vorba despre căutarea unui Salvator. Este posibil să fie găsit prin Picasso, Klimt, Munch, Kirchner, sau poate prin Kandinsky… Acest lucru este posibil doar dacă pătrundem în procesul contemplării universului profund şi complex, plin de frumuseţe, uneori de stranietate, alteori de îndoială, pe care îl descoperă opera de artă.
*Ioana David este din Ploiești, absolventă a Universității de ,,Petrol și Gaze” din Ploiești, specializarea pedagogie generală.,și lucrează ca profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială ,,George Enescu” Sinaia.
*sursă foto copertă: Alina Tonigaru – Vincent van Gogh – Starry Night / MoMA New York
