Caută
Close this search box.

Nimic despre merdenele. Fără ton, corurile nu au început să cânte.

Scris de:
  • Lorand Balint

Vorbitorincii sunt o comunitate independentă de analiști și publiciști. Lucrăm în interes public și credem că o nație are nevoie de bun simț și cultură pentru a progresa. Singurele surse de finanțare sunt contractele de publicitate, plățile Google pentru audiența din Youtube și donațiile voastre. Dacă vreți să ne sprijiniți, puteți apăsa acest buton.

Pentru că vocile grele din fiecare tabără au tăcut complet pe tema super-crizei cadastrului, n-au apărut reperele. Nu s-au stabilit eroii și vinovații. Nu exista opinia „noastră” și opinia „lor”.

Și atunci foarte mulți dintre oamenii care își dau întotdeauna și imediat cu părerea despre orice n-au mai știut ce e fain să creadă. Ce dă bine să fie părerea lor.

Așa că, de data asta, n-au mai crezut nimic.

Și n-au scris nimic.

Asta mi se pare extraordinar.

Pentru că vorbim despre oameni care, în mod obișnuit, reușesc să aibă o părere aproape instantaneu.

Cum funcționează o criză. Cu sau fără merdenele

Se întâmplă ceva. În câteva ore știu cine e vinovat, cine minte, cine trebuie apărat, cine trebuie înjurat și ce spune toată povestea despre România.

Nu au cum să apuce să citească, să verifice, să înțeleagă. Și nu au cum să fie doxă pe economie, educație, justiție, sănătate, energie, geopolitică, urbanism, fotbal și încă douăzeci de domenii.

Dar au păreri. Repede și cu multă siguranță.

Și atunci cum se face că, vreme de aproape patru săptămâni, n-au avut una despre cadastru?

Partea cu adevărat ciudată este că vocile grele au tăcut toate.

Șoșoacă, Georgescu, Simion, Ponta. Fritz, Nicușor, Bolojan. Oamenii din jurul lor. Presă. Influenceri. Părerologi.

Toți.

Asta e îngrozitor în sine.

Dar a fost și un moment extraordinar de revelator.

Pentru câteva săptămâni s-a oprit fabrica de păreri și am putut vedea ceva ce, în zgomotul obișnuit, se vede mult mai greu.

O parte dintre oamenii care au rapid o părere despre orice nu își formează rapid o părere. Își aleg rapid o tabără.

După aceea vine și părerea.

De data asta, taberele n-au fost definite. N-au existat postările revoltate și indignările virale care să le arate celorlalți ce e scandalos, cine e ticălosul, cine e victima și, mai ales, împotriva cui trebuie să fie revoltați.

Nimeni n-a dat tonul.

Și fără ton, corurile nu au început să cânte.

merdenele

**Lorand Balint este Managing Director la Publicis Sport and Entertainment Romania. Găsiți și alte articole semnate de el pe Vorbitorincii  aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă alte noutăți