Caută
Close this search box.

Nu este nicio dilemă în cazul Anastasiu

Scris de:
  • Cătălin Striblea
    Cătălin Striblea

Dragoș Anastasiu trebuie să plece din funcția de vicepremier. Da, potrivit legii este nevinovat, martor și chiar colaborator cu statul într-un caz de corupție. Reputația sa legală este în regulă și, potrivit legii, este un om cinstit.

Doar că funcționarea legii este una, faptele și morala în politică sunt altceva.

Așa cum ne-au fost explicate lucrurile, vicepremierul a știut de actul de corupție în formă continuată. Ne-o spune comunicatul DNA pentru G4. Domnul Anastasiu a fost martor-denunțător, potrivit DNA. Clasarea dispusă în cazul în care ai calitate de martor-denunțător presupune că ești și suspectat de o faptă, nu doar martor. Că altfel nu aveai dosar.

Până atunci, însă, percepția publică este că un înalt demnitar a știut, a acceptat și eventual a încurajat un act de corupție. Dar judecata publică este și mai sumară. Ea sună simplu: vicepremierul a dat șpagă ca să fie lăsat în pace.

Asta este o piatră de moară pentru guvern și pentru Ilie Bolojan. Domnul Bolojan este imaginea funcționarului onest și muncitor. Dacă va cauționa prezența domnului Anastasiu, va trage ponoasele. Și de aici va începe sfârșitul guvernului său.

Pentru binele lui Bolojan și al reformelor inițiate, domnul Anastasiu nu mai poate fi membru al guvernului. Nu e nicio dilemă aici.

Domnul Anastasiu a fost invitat ca vicepremier la Leaders

Foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Vorbitorincii sunt o comunitate independentă de analiști și publiciști. Lucrăm în interes public și credem că o nație are nevoie de bun simț și cultură pentru a progresa. Singurele surse de finanțare sunt contractele de publicitate, plățile Google pentru audiența din Youtube și donațiile voastre. Dacă vreți să ne sprijiniți, puteți apăsa acest buton.

6 răspunsuri

  1. La LEADERS, doua raspunsuri inepte (cel cu Nicu Gheara si cel cu daca ai salariu mai mare, si la cota unica platesti un impozit mai mare), l-au descalificat din punctul meu de vedere. Apoi informatii venite de la persoane care au avut de-a face cu el din vremea cind conducea ANAT, au confirmat impresia mea. Iar acum, afirmatia DNA ca a fost martor-denuntator, il face practic incompatibil cu functia politica. Dar mai ciudate sunt tacerea premierului si declaratia presedintelui.
    Cu cit ramine mai mult in functie cu atit face mai putin credibil Guvernul si dorinta de reforma.

  2. Cred ca modul cum a raspuns la intrebarile despre fotografiile alaturi de Nicu Gheara a fost suficient ca sa ne arate cine este de fapt acest personaj. Ca multi altii din aceasta tara, doar un parvenit, care are nevoie de atentie.

  3. Numirea oricarui membru al guvernului este precedata de o analiza a serviciilor secrete . Domnul Bolojan, potrivit legii, ar fi trebuit sa fie informat cu privire la persoana Anastasiu. Este cunostut de asemenea faptul ca cei doi se stiau de foarte mult timp. Domnule Strible, ca jurnalist cu state vechi de plata, ar trebui sa prezentati si sa puneti intrebarile corecte in acest caz. Nu se poate sa il prezentati pe Bolojan ca fiind onest. Si el si Pressdintele Dan stiau cine este personajul. Sau serviciile secrete nu si-au facut din nou datoria????

  4. Unii au crezut ca un dos de palmă peste fața unui copil îl va îngropa pe Petrov.
    Dosul de palmă era un element comun in societate, nu a scăzut, chiar a crescut

    Suntem o țară unde se dă șpagă la greu, și nu doar la funcționarii ANAF.
    La privat ii zice comision, dar nefiind declarat tot șpagă se cheama.
    Deci e o victimă a sistemului public și pentru a indrepta lucrurile a întrat in politica.
    Știu un politician din Oradea care a întrat in politica, ce sa vezi, ca se saturase de controalele care ii subrezea finantele firmei.

    Deci îi unește ceva, nu îi dezbina, cereti cam mult.
    Omul o sa rezolve firmele de stat falimentare, pensiile magistraților reduse la 7000 lei.

  5. Da,acest Anastasiu a dat șpagă ca sa.si protejeze firmele și să se îmbogățească rapid și tot rapid,spre binele lui evsa plece,altfel tot o sa fie alungat de furia poporului care nu mai suporta măsurile aberante impuse de acest Bolojan ,căruia și cei de la Bruxelles,deci devla Înalta Poarta,l.au avertizat ca nu e bine să majoreze TVA la medicamente și alimente,numai ca el,in dorința lui naivă de a fi conducător,nu tine cont de nimeni și de nimic și o sa fie alungat de furia poporului umilit.

  6. E foarte corect comentariul domnului Striblea. Problema e ca domnul Atanasiu e plin de sine si se crede mai important decat este. Ca atare NU va pleca din guvernul actual decat daca domnul Bolojan il trimite acasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă alte noutăți